Cu politicienii ăştia nu ajungem nicăieri

Când am fost în medical luna asta (ha! asta nu am declarat-o pe blog) m-am uitat la un documentar despre politichia americană, îl puteţi vedea şi voi moca mai jos. Şi m-am crucit! Băgaţi la cap:

1. Lyndon Johnson (ştiţi voi, nenea ăla care l-a urmat pe Kennedy după ce JFK a primit un glonte sau mai multe prin idei, în Dallas) s-a ocupat personal de promulgarea unei legi cu Civil Rights pentru negri, fapt ce a stârnit multă, multă vâlvă în epocă. La un moment dat, în drum spre o sală de şedinţe, un senator – prieten vechi – îl interpelează cu “Bă Lyndon! Pana mea! Ce ai de gând cu legea asta? Tu chiar vrei să le dai ciorilor drepturi, aşa cum se zvoneşte?” La care preşedintele îi spune “Bă senatoare, bă… ne ştim de o mie de ani. M-ai ajutat în cele mai negre perioade ale carierei mele, m-ai propulsat mereu şi nu aş fi ajuns niciodată unde sunt acum fără tine. Dar jur pe Hristos că dacă nu mă sprijini în promulgarea legii cu drepturile civile ale negrilor te distrug, bă!” Altădată, vorbind cu un senator din Tennessee, stat sudist, i-o zis “Bă, pana mea, please, bă, I need your help on the nigger law” – dacă i-ar fi spus Negro law, nu ar mai fi vorbit pe limba Tennessee-anului, ar fi pierdut un vot în Senat. Deci jmeker!

2. Ronald Reagan: preşedinte republican, probabil ştiţi că a fost împuşcat. Când se trezeşte la spital, înconjurat de doctori, se uită la asistentul lui şi îi zice, sincer: “I hope the doctors are all republicans!”

3. Nancy Reagan, la o intrunire cu ministrul de externe sovietic, în plin război rece. Râd amândoi, hahaha, hihihi, şi la un moment dat rusul îi spune “Tu, doamna Nancy, vă rog io frumos ca seara, când mergeţi la culcare, să-i şoptiţi soţului dvs. la ureche: <Pace!>… să n-ajungem la un rezbel!”; la care ea îi răspunde “Până atunci, vă şoptesc dvs. în ureche!” Şi se apleacă către el, şi îi spune frumos: “Pace!

4. Roosevelt avea polio, ştiţi voi, boala aia care te lasă în scaunul cu rotile. După diagnosticare întreprinde o vizită pe Wall Street. Unde, normal, cu cârje, pică. Jos. Toţi sar să îl ajute, el începe să râdă şi îi alungă pe toţi. Se târăşte cum poate către lift o mie de metri, se agaţă de mânere şi se ridică singur. Singur, bă! Şi râzând în continuare.

N-aşa. Mulţumesc că aţi citit postarea asta. Amu respiraţi un pic, şi citiţi în presa online ultimele declaraţii are politicienilor proeminenţi ai României.

PS: Documentarul este disponibil mai jos.

18 lovituri, dă-i și tu!