Vineri o fost ziua nievestei, să-mi trăiască, LA MULŢI ANI! Cu majuscule mari.

Ca orice mascul care se respectă, cu o seară înainte am primit libertate să ies la bere – mai precis, la vin și Mama Juana, care nu e buruiana aia pe care-o fumează ziariștii, ci un soi de cocktail vin+rom+7 buruieni (nu are și frunze de coca, că m-am interesat). Mama Juana a fost adusă de contrabandă taman din Caraibe de simpatica noastră gazdă, numitul Pedro, despre care am mai scris, pentru că numai blăstămății face și ficiorul ăsta (și, dacă tot vine vorba de din astea, să vedeți ce povești are cu romul ilegal de contrabandă pe care l-a cumpărat în Dominicană, pfuay).


Sărumâna, Mama Juana, ei sunt cititorii gropăreşti, sunt oameni faini de obicei

Și… mai un vinișor, mai o Mama Juana… au trecut minutele și orele; și apoi m-am luat și m-am tirat acasă cu taxi, că era târziu.

Și… ajung în fața casei, plătesc cursa cinstit, ies din taxi… dau să scot cheile… și-mi dau seama că nu le am: le uitasem la serviciu.

No, și era vreo miezul nopții… și taximetristul nu știu ce tot moșmondea prin mașină şi numa’ nu pleca… mă gândeam, să sar poarta? Ce-o să creadă şoferul? Plus vecinii, că no, era noapte, nu se vedea că-s eu, or să sune la Poliție, poate mai petrec și noaptea de ziua nievestei având grijă să nu scap săpunul prin arest…

…și, ce să fac, pun mâna pe telefon și o sun pe nievastă. Care dormea butuc. Dar o răspuns imediat – cine știe ce-o fi fost in mintea ei, biata:
– ALO!!!!
– Nievastă… mi-am uitat cheile, vii, te rog, să-mi deschizi?

Mi-o închis imediat… și vine, biata… erau vreo 6 grade afară, ea ieșise de la căldurică tot izbindu-se de pereți de buiacă de somn ce era…
– Ce Dumnezo ai pățit, cum să-ți uiți cheile, ce fel de om ești…???

Mă uit la ea și i-am cântat cu toată iubirea din dotare:
– HAAAAPY BIIIRTHDAY TOOOO YOUUUUU… hâc!


Tradiţionalul sushi aniversar – pentru că un platou din ăsta costă mai puţin decât un telefon nou de care are atâta nevoie ca să vorbească 6 ore cu maică-sa

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 2 comments

  1. Ioana Maria Reply

    Sa iti traiasca nevasta si sa fie fericita, sanatoasa, intelegatoare si rabdatoare. La multi ani!

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *