Cum e acu e şi spanacu

Bună ziua, unie putem mânca în Mediaş? A… ni se zice, vedeţi că e plin de cumetrii, boteze şi nunţi şi parastase de genu’ în tot centru. Da’ încercaţi alăture! La 4 stele.

Pe drum, furia vişinie îşi rupsese cureaua de la alternator. Sunat Gropăroiu, zic “Tatăăăăă, maşina de mi-ai dat-o se tot îngraşă, că ui, nu o mai ţin curelele!”  “HAHAAAA!!! Răcneşte tata, fericit ca un copil, de când aşteptam clipa asta! (tata moare de plictiseală că amu au un Opel care nu mai trebuie reparat, futui!) Caută în cotlonul X, vezi cureaua? Noa.. schimb-o! Hahahaa!!! Ce mă bucur că I outsmarted the Dacia! Şi că eram pregătit! Muhaha”, mai zice Gropăroiul meu care şi-o burduşit maşina cu tot felul de piese de schimb – că mai poate face încă o Dacie cu ce scoate din porbagaj, da’ nu vrea el.

Şi la restaurant, m-am bucurat să o sparii pe chelneriţa care o vinit cu meniurile, arătându-i mânurile mele, negreeee… ca dracu’ – de la reparat! BUUUUU! Unie mă pot spăla, vă rog, zic eu, cu o aliură de mecanic auto care papă la 4 stele.

Şi când am comandat doo zămuri de pui a la grec, domnişoara o vinit cu – of cors! – doo boluri. În mânurile ei.

Io am văzut că pe fundul unui bol era lipită o frunză verde de spanac; da’ ca un porc de câine, am tăcut din gură până când ne-o pus bolul în faţă, când urma să-i zic numa atunci că nu e bun bolul, că e murdărit de spanaci, să o fac să-şi consume gesturile. Din nefericire, manevra mea nu a dat roade.

Când ne-a pus bolul în faţă, de farfurie se lăfăia, lipită, o altă frunză USCATĂ RĂU de spanac. Perplecşi, noi. Încurcată, ea.

Îşi eliberează rapid o mână şi sare să descuameze frunza cu unghia. Şi se aude un scrâşnet ca de unghie pe tablă. Mulţumim frumos, zicem noi, vă rugăm frumos să ne schimbaţi bolul dacă se poate, vă rugăm noi frumos de tot. Vă mulţumim. Nu, noi vă mulţumim. Sunteţi foarte amabilă.

19 lovituri, dă-i și tu!