Cu Gropăroaia, despre telefonie mobilă

Ultima dată, Gropăroaia mi-o zis că s-o hotărât să accepte nuş ce ofertă vodafoană care le scădea tarifele la convorbirile pe mobil efectuate dintr-o locaţie preferată, dar dacă cereai în sistem schimbarea locaţiei preferate te costa 7 euro “să se reactualizeze baza de date”. Am râs isteric un sfert de oră când am vorbit cu tanti operatoarea de call center, după care i-am zis ce să ne sugă, mie şi mustangilor americani (abonamentul e pe numele meu, tocmai ca să nu facă Gropăroii asemenea gafe). Vodafon, este careva p-acolo? (nota redactorului: să nu vă gândiţi că Groparu e fan Oringi, că nu e cazul).

Şi – ieri mă sună mamaşa.

– Sună-mă pe Orange, zice mama. Şi închide. Suficient cât să mă alarmeze. Puţin.

Ai mei au şi cartelă pe Orange. Sun pe cartela de Orange – “abonatul nu poate fi contactat”. Sun inapoi pe Vodafon. Mama respinge apelul, fincă aşteaptă să o sun pe Oringi; io mă încăpăţânez, ea nu se lasă. După vreo 3 minute de bipuri şi apeluri respinse:

– Da, mamă, s-o întâmplat ceva?
– De ce nu mă suni pe Orinji? zbiară mamaşa.
– Păi… am sunat, da’ nu m-o lăsat.
– Cine nu te-o lăsat?
– Păi… nu cred că mai aveţi baterie, zic eu.
– Cum să nu mai avem baterie! sare mamaşa, de colo. Că numa’ săptămâna trecută am cumpărat şi am răzuit o baterie de 4 euro!

20 lovituri, dă-i și tu!