Deci, tot la banca

Banca, ca să ştiţi şi voi, eştia care nu aveţi rate, este o caracatiţă care într-o viaţă anterioară era baba aia de la parter, aia care te spunea lu mă-ta când spărgeai un geam, când te căuta dirigintele acasă şi nu găsea pe nimeni şi când te vedea că fentai fetele să se urce în copaci, ca să li te uiţi supt chiloţi. Asta e banca.

Banca mea cea de-a treia sau a sasea, nu mai stiu, aia care mi-o loat 600 EUR comision de acordare la 9,000 EUR imprumutati, se tot căca pe ea să le aduc o factură la utilităţi, ca să demonstrez că io, într-adevăr, locuiesc acolo in domiciliu, şi că buletinul nu ie fals!

La ora aia încă nu aveam buletinu schimbat pe Cluj, deci trebia să le duc factură pe Sibiu. Si fincă ai mei, din motive de zgârcenie, vara stau la ţară, iar eu, din motive de lene şi de nevoie de material de blog, nu aveam nici un interes să le duc factura, clar că i-am dus cu vorba până mi-or dat banii, şi ca să fie OK le-am dat o factură de gaz care le-o furasem alor mei cu vreo 3 luni înainte fincă aveam de gând să le-o achit eu (sa le fac surpriză fabuloasa sumă de 6 RON, cât era factura!). Bancherii or acceptat factura (pai daca le vine vrun audit???) numai după ce le-am promis fierbinte, le-am jurat pe roşu că în octombrie le-o aduc, să-mi moară căţaua mea personală şi maidaneză din faţa blocului, dacă vă mint! Luna octombrie o trecut, factură nu le-am mai dus, căţaua mea e bine mersi.

În noiembrie, bancherii or recurs la scheme mafiote murdare: m-or sunat de 4 ori cu număr ascuns, nu le-am răspuns; mi-or trimes acasă plic cu invitaţie, m-am facut că plooo; or continuat sa ma sune la firma, si apai sa imi ameninţe contabilu firmei că imi taie imprumutu daca nu le duc factura, ca daca le vine auditu’?

Intr-un final, ma duc acasa, fur de la ai mei alta factura neplatita pe nush ce luna, si azi, glorios, ajung la ghişeiţa mea personală de la bancă, care dacă era mai cumsecade primea mai devreme factura, da’ finca s-o crizat de fiecare data si nici macar nu mi-o zambit niciodata am considerat de cuviinta sa o trec prin asemenea suplicii.

Tanti – am simtit io – parca ar fi sarit la mine la beregati, ca o rotvailără. Dar eu eram proaspăt bărbierit, şi şi un pic clonţos, şi stresat din alte motive care vor ajunge acilea pe blog. Şi eram într-una din zilele alea în care aveam papagal. Şi după ce butonează la greu la calculator, ia factura cu adânc respect, ca pe o relicvă gepidă, şi se uită. Şi am şi crezut că izbucneşte în lacrimi acide şi sărate şi călduţe când îşi dă seama că nici factura aia nu era pe luna care trebuia! (chestie pe care io n-o ştiam, fincă nu mai ştiam pe ce lună trebuie să aduc factură).

Între doi, cel mai deştept cedează. Tanti o cedat, o acceptat factura, şi o zis “No, asta e, dacă vine auditu’ am pus-o!”

Si eu, desi nu-mi face placere deloc sa ma râd de oameni, am plecat în treaba mea, încercând să mă simt mai coios fincă i-am tras-o la una care era prototipu funcţionarei de la ghişeu, şi că ce meseriaş îs io că mi-am bătut joc de o întreagă birocraţie! Chiar daca i-am bulit ziua lu’ aia, care şi ea e un suflet.

Şi senzaţia de general victorios care intra în Roma călare pe calul său, cu barbarul legat la spatele carului, m-o ţinut până mi-am dat seama că mi-am uitat căciula în bancă. Care căciulă nu mai am curaj să mă duc să o recuperez.

9 lovituri, dă-i și tu!