O iniţiativă civică solicită retragerea celor două coduri, Penal şi Civil, în vederea dezbaterii lor publice. www.groparu.ro propune retragrea codurior galben şi roşu, să avem numai soare, plăji şi palmieri în ţara voastră.

Lavinia Sandru a încercat să intre pe listele PSD la europarlamentare, după ce ani de zile şi-a şters mucii de social-democraţi. De ce – când aud de ea şi de Guşă – mă gândesc la şandrul… ăăă, scuze, şancrul moale?

ANAF renunţă la Poşta Română pentru transmiterea declaraţiilor de venit ale contribuabililor persoane fizice. Statul nu are nevoie de Poştă ca să ne ia la o poştă.

Directorul Peugeot-Citroen, Christian Streiff, a fost schimbat din funcţie; nu se ştie dacă din solidaritate cu şeful Citroen România, şi el schimbat din toate funcţiile după alegerile de anul trecut. Nici nu ştii ce mic ai început să devii, Christiane!

Alţi producători auto, Chrysler şi GM, ar putea intra în faliment în două luni. Cum, vă veţi întreba, după toate automobilele electrice şi hibride de serie scoase în ultimii 10 ani de cele două firme americane?

După declaraţia de prin 1996 a lui Ion Iliescu cum că România are doi vecini buni, Serbia şi Marea neagră, am loat-o la fotbal de la sârbi de nu mai avem aer. Mai rămâne ca Marea Neagră să ne invadeze plajele şi să le umple de mucuri de ţigară, manelişti şi preţuri mari. Ăăă… ia stai puţin!

Cântecul Agadoo al fomatiei Black Lace a fost decretat cel mai najpa cântec de pe faţa Pământului, iar românii şi acum se rup în figuri la nunţi pe melodia asta. www.groparu.ro încă aşteaptă distincţia internaţională de cel mai najpa blog din univers, după succesul incontestabil ramportat la ediţia clujeană a blogfestului. Nu mai am link, din păcate, dar aşa a fost!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. redandblue Reply

    Pai e posibil sa inunde juma de tara Marea Neagra , m’au informat colegii care uita la OTV…cica ar veni nu stiu ce mama dracului de cutremur…Dumnezeu sa ne ierte pacatele! Sa fie oare ultima rugaciune?

  2. Euxiniu Reply

    bolentinu aista de nestiri iaste incomplet. Unde-s crimele si vioalele? Nici o baba violata de nepot? O sora de frate si postita de tata, apropos de posta?

  3. Anonymous Reply

    de ce Lavinia Sandru nu candideaza independent cu Guse sef de campanie? ar fi interesanta o lupta intre EBA si Lavinia …MAI ALES IN NOROI…)))))

  4. andrei crivat Reply

    bah gropare, mo, deci referitor la editia clujeana a blongfestului … ai toata destinctia mea. Io nush ce-i aia, ce sa fac io cu ia ?

  5. Vasile Gramada Reply

    ai uitat sa spui ca OTV a descoperit ca Boc si Basescu’ au acelasi hair-stylist. ba vedeti ca i ideea me,si ca io fac post mai incolo pe treaba asta :)). nu fiti bulangii

  6. Carmen Reply

    Fuarte tare pesa asta…recunosc cu jena ca n-o stiam. Si chiar nu inteleg de unii oameni e atat de cruzi sa o declare chiar cea mai najpa melodie. Io-tz multumesc din suflet sh sper sa nu uit de ea pan’ o fi sa ma marit, ca vreu musai muzici bune la nunta.
    Bineinteles ca muierile incep cetitul stirilor cu mondenitaturile 🙂

  7. DrLyana Reply

    Totusi, cei care au decretat piesa asta ca fiind cea mai proasta nu au auzit zbieretele si ragetele asa-zisilor cantareti de pe la noi… Daca ii auzeau se razgandeau sigur. Bine, nu toti sunt naspa, dar unii…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *