Cronică de film de TIFF: Breaking News, de Iulia Rugină

Doamne, cât m-am rugat ca filmul ăsta să nu fie vreun fâs pretențios în stilul Coaliției pentru Filmul Românesc Tradițional! Doamne, cât de fierbinte m-am rugat, și a fost bine; deci să nu mai spuneți că ruga bloggerului nu se urcă la cer.

Breaking News este un film de anul ăsta, văzut în premieră mondială de TIFF-eri în secțiunea Zilele Filmului Românesc (prezentată de Raiffeisen Bank). Este atâta de proaspăt, că nici măcar nu are trailer, și nici măcar nu a fost arătat echipei până aseară (!).

Synopsis: Un reporter la o televiziune de știri intră într-o fabrică taman în mijlocul unui dezastru, riscându-și viața lui și a cameramanului pentru tradiționalul text pe burtieră galbenă. Cei doi nu apucă să termine live-ul, pentru că se prăbușește tavanul, rănindu-l pe reporter (Andi Vasluianu) și ucigându-l suficient de definitiv pe cameraman. Deși intraseră în fabrică la îndemnul reporterului, acesta dă vina pe răposatul cameraman pentru a nu fi tras la răspundere. Apoi, într-un efort sadic de a scăpa de sentimentul de vinovăție, reporterul pleacă la familia cameramanului înainte de Crăciun pentru a strânge material pentru necrologul video. Aici, dă peste rudele îndurerate și refractare și peste fetița adolescentă a răposatului, cu care începe să dezvolte un soi de pseudo-relație paternală.

Notă personală: normal că m-am gândit la Mile Cărpenișan aproape tot filmul, prietenii știu de ce.

Tot notă personală: film de artă, nu de hihihi.

Sunt extrem de puțin lucruri pe care mega cârcotașul de mine le-ar fi făcut altfel (Andi Vasluianu nu este foarte credibil în cele 30 de secunde în care face transmisia live, și aș fi așteptat o explozie emoțională care să spulbere întreg filmul ca un czar bomba), așa că vă spun direct ce mi s-a părut mie frumos, fain și genial:
– În ciuda scenei cu live-ul de care vă ziceam mai sus, Andi Vasluianu face un rol foarte fain. Băi, e bun! Dacă în Sierranevada o făcut un rol golănesc mortal, aici își desăvârșește steaua de pe bulevard.

– Reporterul din film, după accident, are fața lovită după accident. Vătămată. Detaliu fain și studiat atent: rănile se vindecă pe parcursul filmului așa cum s-ar vindeca în viața reală. Mai mult: din cauza asta, reporterul devine un fel de Joker, un om cu două fețe, sfâșiat de contradicții, pentru că se simte vinovat de accidentul în care a murit cameramanul, dar nu-și permite să dea totul în vileag pentru a nu se compromite. Mai mult: în timp ce stă cu fata decedatului în mașină, către ea stă numai cu partea mutilată a feței. Își expune, practic, rana către fetița suferindă. Mai mult: este un cadru în care ține, către ea, mâna bandajată în urma accidentului. Se face așa, un vector, o săgeată către fetiță. Omul își îndreaptă durerea către ea!

– Se vorbește în film despre bradul de Crăciun. Când moare un tânăr, este dus la groapă cu un brad tânăr.
– Despre morți, numai de bine, dar ai nevoie de cojones ca să prezinți un portret de decedat care a reușit și nu prea să fie tătic bun. De aici și fata adolescentă extrem de rebelă (din nou, un rol foarte credibil, bravo, Voica Oltean!).
– partea care m-a dat pe spate a fost atunci când s-a regizat înmormântarea. Gropar FTW!
– partea cea mai frumoasă: nu se trage mâța de coadă inutil. Știți voi cum sunt cadrele alea lălăite din filmele noastre, nu? Ei bine, aici nu sunt așa ceva.