De luni dimineata

Tocmai parcasem.

Mă îndreptam spre birou, zgribulit sub geaca anti-ploaie: la Cluj e o vreme de zici că ne atacă rusul cu arma meteorologică.

Din față vine EA. Îmbrăcată de sezonul secetos de la tropice: fustiță extrem de scurtă, să-i intre vântul rece printre inghinalitate, cu tocuri de vară, cămeșică de-o spargi cu limba, umbrelă și plase de tot felul prin mâini: făcuse piața și arestase tot măcrișul, loboda și baby-spanacul de pe tarabe.

Umbla nițel cocoșată de greutate: e greu să cari o plasă cu baby-spanac.

Când mă vede, își reasumă postura de noblețe și mersul felin al unei femei de rangul său. Mersul ăla tip ”magnet-de-priviri-nu-sunt-de-nasul-tău-țărane”.

La un moment dat, tocurile alea cât un dildău de culoare neagră se înțepenesc în singura groapă din trotuar din orașul de cinci stele.

Urmează un danț bavarez frenetic care invocă toți demonii, cu plasele în mână, într-o încercare de a evita aterizarea în generoasa baltă de lângă (de dimensiunile unui subcontinent).

Încercarea reușește.

Foarte ușor ciufulită, se uită la mine să vadă dacă nu cumva râd.

Nu râd.

Își reasumă postura cu spinarea ca de militar, își rearanjează, foșnind, plasele cu frunze în mână și-și continuă drumul, cu demnitate.

Trece pe lângă mine și eu pe lângă ea.

Mno, luni dimineața.

25 lovituri, dă-i și tu!