Cum am scapat de razie

Eram tineri, eram frumosi ca niste boboci de anul I.
Cateva cuvinte, mai intai, despre caminul 16.
Caminul 16 este camin de baieti si se afla in partea de vest a Hajdeului. Aici vei intalni mai multe femei decat in orice camin de fete. Mai ales la dushuri. O femeie in caminul 16 arata incredibil de atragatoare.
Caminul a fost construit anume cu 10 etaje pentru ca Ceausescu s-a rastit la bocancii celor care facusera Hajdeul ca “De ce irosesc ei terenul agricol al patriei lui Bazavan construind camine cu numai 4 etaje?” “Sire,” i s-a raspuns, “solul este… care e cuvantul acela, romanesc… HIGHLY UNSTABLE! Riscam sa patim ce vor pati americanii in 9/11” “DA?” S-a sumetit carmaciul. “Atunci vom demonstra Occidentului decadent ca noi putem inalta bloace de 10 etaje si acolo unde nu se poate!” Rezultatul este vizibil pana in zilele noatre: o stanca cenusie cu interfatza cenusiu-murdara din care se scurg zilnic catre locurile cu bere cca 1100 de studenti, animale, femei. O intreaga gradina zoologica. Intre care m-am numarat si eu, cu glorie, in cei mai frumosi ani ai vietii acesteia bicisnice pe care o iubesc: anul 1 si anul 4.
Deci… Anul I, emotii, deschidere festiva pe care nu am prins-o in nici un an de faculta (din informatiile mele, anul se deskidea in Music Pub), urmeaza o sesiune, urmeaza una-alta… si – in cele din urma – prindem si razia. Ce este razia?
Ei bine, razia, in universul limitat de bere-camin-bere al studentului clujean, semnifica inceputul unei lungi serii de ciubuce duse la administratoare ca sa te anunte cand vine baietii cu chipiuri ca sa verifice flotorul, sau flotantul, sau care pizda ma-sii e alalalt, nu ala care sta in vasul de la WC. In fine, toti sobolanii (me included) fara flotor, recte studentii cazati ilegal, recte cei care isi cunparasera locurile, deveneau pamantii cand ii intrebai definitia unui cuvant din 5 litere care incepe cu r. O razie inseama nopti dormite cu carote cat ridichile negre infipte brutal supt shira spinarii. Inseamna emotii cand pleci in Pub dimineatza. Emotii cand vii seara flancat de doi prieteni mai vajnici care te taraie sus 5 etaje, in cel mai bun caz (ce e aia lift?). Emotii cand mergi la WC in puterea noptii, si te lupti cu pipi sa mai stea otzara pana e liniste pe coridor.
Intr-o buna seara aflam din sursele noastre sigure ca dimineatza urmatoare este DIMINEATZA. Situatia se prezenta in felul urmator: Johnny dormea cu Carmen – cazata ilegal. Restul de 4 eram OK. Cat se poate de legai. Dar cine nu are Flavius, sa-si cumpere! Nu s-a dezmintit nici de data asta. Always surprinsing-ul ne-a scos la bere cu maaaari eforturi si acolo s-a imprietenit cu inca trei. Doi baieti si o gajica. Pe care, in imensa lui marinimie, i-a adus in camera cand a auzit ca nu au unde dormi. Eu plecasem de la berule mai devreme, pe la vreo 2, si cand sa deschid dulapul sa imi las chilotii am dat de Carmen, care se ascunsese acolo la primul zgomot. De frica raziei.
In fine, dimineatza am avut placerea de a-i vedea pe ceilalti trei la ora 7, cand am auzit ca neinfricatii oameni ai legii busheau deja cu pulanele din dotare usile palierului pentru a-i trezi pe meseriashi sa prezinte buletinele cu flotant. Cred ca in 3,2 secunde ne-am trezit cu totii. De-a binelea. Eram 8 intr-o camera cu 4 cazati legal. Ce sa faci?
