Doamna Firea a reapărut acum ceva vreme, în urmă zăpezii strânse de firmele de salubritate, şi a zis că a citit dumneaei un studiu (nu m-ar miră să se fi înfiinţat recent, în Voluntari, un PANDELE Institute of Applied Social Studies) că 95% din protestatari nu ştiu de ce se află în piaţă, n-au citit textele şi n-au înţeles despre ce e vorba. Pur şi simplu, 100.000 de oameni ies în stradă la -8 grade pentru că nu îi duce mintea şi pentru că Soros.

Dumitru Buzatu, boier PSD Vaslui, judeţ în care, că să ai un loc de muncă trebuie să pleci din ţară, îi numeşte pe cei din piaţă RĂGĂLII, pe care îi recunoaşte după RĂGETE că sunt parte a unei FACŢIUNI ULTRAREACŢIONARE. Cred că nu am mai auzit cuvântul ”reacţionar” de la începutul anilor 90, când era o noutate că a zis Petre Român implementare.

Sabrina Maria Nedelcu, consilier judeţean PSD Constanţa, e mai degrabă interesată de domeniul în care lucrăm, noi, PUTORILE, cum spune dumneaei:

“… Da, tare deştepţi sunteii, SCLIPITORILOR! Şi poate ami spuneţi şi mie care este muncă voastră şi cu ce cotizati voi la stat, ăştia care va duceţi de la 9.00 dimineaţă la proteste? PUTORILOR!”

Sunt convins că această preocupare pentru hărnicie şi plata de impozite a preluat-o de la d-nul Nicuşor Constantinescu, de altfel şi dumnealui posibil beneficiar al eforturilor PSD.

Eugen Berceanu, consilierul primarului PSD de la ceva sector, n-am auzit de el, poate nu vom mai auzi altădată, ne transmite probabil un sumar al opiniilor intelectuale de la PSD:

“Se scandează în Piaţă: «Nu staţi la căldură/Și pe voi va fură!». Le răspund şi eu: «Ba stăm la căldură şi ne doare-n P..A». De voi MITINGAILOR!”

Da, ştim, nu e nevoie de atâta elocintță, domnu’ Berceanu, e evident că ȘORICUL E GROS! Şi am mai văzut şi că sunteţi un bărbat curajos, care crede în propriile opinii, aşa că aţi şters postarea.

Domnul Ţuţuianu, care controlează SRI-ul, are o fiică cu o natură duală, pe de o parte pasionată de selfie-uri şi lux, pe de altă parte de diplomaţie (angajată a Ministerului Afacerilor Externe, conform propriului profil de Facebook), care a început să emane şi socio-politic:

“Dacă toţi ieşiţi că OILE în Piaţă Victoriei, cu toate că NU ÎMI PASĂ câtuşi de puţin de urletele voastre prost informate, îmi pasă ce văd că lăsaţi în urmă! Nu e mirare că IEŞIŢI CA ÎN JUNGLĂ, sunteţi de un haos desărvârțit! ADUNAŢI-VĂ MIZERIILE, STICLELE, HÂRTIILE, MÂNCAREA DE PE JOS! Ajung bătrânii să strângă după voi! MI-E SCÂRBĂ!”

Dar se pare că la GUIŢă TV, ex miliţianul Abraham a găsit o rezolvare la problemele PSD şi ALDE:

“ORGANELE STATULUI POT FOLOSI ÎN MOD DEMOCRATIC INCLUSIV MUNIŢIE REALĂ ASUPRA MANIFESTANŢILOR”.

Dumnealui e aşa-zis formator de opinie, cred doar că a greşit ţara, meseria şi momentul istoric, s-ar fi potrivit mult mai bine în Ucraina lui Ianukovici, să reprime protestele din MAIDAN.

În încheiere, nu pot să nu-l amintesc pe d-nul Dragnea, întors din SUA, beneficiar şef şi şeful beneficiarilor acţiunilor PSD, care au generat aceste proteste:

“Nu ştiam proiectul ordonanţei graţierii / N-AM ÎNŢELES EXACT CE VOR SĂ FACĂ, aştept şi eu să văd totuşi O LINIE CLARĂ. Eu NU sunt la Guvern.”

