Dac-aţi fi fost în locul regelui Mihai, aţi fi abdicat?

Haideţi să o luăm aşa. Povestea zice că Regele Mihai, în 1945, a fost chemat la un meeting cu comuniştii cei răi, care încercau cu tot dinadinsul să-l facă să abdice de la tron şi ameninţau cu tancurile sovietice, confiscarea paltoanelor şi cu mărirea preţului la gazele populaţiei. Şi regele Mihai tot nu şi nu, că nu.

La care comuniştii cei răi i-au spus regelui că deţin vreo 1000 de studenţi prizonieri în pivniţe. Cărora, dacă regele nu abdică, le vor suci gâtul ca la puii de găină.

La care regele a zis: bine, bă, abdic.

Şi a abdicat, deşi avea mai mult decoraţii, epoleţi, trese, fireturi, petliţe, eşarfe, cusături, nasturi, butoane şi păr în cap decât însuşi un cavaler Jedi. Plus că, la concursul de privit spre dreapta, regele le-ar fi dat clasă de departe.

(poză ciordită cu nesimţire de pe net)

Şi, după ce a abdicat, a plecat în lumea largă şi a lăsat România pradă mai întâi comuniştilor, apoi mogulilor şi acum emisiunii lui Capatos. Şi acuma Regele Mihai este fără ţară şi lumea îl blestemă pentru că aşa le-a spus Iliescu, şi pentru că Băsescu îl numeşte trădător şi pentru că asocierea cu principele Radu Duda n-ar fi fost ea, zice-se, cea mai inspirată ghiduşie de PR. Nu toţi îl înjură, alţii îl conjură să revină. Deci părerile sunt împărţite, iar Groparu nu prea ştie ce să creadă, că se uită facinat la regalitate ca la o maşină fascinantă de epocă fascinantă, dar tot nu înţelege cum îi merge motorul.

Dar am o întrebare pentru voi, de mestecat vinerea asta (în care sunt în concediu pentru că şi nievasta şi Gropărelul sunt uşor răciţi), deci o situaţie pur ipotetică pentru că nu ne vom putea pune veci în pielea personajului: voi, în locul Regelui Mihai,

1. Aţi fi abdicat şi aţi fi părăsit ţara? Ca el?

sau

2. Aţi fi rămas rege cu orice preţ? Chiar şi cu preţul a o mie de vieţi tinere de studenţi care nu se aflau în beciuri pentru că vinul e rece? Nu, nu de aia se aflau ei în beciuri?

Şi dacă aţi putea să comentaţi fără să vă înjuraţi prea tare, ca la ultima postare, i-aţi face Groparului o bucurie mare! Şi ca să nu mă ascund după deget, cred că da, dacă aş fi fost Regele Groparu aş fi abdicat şi eu.

 

66 lovituri, dă-i și tu!