Cum protejăm copiii

Anul trecut, am acceptat să fac parte benevol dintr-o campanie de educare a copiilor mici (în care încercam să-i ajut pe cei mici să se bucure că sunt mici) şi a părinţilor lor (în care încercam să-i ajut pe cei mari să-i ajute pe cei mici să se bucure că sunt mici). Asta în ideea în care mi-am făcut deja o părere despre cei care ne vor plăti nouă pensiile studiind, pur şi simplu, interacţiunea dintre mămicile de la locul de joacă şi progeniturile lor. Un pic asteroidic de catastrofală interacţiunea, aş zice eu.

Rezultatul – aici.

Concluzii:
1. Lăsaţi copiii să fie copii. Nu-i mai cocoloşiţi, nu-i mai apăraţi prosteşte de inevitabilul lumii, lăsaţi-i să-şi spargă capetele, să umble cu porţelanurile (e vina voastră dacă sunt la îndemâna lor), să guste telecomanda, să alerge, să fie caftiţi de alţi copii şi să caftească şi ei, la rândul lor, alţi copii. Să miroasă orice, să bage în gură ardei iute, dacă asta vor şi nu e chip să-i învăţaţi altminteri, să calce pe propriile lor jucării; şi nu le spuneţi apoi, cu satisfacţie draconică, “ţi-am spus eu!!!!”
2. Ţineţi copiii departe de: gaz, curent, omul prost (şi femeia curvă). Dacă se poate.
3. Nu vă bateţi copiii. Nu vă bateţi copiii.
4. Hrăniţi-i bine. Cu de toate.
5. Mai citiţi o tură punctul 1.

O zicală nemţească spune că ar fi bine să te porţi frumos cu copiii tăi: ei îţi vor alege azilul…

24 lovituri, dă-i și tu!