Copiii şi animalele

– E un câine vagabond! Voi suna la hingheri să vină să-l ia, să-l facă bocanci de Clujana!

Aşa mi-o zis nievasta când o revăzut maidanezul blocului – un  comunitar cu chef nebun de sex cu orice picior, care iubeşte şi copiii.

 Câinele negru al blocului, preludiu la niţel  sex cu o roşcată căruntă.

– Cum să chemi hingherii!!! Ui la el ce câine frumos, şi ui ce blană lucioasă posedă! protestez eu.
– Ui aşa! Că adoarme Gropărelu’ în cărucior, şi câinele  începe să latre ca prostu’ la maşini şi biciclişti! Şi-l trezeşte pe Gropărelu, şi apăi toată ziua e mârâit că nu şi-o făcut somnu’!
– Nu chema hingherii, tu muiere, zic; uite ce frumos vine el şi mă linge pe copite.

Javra cartierului recunoaşte imediat o inteligenţă superioară de blogger; şi nativ vine direct către mine şi îşi lipeşte capul de picioarele mele, de parcă aş fi fost mogului televiziunii la care lucra el. Eu, sensibil la limbile moi, mă umezesc tot. Câinele perseverează şi îmi administrează, iscusit, şi nişte linsături pe degete, ca o nesăţioasă dintr-un cartier rău famat din Bangkok.

– Lasă-l în viaţă, tu femeie, zic, că încă nu eşti şi Dumnezeul lui, numai  al meu!
– Da! Că tu tot timpul eşti împotriva mea!
– Tu muiere! Tu n-ai văzut cu ce poftă mi-o lins mâna mea regească, pentru că simte omul cu IQ? Auzi… dacă ai de gând să faci genocid, meri în Kosovo; azi lasă-mă pe mine să îmi plimb pruncul şi câinele pe câmp, tu fugi şi uită-te la telenovelele tale coreene!

Şi, ca un rege de maiestuos, o iau cu pruncul şi cu câinele cartierului printre pământuri. Câine pe care, totuşi, l-am împiedicat să nu mă lingă prea tare de faţă; şi nici nu prea l-am lăsat să se atingă de Gropărel, că cine ştie.

La noi, în Floreşti, ai de ales între a-ţi plimba  pruncul pe fâşiile de asfalt, unde împarţi necontenit impresii despre lactaţie cu tot felul de cu mămici, şi câmpul liber şi frumos, unde pasc cai şi oi, e aer curat şi nu auzi alţi copii plângînd.

Ghiciţi pe unde îmi plimb eu pruncul?

Da, pe pajiştea singuratică.

În după-masa aceea de duminică eram numai eu, câinele şi Gropărelu’ pe întinsa stepă clujeană; şi umblam liberi ca Robinson Crusoe, şi nu ne păsa de nimic. Şi din când în când îl mai stimulam pe câine să mai alerge aiurea, şi câinele lătra, şi revenea să mă lingă pe unde apuca. Şi eu mă simţeam ca un jupân, şi mă gândeam că ce câine şmecheros are blocul meu din cartier.

Şi câinele mă asculta ce-i ziceam, şi mă tot lingea, şi eu îl tot lăsam; şi l-am tot lăsat să mă lingă până când cotarla, în peregrinarea noastră, a descoperit nişte căpiţe de bălegar de cal cât un P+2; şi instant, fără să se mai gândească, a sărit pe grămada de caca ecvestru şi a început să înghită din el de parcă era Chappi.

18 lovituri, dă-i și tu!