Cronică de film: “Doar cu buletinul la Paris”

Dacă îți plac filmele românești în care:
– Mircea Diaconu, acum salariat cu peste 10.000 de euro pe lună la Parlamentul European în care l-a trimis Antena 3, joacă neconvingător rolul unui profesor scăpătat
– ți se aruncă rahatul existențial românesc cu lopata în ochi în timp ce ți se urlă ”acesta este rahatul existențial românesc pe care ți-l arunc cu lopata în ochi!”
– deși filmul a făcut parteneriat cu TVR-ul, în film vezi numai Antena 3 și Nașul TV
IMG_8929
Și o burtieră poate fi ironică

– vezi tipologii ”originale”, gen primarul corupt, curvar, bețiv și incompetent, secretara-amantă–pițipoancă, administratorul de bloc șmenar, amantul cocălar al soției sale, nostalgicul care nu a depășit nici acum Piața Universității, politicianul veros, pensionarul sărac, copilul străzii, ce ar mai fi?
– auzi manele în film
– vezi blocuri comuniste
– nu se vorbește deloc în primele 8 minute ale filmului
– auzi înjurături la greu
– nu auzi nici o replică memorabilă
– nu auzi nici o replică amuzantă
– mă iertați, mă opresc aici,

atunci da, mergi la “Doar cu buletinul la Paris“.

A fost singurul film românesc la care am mers și la care nu s-a pus nici măcar o singură întrebare caravanei.

Singurul lucru bun? Dorel Vișan. Nu îl cunosc ca om, dar ca actor sunt mare fan.

Mai există, firește, și riscul ca eu să nu mă fi aflat în target.

Filmul nu are pagină de Facebook, cont de Twitter. Doamne-ajută-i, da’ aștept cu nerăbdare ca CNC să finanțeze, totuși, filme adevărate din banii fraierilor. Chiar sunt curios ce buget au avut, dar presimt că nu voi afla niciodată.

PS: M-am chinuit foarte mult să nu fiu răutăcios.

7 lovituri, dă-i și tu!