Si, dupa cum spuneam scriind, deci grătăream afară, era vreo 11 noaptea, întorceam carnea sforăindă de pe o parte pe alta si ne lingeam berile şi deştele în acelaşi timp, şi dintr-o data, auzim un scartait de usă că intră pe poartă, tocma cand cântam cel mai abitir nu mai stiu ce cantecu măgarului, ca era frig afară, şi auzeam lacu, la 20 metri, cum trozneşte (aţi auzit vreodată vreun lac de munte cum trozneşte, când e congelat pe deasupra? îţi vine să te pocăieşti mintenaş, că noi d-aia ne-am şi repezit la rezerva noastră de bere şi ne-am pocăit întru bere, că ne predasem acestui nou zeu păgân, şi singurul mod de a-ţi demonstra adorarea faţă de el era sa îl duci la gură şi să-l gâl-gâl-gâieşti).

Aşa.

Şi scârţâie neste pashi, manca-ţ-aş!!! Şi auzim aşa, cu ochii noştri tulburi, un pâş pâş de căprioară că intră in curte.

Şi ne uitam.

Măi copii.

Am crezut ca e zilele noastre de naştere.

Intrau pe poarta uşii, măi copkii, vreo 6 domnişoare d-elea puştoaice maneliste genul “manelistă cu profil pe Hi5 în chiloţei”, crocante, cum ziceam, poate ceva pirsinguri, nu am vazut, că eram sideraţi, că am şi uitat să mai intoarcem carnea, că ni s-o şi ars vreo 40 de pulpe de pui, atâta am adăstat în şoc post-traumatic.

Şi manelistele îşi cară bagajuţele la noi in cabană, da nu la mine in camera, aşa cum preconizasem; şi aveau cu ele şi vreo 2 masculi, nu mai mulţi; şi nouă imaginaţiile or inceput să ni se incingă. Rău. Da’ rău-rău!!!

După cum spuneam, cand natura ne chema, făceam pişu de pe terasă, direct în lacu inghetat; şi pe când mă duc să mă supun chemării nepătrunsului ascuns, una din domnişoarele nou-venita vorbea la telefon. Şi îi zic:

– Scuză-mă, zic, da’ io tre sa ma pish; da’ daca vrei sa ma privesti in timp ce fac pishu, io nu am APSOLUT nimic impotriva. S-ar putea ca asta sa fie ultima ta sansa de a ma vedea pishandu-ma in 2007. Io in locu tau m-as folosi de ea! Deci.

M-o refuzat, nu prea politicos.

Aceasta a fost ultima mea experientza urinica pe 2007.

Bun.

Vine ora 12.

Finca am fost sgarciti, ne-am bucurat de focul de artificii al altor cabane, ca noi nu am avut asa ceva, ne-am improscat sampaniile sh ne-am schimbat urari de bine (sa-ti fie bine anu asta, si mie mult mai bine ca tie! deci), fetele alea maneliste chiar ne-or chemat până la ele, în cameră, şi deodată – TULAI PULAI! – AM CREZUT CA NE SARE INIMILE DIN KEPT DE FRICĂ AMESTECATĂ CU PANICĂ!!!! Sârbu – finca nu avuserăm artificii şi petarde – şi-o scos pistolu (ăia care nu or cetit postarea cu ziua mea, aflaţi că sârbu umblă cu gun!!!!!) şi l-o slobozit în aer, sau în lac, nu se mai ştie, cert e că ne-o cam tăiat chefu de a mai sta acolo şi am fugit ca nişte turci laşi de la Rovine înapoi în sala de mese, unde mai aveam loc să ne ascundem, dacă vroia să ne găurească, ca asa am vazut noi pe descopery ca scapa sardelele de rechini, ca se baga una in alta si asteapta ca proastele.

Bun.

Dupa ora 12, o sama dintre nuntashi s-or retras, ca sa inceapa anu’ cu dreptu’ sau – dupa cum am vazut – cu intrepicioarele.

Amu am scris mai sus ca fetele alea (cazate la camera 13) ne-or chemat la ele in camera, sa ciocnim un pahar.

Noi suntem de regula barbati fideli, care nu avem niciodata treaba cu alte femei, mai ales cand ale noaste is prin preajma. Dar voi nu il stiti pe Betonel! Uite, el e Betonel:

dsc00716.JPG

dsc00271.JPG

Ati ghicit, fusa mascota Revului, cel mai baiet adevarat dintre noi, beutor olimpic fruntash, care nu o vazut in vaitza lui o sticla plină mai mult de, sa zic, 13 minute! Si foarte sexy, cu ghirlanda aia de brad de Craciun, import Danemarca!