Si atunci geniul creator al romanului s-a manifestat plenar. Carmen a fugit inapoi in dulapul cu chilotii. Unul dintre venetici a fost inghesuit, cu fortza, sub un pat, si baricadat cu toti bocancii nostri sa nu se vada. Ca un lunetist intr-o gramada de balega de porc.
Mai ramaneau doi. Cuplul crapulos. Aiaiai! P-astia unde-i mai bagi? Si atunci am mototolit plapuma de pe un pat, si am strecurat domnisorica – care era cam cat o vrabiutza – supt. Probabil ca ii placea sa stea dedesubt, pt ca nu a scos nici un cipcirip@yahoo.com. Mai ramanea zdrahonul. Pe care, ca in Matrix, l-am inghesuit, intr-o milisecunda, dincolo de usa unui dulap deskis. Ati ghicit, cel cu maieurile, aflat langa cel cu chilotii. Am dat drumul la apa sa nu se mai auda ca se partzaia ingrozitor de emotie. Si, cu fatza cacanie, am deskis agentului care s-a straduit sa para fioros. Pana cand l-a vazut pe Ivan.
Acum, merita sa fac o paranteza despre Ivan. Ivan are inaltimea mea. 185 cm. Barbat bine, ati spune, cei care ma cunoasteti! Asa e. Orice mascul cu inaltimea mea si pe deasupra si de un chintal greutate este cel putin impunator. Si daca mai e si moroshan, si dintr-un sat de ucraineni in acelasi timp, va dati seama ca era numai bun de pus in filmele cu Van Damme, in rolul de baiat-rau-care-vrea-sa-distruga-lumea-si-care-e-ucis-la-final. Uitai sa va spun ca niciodata nu am incuiat usa la camera cat am stat cu el. Niciodata. Nimeni nu risca. Vanzatorii ambulanti de casete audio din camin il salutau cu “sarumana”. Basarabenii se laudau ca ii sunt pieteni. Nu ca el le este lor, ci ca ei ii sunt lui. Niciodata nu ducea lipsa de tigari, sau de maini intinse cu brichete aprinse cand isi lua una. Era omul cel mai cinstit cu bere din cati am cunoscut. Cel care era salutat mereu primul. Cei care il vedeau erau atata de fascinati de privirea lui de “ce-vrei-de-la-mine-blestematule” ca uitau sa mai dea noroc si cu noi. Era OK. Ii iertam. Ei bine, deci o jumatate de politai ne cerea cu toti dintii, dupa ce batuse ca un inger al mortii in usha noastra cat o scandurica, flotantele. Pana cand s-a intunecat in camera: Ivan se ridicase din pat. Noi eram obisnuiti, mitridatizati, imuni. Politaiul nu. Si cred ca nici nu prea vroia sa se obisnuiasca cu peisajul. Carmen incremenise in dulapul cu chilotii. Partzurile incetasera. Ala de langa bocanci nu mai icnea ca nu are aer. Vrabiutza de sub plapuma tacea ca o stanca de sare. Nu se mai auzeau decat doua priviri care rascoleau camera ca laserele, de la un capat la altul. In capatul uneia dintre ele se afla un agent care tocmai isi terminase autoritatea. In capatul celeilalte, Ivan al nost’ (uitai sa va zic, si noi ii eram prieteni). Cand privirile s-au incrucisat, jur ca am auzit scantei. Dupa care una din priviri s-a blegit. A coborat, rusinata, catre buletinele de identitate cu paginutze stampilate neclar. Buletinul lui Flaviu avea autograf de la Nicu Covaci (Phoenix) pe ultima pagina. Al meu fusese patat cu galbenush. Era super OK. Ne-a inmanat inapoi, in viteza, buletinele. Flaviu zice ca l-a auzit pocnind din calcaie in semn de salut cand a plecat, dar eu cred ca avea picioarele prea muiate.
Am plecat la baie sa facem dushul de rigoare. Si, la dush, am descoperit aproape 30 de oameni in prosoape de culoarea caminului care asteptau sa plece politia. Ei nu aveau Ivani in camera.

PS: Dupa cutremurul din 1977, caminul s-a inclinat usurel in fatza, ca turnul din pizza.

8 lovituri, dă-i și tu!