Cum se face contrabanda hi-tech cu tigari in Maramures si Bucovina

Într-o vreme, am ajuns cu tovarășul Gaben (care a scris un text excelent despre atentatele de la Paris) la Vișeu, la mocăniță (conform Wikipedia, se pronunță [mokəˈnitsə]). Doream să facem un proiect video, ale cărui bune intenții s-au fost înecate în Tisa, no (sau poate merge mai departe, da’ cu [mokəˈnitsə]).


Va ajunge acolo, numa’ că nu-n viața asta (sursa)

În fine.

Stând noi la discuții cu băieții de cartier din Vișeu – toți moroșeni unu’ și unu’, n-ați vrea să-i supărați pentru că apoi plecați acasă plin de buzunare necusute prin epidermă – unu’ s-o scăpat, legat de potențialul zonei, și ne-o zâs cum fac băjeții contrabandă ilegală cu țâgări din Ucraina. Pe lângă buștenii goliți de miez și umpluți cu cartușe de țigări, pe lângă off-road-urile cu Suzuki Samurai cu farurile stinse prin niște codri orbi, bărcile pneumatice care patrulează de la un mal la altul în cele mai întunecoase nopți din an… ai noștri mai inventaseră ceva: caii.

Adică: luau caii, îi umpleau cu desagi goi, numa’ cu niște verzișori înăuntru… le dădeau o palmă peste fundul loc ecvestru, și așteptau.

Caii dresați mergeau ață în Ucraina, peste dealuri, munți și văi… și ajungeau la Aleksey. Aleksey lua cu grijă verzișorii, apoi umplea desagii cu toată mahoarca cea mai originală Kent și Marlboro; și Jin Ling, firește.
IMG_5429
Vă rog, nu mă întrebați de unde am făcut rost de poza asta. Vă rog, nu

Apoi, calul se întorcea ață către casă, că tot în România e mai bine!

Dacă-l prindeau badigarzii de frontieră, proprietarul îl lua imediat pe NU în brațele-i vânjoase de moroșan cuțâtar: apăi io nu știu, no, că l-am pierdut amu 2 zile, gloaba dracu’! N-am apucat să-l dau în urmărire generală, ce, e terorist beljian, mânca-l-ar luchii?

Asta e varianta soft; dar mai este și varianta I Like IT (Buhnici, bucură-te!). Se știe că aprigii caii ardelenești au prostul obicei să-și mai zică pe drum, în mintea lor, ”Ioi, mă! Da’ ni ce floare faină! Ia să stau aci s-o miros pân’ la toamnă!” sau ”Ni, mă, ursu’! Ia să-l întreb, oare nu dă un jinars?”. Și atunci, ca să fie proactivi, aprigii corsari ai tabacului au găsit o metodă infailibilă și hi-tech ca să trimită calul direct la țintă.

Ca să nu se piardă mârțoaga prin munți, proprietarul îi băga calului un handsfree în ureche, lipit cu bandă adezivă. Și un telefon în desagă. Apoi suna de pe număr ascuns și îi tot zicea la cal, când vroia să bea o pălincă cu ursu’ sau să miroase scaieții: ceaaaa, boalăăăă, hăis, țuruc! Țuruc, hooo! Și tot așa până la Aleksey, cu verzișorii.

Și asta în timp ce stătea pe muntele celălalt și duhănea, liniștit ca un ardelean, o mahoarcă.

De contrabandă, cred.

5 lovituri, dă-i și tu!