Pe el l-am facut ambasadorul nostru, sa mearga la fete in camera finca el, cu ghirlanda aia, era irezistibil. Si s-o dus, si noi il urmaream de pe hol, si ne tineam unii de altii de dupa cap, ca alfel cadeam sigur.

Si merge Betonel la fete (era deja vreo 3-4 dimineatza, si nu se mai auzea manele din camera ispitelor, semn ca sigur dormeau) si se prezinta, dupa ce bate cu bocancu de vreo 23 de ori la fete-n uşă. Şi ele nu sar să deschidă, dezbrăcate, şi el ezită; noi îl încurajăm să nu se dea bătut, el persistă şi mai bate de vreo 16 ori in usă, tot aşa, bubuind uşurel în usă, cu bocancii, uşă care se deschide, intr-un final, şi o voce adormită de fată îl asigură că nu şi-o ales momentul potrivit, că invitaţia expirase în urma că vreo 3 ore. El insistă, iar fata protestează; el ripostează spunând că la o femeie NU inseamnă DA, ea zice că pentru a-si sublinia argumentatia e gata să îi ceară pistolu lu Mile, el spune că se crede suficient de rapid ca să outsmart a speeding bullet, ea spune că dacă trebuie poate loa si ciocanul de snitele, sau un cutit nu chiar asa ascutit, ca sa doară, si chiar o scandura cu cuie, sau il poate chiar viola, daca el tine neaparat, cu clantza de la usa; argument imbatabil, fata fiind astfel desemnata campioana debate-ului, iar noi ne-am retras să ne repliem, şi nu mai ştiu ce s-o întâmplat, că s-o ridicat podeaua în capu meu şi m-am trezit in pat, a doua zi. Nici nu stiu cine m-o rostogolit pan-acolo, oricum ii multumesc!

Deci cum poti măsura că un chef a fost un succes? A DOUA ZI TE DOR COATELE DE LA ATÂTA MERS. Şi pe noi ne-o cam durut.

A treia zi, sau a patra – cine mai stie? – am pornit, pe la vreo 3 dimineaţa, cu săniile trase de Renault, prin pădure. Aţi fost vreodată traşi de un Renault care se scurge la vale cu 60 km la oră, iar tu te afli legat de sanie, in spatele masinii, iar ăia din masina te filmează, sperand din toata inima sa te prindă când cazi şi îţi rupi ceva? Inaltator moment, parol.

Dar s-a intamplat altceva, de care me-e putintel jenă să scriu, da nu mă las, fincă presimt că o să-i îngreţoşez pe câtiva dintre voi, şi nu pot rata asemenea moment.

Io meream pe sanie cu doo fete, si una se tinea cu pasiune de mine, cu mainile-i apăsânde pe burta mea, sireaca, burtă eroină, că o avut mult de tras zilele şi nopţile elea; aşa; şi cracii mei stăteau la deal, să pun frână ca să nu ne izbim în maşină cu capu, daca se pune frână la maşină.

Faceţi un calcul: doo braţe care te apasă pe burtă, şi tu cu cracii la deal; doo braţe care te apasă pe burtă, şi tu cu cracii la deal (am repetat ca să înţelegeţi mai bine); bratele te apasa pe burta, tie ti-i din ce in ce mai greu, si simti ca nu mai poti, asa te eliberezi de presiunea aia crescândă din măruntaie (fără să anunţi: Groparu a eliberat stafia!), şi apăi stai şi te gandeşti o secundă dacă să bufneşti în râs, sau să îi atenţionezi pe ăia de biohazard, sau să speri că, la viteza aia, pârţul se va risipi către pădure înainte ca cineva sa simta ceva!

Nu am avut noroc, pentru ca miasmele s-au raspandit. Am fost recunoscut, pe bună dreptate, ca fiind expertul nr. 1 în flatulaţii din întreg Masivul Semenic (le-am multumit si le-am spus că mă antrenez de multă vreme), şi mi s-a spus chiar că nici un cal care o tras vreodată vreo sanie, incepand cu carele de lupta hitite pana la armasarul lui Napoleon al III-lea, nu a avut vreodata asemenea eşapament.

A patra zi am fost atâta de tăntălăi, că am plecat fără să ne lom rămas bun de la aproape nimeni 😀 iertati-ne, corevelionarii noştri!

