Copilul lui Cristi, of cors

Deci să trăiască, fincă weekendul ăsta m-am întâlnit cu ta-su.

– Ce fetiţă are tataaa! zic io, ca de obicei, extaziat cu copiii. Uite la ea ce ochişori are, şi ce mânuţe fine, şi picioruşe de japoneză! Draga de ea, cum zâmbeşte cu dinţişorii ăştia ai ei, mici…! Scumpa lu’ Groparu, te faci tu mare şi dacă eşti cuminte îţi zice nenea aventuri de-ale lui cu fetiţe, şi niciodată cu băieţi! Uite-te la ea, scumpuţa!
– Îi băiat, mă, zice ta-su.
– A! zic. Clar. Glumeam, zic.

Încerc s-o dreg:

– Ai un prunc foarte scump, mă, îi zic. Şi foarte drăguţ. Cu cine seamănă?

Urmează o tăcere stânjenitoare de ambele părţi. Îmi scot telefonul şi il pun să sune cu ringtorurile mele haioase: asta la copii funcţionează mereu. Copilul îmi ia telefonul, şi încearcă să şi-l bage în gură.

– Ţi-i fomică mică! zic eu extaziat. Nu prea-ţi dau părinţii ăştia ai tăi să mănânci, aşa-i?

14 lovituri, dă-i și tu!