Conte italian angajez româncă la curățenie, rog seriozitate

– Tu eşti noua servitoare?
Si, signor conte, răspunde Măriuca.
– De unde eşti tu?
– Din România. Din Roman, Moldova.
Sei bella, molto bella (normal că-i bella Măriuca dacă-i moldoveancă, băi conte, tu pe ce lume trăieşti?). Stai liniştită, aici nimeni nu va avea vreo treabă cu tine. Tot ce trebuie este să faci castelul să strălucească de curăţenie: să ştergi de praf, să cureţi argintăria, să speli vasele, hainele, draperiile… în timp ce porţi uniforma asta parcă desprinsă din filmele porno franţuzeşti. Ne-am înţeles?
Si, signor.
– Dacă apar probleme, vii la mine. Capiche?
Capisco.
– Na bun. Pe următoarele trei săptămâni eşti în probă, dacă te descurci te angajez cu normă întreagă şi acte. Spor!
Grazie, signor conte!

Băi fratele meu, şi dacă nu mi ţi se pune Măriuca noastră din Roman, România, pe şmotruit! Băi, deci nici un pluton de filipineze nu ar fi lustruit mai abitir balustradele, gresiile şi marmorele din castel, geamurile şi bateriile de WC, capul de fildeş al bastonului contelui (nu vă gândiţi la prostii!) şi dinţii tigrului împăiat din sufragerie! Trecu ca o vijelie prin imensul hol, aspiră temeinic covorul făcut între cele două războaie în care Italia s-a luptat cu vitejie, şterse suportul de umbrelă din hol şi dădu pantofii şi cizmele de călărie ale contelui cu lac special, făcu să strălucească abajururi şi oglinzi…

…şi ajunse în bucătărie. Unde îşi îndreptă furia curăţătorească asupra tuturor ustensilelor de acolo, asupra furculiţelor de grătar, ţepuşelor de vânat, frigăruilor de sticleţi şi prepeliţe…

…şi apoi deschise frigiderul. Şi mirosi adânc.

Şi începu să tuşească, şi zbieră:
– Văleeeeeeu, da’ şie pute aşilea???

În frigider domnea un miros foarte, foarte înţepător, de pământ reavăn cu mucegai nenobil. Miros de ciupercărie suprapus peste putoare de mlaştină umedă. Un miros uşor acru, fermentat.

Şi foarte naşpa.

Cu mâna la nas, Măriuca investigă să descopere sursa putorii; şi descoperi o farfurie cu nişte chestii foarte ciudate, care semănau cu bucăţi uscate şi grele de bălegar de cal (!). Ce Maica Precista mănâncă nebunul ăsta de conte, îşi zise Măriuca; cred că asta e o probă pentru mine, să vadă dacă nu cumva sunt o loază care nu verifică frigiderul!

Şi scoase Măriuca noastră farfuria aia cu bălegar de cal din frigider, o aruncă la gunoi, apoi scoase coşul afară, că tocmai veniseră gunoierii, şi răsuflă uşurată: locul arăta lună.

A doua zi când veni la serviciu, Măriuca află că o caută contele neapărat; şi, când merse să-l vadă, îl găsi pe conte livid, umblînd de colo-colo prin bibliotecă, cu un aer foarte preocupat. Şi, când o văzu, contele sări ca dintr-un arc:
– Maria! Spune-mi repede ce ai făcut cu trufele mele de 1200 de euro din frigider!!!!

7 lovituri, dă-i și tu!