Cum îţi educi pruncul să-şi administreze flatulaţiile

O soprană la Opera din Cluj avea un prunc de 7 ani. Pe care-l crescuse cum ştiuse ea mai bine, cu un simţ artistic exacerbat – drept urmare ieşise un băieţel cu mult bun simţ, ruşinos, cu aptitudini artistice, bun modelator în plastilină şi sfios ca o fată mare.

Băiatul  acesta sfios şi ruşinos, spre deosebire de alte pramatii care în clasa I bagă la greu prafuri de la magazinele de vise, ba mai şi fumează în excursie, era cu atâta de  mult bun simţ că nici măcar un pârţ nu trăgea calumea. Fincă se ruşina, şi ţinea în stomăcel orice asemenea gaze rare; drept urmare, serile familiale se lăsau de multe ori cu dureri de burtică.

Odată, mama i-a spus:

– Măi băiete! Uite ce e, dacă îţi vine, o tragi! N-o mai sufoca atâta, că nu ţi-a fi bine la intestine!
– Dar mami, spuse pruncul, râd copiii de mine la şcoală…! Şi-mi spun beşinosu.
– Uite ce e, zice mama, dacă suntem numai noi, acasă, în familie, nu râde nimeni de tine! Şi dacă ne aflăm în deplasare, dacă e mama sau tata lângă tine, nu e nici un pericol, că te scuzăm noi! Bun? Eliberează-le, lasă-l în durerea lui de efect de seră!

După vreo lună-două, soprana îşi aduce pruncul şi soţul la Operă, unde avea un recital. Şi se zbate să le facă rost de bilete în primele rânduri, acolo unde stau piloşii Operei din Cluj.

Şi, în mijlocul unui duet în care mama dădea ce avea mai bun din ea, inevitabilul se produse: pruncul trase o răpăială de mitralieră că aproape că fură obligaţi să întrerupă spectacolul, aşa or râs în pumni toate obrazurile subţiri îmbrăcate în rochii de seară şi pulovere cu adidaşi, îmbrăcăminte de auditoriu de operă clujeană, of cors.

După reprezentaţie, mama se hotărăşte să abordeze subiectul cât poate ea de tranşant, şi-l invită pe băiat şi pe soţ la o îngheţată.

– Măi fiule, zice soprana. Ţi-a plăcut?
– Da, mamă, ai strălucit!  Mai ales ambitusul ăla, cu solul din octava a doua, a dat peste cap publicul. O tanti de lângă mine o plâns într-un şerveţel Zewa!
– Mă bucur, zice mama, mă bucur. Auzi, tu mai ţii minte discuţia noastră despre pârţuri?
– Da, mamă, sigur, cum să nu. Nu fac pârţ decât dacă sunt acasă, sau dacă sunteţi unul dintre voi cu mine!
– No… uite, trebuie să îţi spun ceva. În seara asta noi nu eram acasă; şi este OK că tragi vânturile ca antiaeriana din Bagdad în operaţiunea Desert Fox, dar ştii… la Operă e unul din cazurile acelea când nu e bine să faci pârţuri! Pentru că nu e bine, ştii? Nu prea e voie.
– Tu mamă, spuse pruncul. Tu mamă! Dar de ce eu nu am voie să trag pârţuri la Operă, şi tata are voie? Că toată seara numai asta o făcut!

În acel moment, tatăl se înecă cu prăjitura.

26 lovituri, dă-i și tu!