Întotdeauna am apreciat când cineva e sincer, bine-intenţionat şi mai ales, dezinteresat.

Ce mai ramâne de zis? NE VEDEM ÎN PIAŢă VICTORIEI! Mă refer şi la prietenii din Cluj!

ALTĂ ÎNTREBARE!!!

Guest post de CezarB, protestatar și sorosist, ca Groparu
(text trimis acum o săptămână, da’, no, abia amu o și-o găsit loc în planul editorial gropăresc)

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. Atti Reply

    Gropare draga, io zic ca distractia abia amu începe. Următorul pas o sa fie suspendarea.

  2. cristi Reply

    nici nu stii domnule groparu cati tampiti seriosi de 35-40 de ani iubesc psd-ul si doar isi inchipuie ca au pierdut o lupta, dar vor castiga batalia. si au copii, au rate, au muzica rock in urechii si deseori alcool in cap. sa nu mai veniti in tulcea la pescuit. nu merita judetul asta oameni in vizita

  3. alunelu Reply

    Citat recent: “A inceput sedinta tarziu si s-a terminat tarziu. Daca eram vara, daca eram dupa 1 mai era ziua inca la ora respectiva, asa ca nu e noaptea ca hotii”, a spus deputatul PSD Sorin Bota, potrivit Realitatea.net”

  4. alunelu Reply

    Grindeanu “Întărirea statului de drept nu este un scop în sine”

  5. Tweety Reply

    Firea a aparut din nou (unde altfel decat la televiziunile preferate: Antena 3 si RTV) remarcand cu neuronul din dotare ca romanii si-au dat seama ca nu mai au de ce sa protesteze si de aceea a scazut numarul acestora din Piata..Muhaha..mai uita-te si in weekend Firea Pandele Vranceanu etc.!!!!

  6. Eugen Reply

    @Tom Berenger: Prin partea de tara in care traiesc eu “lunestist” se mai spune unei persoane care poarta ochelari. In contextul asta, sper din tot sufletul ca te referi la ce sper eu ca te referi, si nu la Base sau, Doamne feri! Ciordea (sau Chiolbea, cum am vazut in ultimele zile ca i se mai spune) 😀

    @alunelu: Parca in Academia Catavencu era o pagina cu diverse “emanatii”, ca sa zic asa, organizate pe categorii. Una dintre categorii, unde cred ca s-ar incadra tampenia zisa de ala, era “Din putul gandirii”.

  7. La Puscarie Reply

    Nu numai conducerii PSD ci si celor care-au votat pe 11 dec.
    Pokemoni nazistoizi care-au amenintat cu moartea si violul copii , racnind sub-omenesc: vrem gratii nu parlamentari, dna sa vina sa va ia, Parlament penal etc, decerebrate care-si pozeaza fiicele de 5 ani postand afise cu mesajul Muie PSD, idioti care incalca legea protectiei copilului prin participarea la mitinguri politice, da , s-a strans multa scarba si tone de laturi la adresa voastra! Analfabeti jalnici, incapabili de a citi un text de lege, o hotarare CCR, o recomandare a Comisiei de la Venetia, viermi fara de creier care arunca in razboi civil o tara doar pt. ca se cred actori principali in filme cu justitiari care salveaza iei planeta de Evil!
    Dupa deciziile de ieri si azi ale CCR ati fost devoalati nu doar de prosti ci si de penali care-ati uneltit la daramarea ordinii de drept in Romania!

  8. analfabet jalnic Reply

    @La puscarie

    “Tone de laturi la adresa noastra” spune multe despre cei care le varsa, nu despre “beneficiari”.

    Ramane cum am stabilit:
    PSD = Ciuma rosie

  9. CSB Reply

    @La Puscarie – esti bine, bre ? Tensiunea, inima, colesterolul – tot bine ? Stii ce-i aia nazistoid ? