Daca ai copil, apai strica-ti-l singur!

– Tu vecino! Ție nu ți-i dor de tinerețe? zice mama gropărească către doamna David care locuiește sub noi, la Sibiu.
– Ba cum nu! zice doamna David. Că tăt-tăt-tăt mă dor șalele, și am și junghiuri de la reumatism când dă ceața asta de toamnă.
– No, bucură-te! Că săptămâna asta stă Gropărelu’ la noi, la Sibiu, că are concediu de la facultate!
– Păi și ce legătură are asta cu reumatismul meu?
– Păi are! Că tu mai ții minte cum sărea Groparu de pe dulap de bubuia tot blocul, de 666 de ori pe zi? Mno, fiu-său e mai rău. Te vei simți ca la 30 de ani!

Gropărelul o avut concediu de la facultate săptămâna care o trecut. Așa că dacă ați simțit un val de fericire invadîndu-vă chakrele în intervalul 3-9 noiembrie, eu eram: am apucat să dorm mai mult cu 4 minute în fiecare dimineață înainte ca nevastă-mea să mă trezească și să mă pună să fac 900 de flotări la bustul gol în brumă și obișnuitele mele ture de înot în Someșul Rece.

L-am lăsat cu bunicii ca să nu-i mai aud cum repetă cu voci plângărețe “da’ când ni-l lași la noi o săptămână? Să stea cu noi? Că toți bunicii au grijă de nepoți, numai noi suntem ai nimănui!” “Mamă! Pe Gropărelu’ eu îl stric de cap; pe mine m-ați stricat voi, că uite la mine, muncesc de nu mai pot, datoriile cresc, am un sistem de valori complet dat peste cap… mno, pe ăsta micu eu îl stric! Asta e datoria mea sacră, de părinte!” Așa le ziceam.

No, în cele din urmă l-am dat la pachet cu instrucțiunile de rigoare, ce să-i spună și ce să nu îi spună ca să nu mi-l facă mai fucked up ca mine. Și după o săptămână am mers să ne luăm copchilu’ de la bunici. I-am cumpărat vreo 5 mașinuțe noi și 10 ciocolăți ca să ne ierte; că eu știu ce greu e să crești cu sibieni, și mai ales cu maică-mea, că d-aia am fugit 200 de kilometri mai la nord, să scap de gura ei! Ține-o, Doamne, așa guralivă.

No, și ne revedem cu el, ne pupăm și ne îmbrățișăm cu putere și-l mușcăm tandru. Și, după ce trece efuziunea momentului, fiu-meu odată numai ce începe să turuie:

– Tati, vreau sa ma fac blogger, să-mi iau nevasta din Oaș și să conduc Dacie berlină! Și să primesc amenzi de la Finanțe! Și să mă fac și traducător! A, și să fac Facultatea de Litere, că îmi place.

10 lovituri, dă-i și tu!