Cum să aduci scandinavi într-o croazieră romantică

(hint: nu, nu cu vodca Scandic)

Era odată un pachebot din ăla vas de croazieră uriaş de te speriai, cu zeci de mii de oameni la bord, care naviga vesel pe mările şi oceanele lumii. Pe ele, nu sub ele, ca alea italieneşti.

Italian-cruise-ship-the-C-007
Să ne jucăm de-a submarinul Kursk, they said… it will be fun, they said…

Şi la bord aveau de toate: cazinouri, baruri, restaurante, săli de gimnastică, loc de lăsat copiii, grădină zoologică, accelerator de particule, bibliotecă, fitness, masaj, chinezi, escale, grădină botanică. De toate; şi lumea se distra de minune cu cabareturi, dansuri, reprezentaţii şi spectacole, şi beau de rupeau, toate naţiile, că doară de-aia munceşti ca cretinul un an de zile (nu voi; alţii).

Atâta numai că din toţi cei vreo 800.000.000 de pasageri, o gaşcă mare de oameni nu se prezenta nicicum în sala mare de vanghelioane: erau turiştii nordici, care erau de negăsit – nici la piscină, nici în cabinele lor, nici în saună, pe covertă şi nici măcar la prova, unde te-ai aştepta să-i vezi că se joacă de-a Leonardo di Caprio.

titanic-funny-accident
This must be Păsărică love.

Deci dispăreau odată cu micul dejun, reveneau la prânz, apoi iară se jucau de-a Dosarele X până seara; unde, după cină, puf! Ca un abur, erau de negăsit. Aşa că căpitanul s-a hotărât să-i caute; şi-a luat cu el vreo 10 gealaţi şi or început să investigheze toate cotloanele la ditamai vaporu’ cât cartierul Militari; poate chiar mai mare.

Şi degeaba: dom’ne, erau de negăsit, parcă intrau în platforma subcontinentală!

Într-o seară, căpitanul n-o mai răbdat, şi s-o pus la cină cu o gaşcă de nordici, toţi galbeni în păr ca gălbenuşurile – finlandezi, suedezi, danezi şi norvegieni (dacă mai ştiţi şi alte naţii de nordici, ziceţi). Şi o ciocnit cu oamenii un pahar de tărie, or discutat despre vapoare şi corăbii, şi la un moment dat căpitanul vede că ăştia dau semne să plece; şi atunci nu s-o mai răbdat şi i-o întrebat:
– Bă, mă scuzaţi… da’… ce faceţi?
– Plecăm.
– Unde plecaţi?
– Să bem ceva.
– Păi… nu mai bine staţi aici, la o muzică, restaurant, o polcă, ceva?
– Nununu… plecăm că am găsit un loc foarte fain.
– Ce loc foarte fain?
– Hmmm… nu prea putem să-ţi spunem.
– Bă! Io… vă rog io frumos, spuneţi-mi! Vă rog io… că io tre’ să ştiu ce le place turiştilor, să raportez mai departe la companie, să vă fac sejurul mai frumos… să vă simţiţi bine şi să reveniţi aici în următorul concediu, că de-aia munciţi ca cretinii un an de zile! (nu voi; alţii)
– Bă… te luăm cu noi, da’ numa’ dacă nu te superi!
– Bă… nu mă supăr!
– Nu aşa, jură-mi cu mâna pe catargul tău!

O jurat.

Şi l-or dus.

Cale de vreo 4 punţi, prin tenebrele vaporului, prin cele mai ascunse măruntaie, departe de circuitul turiştilor întregi la cap care-şi jură iubire eternă pe covertă, sub stele, în plină căldură tropicală, vreo 60 de scandinavi găsiseră singurul loc pe vaporul ăla gigantesc unde se simţeau ca acasă: camera frigorifică.

Unde stăteau toţi zgribuliţi de frig la minus 14 grade, în jurul unei sticle de votcă, şi le plăcea de nu mai puteau, că era ca acasă la ei iarna; păi ce naiba, vii 2000 de km până în Mediterana ca să te topeşti de cald pe vapor?

18 lovituri, dă-i și tu!