Dacă ai fi fost Regele Mihai, ce ai fi făcut altfel?


Așa cum prefer eu să mi-l amintesc*

Sincer, nu știu dacă nu aș fi abdicat și eu atunci, în ’47. Chiar, tu ce ai face dacă ai fi amenințat că 1000 de studenți în beciuri vor fi omorâți dacă nu abdici?

În schimb, aș fi renunțat la o parte din averea aia colosală de zeci de milioane de euro (65-67 .000.000 EUR, estimare Capital). M-aș fi mulțumit cu niște mărunt.

Aș fi dat burse de banii ăia. Multe burse.

Aș fi dat la spitale. Aș fi donat aparate de RMN și de ecografie și ambulanțe.

Și aș fi dat cărți și manuale prin școli.

Și aș fi dat granturi oamenilor geniali care inventează lucruri frumoase. Lui Florin Talpeș de la Bitdefender și lui Teodor Negoiță, care a mers la Polul Nord, și lui Tibi Ușeriu, poate.

Și da, l-aș fi cooptat și pe Iliescu în treaba asta. M-aș fi reconciliat eu cu el, dacă bătrânul bolșevic nu e-n stare.

Aș fi pus fiecare companie care-și pune pe logo ”Furnizor al Casei Regale” să doneze bani. Mulți bani. Copiilor cu cancer, copiilor de etnie, copiilor săraci. Copiilor. Viitorului.

Aș fi chemat veteranii de război și i-aș fi susținut, material și moral, să lase mai departe amintirile lor din Marele Război. Mi-aș fi cerut iertare de la ei pentru că am demisionat atunci, în ’47, deși – repet – nu știu ce altă alternativă ar fi avut oricine altcineva.

Aș fi cerut să pot numi un ambasador sau un reprezentant pe la guvern și la Ministerul de Externe. Le-aș fi făcut intrări pe la guvernele Schengen folosindu-mă de relațiile mele, după ce aș fi pus umărul serios la intrarea în UE și în NATO (se vorbește că ar fi făcut-o deja).

I-aș fi chemat periodic pe șefii partidelor să vorbim sau aș fi mers eu la ei.

Mi-aș fi pus familia să învețe limba română și s-o vorbească mai răspicat ca Andreea Esca. Poate așa, fractura dintre familia Măriei Sale și noi ar fi fost mai mică.

Mi-aș fi cerut iertare urmașilor luptătorilor din munți care au luptat împotriva comunismului, în munți și temnițe, și care au sperat până hăpt, în anii ’50, ca eu să revin pe tron de braț cu americanii. M-aș fi ocupat de niște monumente pentru ei, nu să rămână Elizabeta Rizea și Ion Gavrilă Ogoranu și generalul Dabija fără statui, pentru că se vede că țara asta nu e capabilă să ridice altceva decât o statuie tristă de fier de-a lui Traian care caută lupul dacic la testicule.

Aș fi invitat săptămânal mulți, mulți oameni la Săvârșin. Oameni simpli. Oameni care au făcut lucruri frumoase. Aș fi stat cu ei și le-aș fi ascultat poveștile.

Aș fi mers în vizită în Basarabia, pe Valea Timocului din Banatul Sârbesc, în Cernăuți, în Chicago – oriunde sunt români. Dacă ai reușit să intri în România lui Iliescu, Maiestate, ai fi reușit să intri și-n Moldova lui Dodon și-n Ucraina lui Yushcenko.

Aș fi sărutat pământul țării mele la momentul debarcării pe Otopeni. Chiar și ținut cu forța, aș fi făcut tot ce pot ca să sărut pământul.

Nu m-aș fi dezis de nepotul meu decât dacă acesta ar fi făcut niște lucruri cu adevărat scandaloase, gen mâncat bebeluși și băut sânge de lup sub clar de lună. Știi, Maiestate, la televiziunea daneză era o emisiune cu Prințul Frederik, fiul lui Margrethe a II-a a Danemarcei, care străbătea Groenlanda într-o sanie trasă de câini, alături de câțiva tovarăși care nu aveau sânge albastru. Și se pârțâia prințul îngrozitor în cortul lor după ce mâncaseră conservă de fasole, și era filmat și toți râdeau și n-aveau nici o treabă.

Și, dacă nu aș fi putut, sau nu aș fi știut cum să fac atâtea lucruri, pentru că eram sugrumat de Dude și de răuvoitori, atunci mi-aș fi scris memoriile. Cu lux de amănunte. Într-un an aș fi pus scribii să acopere toată viața mea într-o operă fluviu, carte de căpătâi pentru generațiile viitoare. Măcar atât, Maiestate.

Și, la pragul trecerii Marelui Râu, aș fi lăsat cu limbă de moarte că-i iert pe toți pentru nedreptățile pe care mi le-au făcut. Și mi-aș fi cerut iertare poporului român pentru că nu am reușit să fac și mai mult.

Și aș fi ales să mor în România, Maiestate, la mine acasă, nu în Elveția, Țara Boșilor.

Mulțumim pentru strămoșii Măriei Tale, Maiestate. Pentru Carol I care ne-a câștigat independența, un rege mare care a murit modest, cu un pesmet militar și o cană de apă din Carpați la căpătâi, un adevărat prusac până-n măduva oaselor. Pentru Ferdinand, care a declarat război rudelor sale de sânge pentru a-ntregi țara. Pentru fustangiul de Carol al II-lea nu prea pot mulțumi, mno, dar ăsta era bolnav de priapism.

De la Măria Ta, să mă ierți, Maiestate, aveam așteptări până mai sus de Everest. Drum lin și salutări lui Maniu și Coposu și Rațiu, care sigur Te vor aștepta acolo cu ochi întrebători, dar nu vor îndrăzni să zică nimic.

________________________________
Sursă foto: Jozef Trylinski – Kawalerowie Orderu Zwyciestwa, Warschau, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=889244

43 lovituri, dă-i și tu!