O să mai fie chestii de adăugat la postarea asta, voi face apdeit când imi aduc aminte, sa stiu bine ca daca trebe fac si sedinte de hipnoză! Ca fusa prea fain ca sa uit asa de repede totu’. Parerea… hâc… mea!

Apropos: Ba Mile, la urmatoru Revelion nu ne poti aduce pe fetele alea de la voi de la ProTV care prezinta stirile sportive? Sau macar ceva amante de folbalisti??? Pls.

Asa: Update. Deci prin 3 ianuarie, pe Ursu l-or trimes de la televiziune sa raporteze nush ce viscol si zapezi din Bulgaria. Nenea Ursu, cu ochii de sticla, se vaita la TV: “E RAU!!! E RAU-RAU-RAU!!!!!!” Si io nu cred ca se referea la situatia meteorologica 😀

Asa. Si finca la Revelion nu am gasit peshte deloc (se zice ca daca papi peste de Revelion, o sa te strecori ca pestele tot anu’), am papat numa porc. Asta oare inseamna ca tot anu’ vom bea ca porcii??? Ca sa stiu ce sa-i zic la ficat!

Asa. Si tot updait: ne-o facut Mile o friptura  sarbeasca (sau nu) dupa Rev, de si acuma inghit in sec saliva cu gust de carne!!!! Deci carne, cu tot felu de legume unse cu dragoste de sârb, cascavale, ciumperci, un deliciu, ce mai! Ia uite numa, am facut poza inainte, ca cand o fost gata am sarit cu totii pe ea si dreq o mai avut vreme de facut poze, fincă conta mai mult supravieţuirea!!!

friptura.JPG

Multumim, man!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. WhiteWolf Reply

    Greu de gasit, pe intinsul www-ului , Revelion mai complicat decat ce ne insiri ca ai trait tu, omule.
    Da’ daca o fo’ fain, io ma bucur pentru tine.

  2. .marius Reply

    cerbii cu coarnele maaaaari!

    Si potarnichileeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!

    BUM! BANG! RA-TA-TA-TA!!!

    chestia asta e mai misto zisa cu un pic de pantomima… te astept la berea aia 😉

  3. mirra Reply

    daca a fost fain,bravo, si ca orice lucru fain sa nu se piarda,trebe repetat!:)
    Am ras cu lacrimi,mersi ca te-ai intors ca tare tz-am simtit lipsa!

  4. nenea cosmos Reply

    frate, eu m-am rupt odata de abia asteptam sa se puna rosu si sa cobor din masina, se uitau aia din celelalte masini cum am pus frina si am fugit din masina de ziceai ca sare in aer. m-am oprit linga esapament sa trag niste aer in piept si pe urma m-am intors si am intrat in masina cu frica. mi-am pus bradutu la nas (desi imi venea sa il mestec) si am inceput sa ma gindesc in timp ce se pusese verde: oare daca eram biciclist ca groparu ce sanse ar mai fi avut bicicleta? probabil de aia ii zice stafie, ca te urmareste cu orele. noroc ca era toamna si aveau aia geamurile inchise la masinile lor. dupa 2 saptamini am vindut masina. ala de a luat-o avea nasul infundat. in tirg nu m-au lasat cu ea decit in capat…

    si apropo, sa n-ai peste la revelion nu e mare scofala, da nici niste somon fume?

  5. Groparu Reply

    @ Julica: “Gropare, cand termini, stinge te rog lumina!”; si a doua zi: “No, mah, ai mai stat mult aseara?”

  6. catalin Reply

    “Groparu a eliberat stafia!” tot e bine ca nu fu vulpea, sau jetu, sau cum ii mai zice, ca la cit te apasa fatuca pe burta eu credeam ca ai sa scoti din tine tot gratarul si berea si tot pe gura :-)))))))))

  7. eu Reply

    draga gropare…am ras cu lacrimi…desi am fost acolo …sa mor ca nu am remarcat mai mult de 2 pisicutze, ba m-am uitat si pe caseta sa mor nu am restul de 4 cred ca e pierderea mea…
    any way ai uitat sa spui cum ai cantat tu cu ursu pana v-ati facut degetele negre (mai mult tu decat ursu), ai uitat cum ma terorizai.. (U OK?)…of gropare…mai scrie mai de rev…de greuceanu cum manca el erotico exotic un carnat facut de sarbu dupa reteta originala…mai zi si de super friptura numarul 1 facuta de sarb…
    si app CIUPERCILE TALE fura super….

Leave a Reply to c|neva Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *