Cronică de restaurant – azi, la restaurantu’ japonez

Kon ban wa! zice tanti aia japoneză amabilă, înaltă cât un căpşune, aflată-ntr-un kimono. Pof-ti-ţi!
– Ha? zâc. Ştii karate?

Intrăm înăuntru – frumos, deci. Muzică giapaniz în surdină, bucătaru’ îţi face papa în sala mare, sub ochii tăi rotunzi, să nu mai zici dupa aia că firul de păr creţ din farfurie e al lui.

Stăm jos şi ne aduce prosopu’ ăla fierbinte, şi un colţunaş cu tofu într-un bol rotund. Ne-am dat repede pe gugăl de pe telefon şi am aflat că din alea două numai prosopu’ nu se mănâncă.

Deci io nici acuma nu ştiu cum japonejii poa’ să ne vază prin ochii ăia oblici.

Luăm meniul, facem un browsing prin el, şi am vrut să-i zic la chelneriţă “riori to neko dozo” (carne de pisică şi orez, vă rog – in japoneza mea aproximativă), da’ ne-am hotărât la: nu-mai-stiu-ce, nu-mai-stiu-ce, Unaghi Bento, Rainbow Roll, Tilapia – plus ceva carne de ţipar şi/sau Tempura. Am vrut să o pun pe japoneză să pronunţe “Tempura”, fincă ăştia nu ştiu să facă diferenţa dintre R şi L, şi ar fi ieşit un cuvînt drăguţ.

Am plâns de fericire când am inghiţit un nanogram de wasabi. Şi o să mai plâng şi când merg la budă, fincă voi răni o zonă care mi-e foarte dragă.

Când a venit papa, în extravaganţa mea, m-am repezit cu vitejie să mănânc cu chopsticksurile, moment în care s-a golit rapid în jurul nostru, că era să-i înjunghii pe comeseni. Am numărat 4334543 de boabe de orez, că l-am luat pe fiecare pe rând ca să îl pap, că nu ştiu de ce nu mi-o ieşit deloc să iau mai mult de unu pe chopstick. Chelneriţa mi-o recomandat să încerc cu ambele chopsticks-urile deodată, că e mai greu numa’ cu unu’.

Papa fusă demenţial, mai puţin supa de alge, care mie mi s-o părut că e apă de acvariu încălzită, cu alge de la Agigea.

La o masă de lângă noi s-o pus un cuplu de româncă cu japonez. Am vrut să merg la ei să le zic “did you know that Japanese have very small penis? but we Romanians have big-big penis?”, da’ am fost rugat să mă abţin.

Buget: 153 lei/2 persoane, în care intrară şi o apă plată şi o bere fără alcool, că eram cu maşina. Papa pe aproape săturate, dar nu mereţi flămânzi dacă sunteţi mâncăi pantagruelici, aşa ca mine. Se poate plăti şi cu cardu’. La budă nu am fost, că nu am mâncat aşa de mult încât să fiu nevoit să fac loc, da’ crecă era curăţel, că aşa îmi inspiră localul.

33 lovituri, dă-i și tu!