Cum se castiga licitatiile in Romania

O instituţie de stat avea nevoie de un serviciu. Să zicem – un website.

Pentru a beneficia de acel serviciu, instituţia a trimis un e-mail mai multor companii care ofereau acel serviciu, cerîndu-le să participe la licitaţie.

După ce au trimis oferta, conform caietului de sarcini, doar două companii au rămas în finală:
– una cu preţ foarte mic
– una cu preţ foarte mare. Pentru că ştiau ce greu este să lucrezi cu instituţia de stat, care nu avea oameni calificaţi să le judece munca, cu plăţile, cu tanti Nuţi de la contabilitate care uită cu lunile să pună ştampila dacă nu-i dai un pachet de cafea, cu mulţimea de şefoi, şefi şi şefuţi care trebuie să avizeze hârtiile, cu preşeditele licitaţiei care are şi el nevoie de un site gratis, firma cu preţ foarte mare a cerut într-adevăr preţ foarte mare. Ceva de genul “ia lăsaţi-ne pe noi în pace, că noi lucrăm pe bani serioşi şi numai pentru cine are!”

La publicarea rezultatelor, surpriză! Firma cu preţul cel mai mare a câştigat. Curat, fără om în interior, fără şpagă.

IMG_3578
Nici măcar un iPhone 4 Neverloc.

Mno, amu spală-te pe cap cu şefoii, şefii şi şefuţii ăia; numa’ că şi-au zis că, dacă tot au câştigat, atunci să şi livreze.

Dar, pentru că nu le dădea pace gândul, când s-au văzut cu comisia la semnarea actelor nu s-au abţinut să nu-i întrebe:
– Oameni buni, da’… firma cealaltă, aia cu preţul ăla la jumătate, ăia cum de n-au câştigat?
– A! ziseră funcţionarii, gravi şi serioşi. Ăia n-au certificarea ISO 4 miliarde.
– Cum adică n-au certificarea ISO 4 miliarde? Păi pe aia nici noi n-o avem!

Funcţionarii au schimbat privirile unii cu alţii, apoi s-au răstit:
– Ba o aveţi!

14 lovituri, dă-i și tu!