Cum se explică miracolul chinezesc

– Eu am renunţat la China. Pa, cius!

Om de afaceri baban german, cu afacere de milioane de euro pe an.

– Păi ce e rău cu China? Costuri mici, infrastructură, taxe zero la început! zice prietenul, care stătea la o şuetă cu neamţul.
– M-am ţăpit. Rău.
– Cum aşa?
– Păi – m-am dus acolo să construiesc o fabrică. Ceva chimicale-vopsele-lacuri de-ale mele.
– Aşa.
– Şi există un pomelnic de norme de respectat. Ce aduci, cum aduci, unde şi în ce condiţii depozitezi, cum procesezi, cum ambalezi şi ce faci cu reziduurile.
– Aşa.
– Şi noi am plătit bani grei pe consultanţă ca să ajungem certificaţi cu ISO şi să avem un circuit sigur al materialelor periculoase. Mai mult, construcţia în sine a fabricii este o muncă monumentală, cu un miliard de paşi şi proceduri. Dacă nu le ştii, n-ai ce căuta în branşă.
– Aşa.
– Şi – conform legilor Chinei, nu poţi merge tu, ciobanu’ Gerhardt, să-ţi faci fabrică în China; îţi trebuie musai un partener local, altfel nu poţi.
Lacatul iubirii
Trăiască relaţia economico-erotică sino-germană!

– Aşa.
– Şi ne-am parteneriat cu un chinez din ăsta care supraveghea lucrările. Şi lucrurile or mers excelent la început: oameni serioşi şi muncitori, stăteau în şantier zi-lumină…
– Aşa.
– Şi, de la un moment dat, o început să sară calul cu pretenţiile financiare! Ba mai dă-ne două sute de mii de euro, mai mai dă-ne o sută… asta deşi aveam deviz, totul era calculat la eurocent!
– Aşa.
– Şi am devenit suspicios… şi, într-o zi, m-am strecurat pe şantier, să văd ce se petrece.
– Aşa.
– Şi văd cum, la 8 ore, toţi muncitorii se urcau în autobuze şi plecau către o destinaţie misterioasă; şi erau înlocuiţi de o altă tură de muncitori. Şi eu nu-mi dădeam seama de ce, mai ales că toţi semănau!
– Aşa.
– Şi atunci m-am luat şi i-am urmărit pe muncitorii care plecau de pe şantier la jumătatea zilei. Şi am mers vreo 10 km după autobuzul lor…
– Aşa…
– Şi ce am văzut m-a lăsat mască!!!!!

Neamţul trase aer în piept, cu o expresie rea pe faţă. Expresie de business ratat. De ţeapă Made in China. Continuă şuierînd:
– Partenerul meu lua muncitorii angajaţi la construcţia fabrici noastre, pe care EU o plăteam, şi îi punea să lucreze la un proiect clonă-oglindă-siamez proiectului nostru! Şi de aia tot cerea bani în plus. Practic, eu îi construiam lui o fabrică identică, şi el lua muncitorii să facă aceeaşi lucrare de două ori în aceeaşi zi, să nu uite ăştia de la o zi la alta ce trebuie făcut. Ei: ambele fabrici urmau să fie gata în acelaşi timp, apoi partenerul chinez urma să-mi facă mie concurenţă! Dar cu costuri mai mici, pentru că el nu era interesat să-şi recupereze investiţia.

9 lovituri, dă-i și tu!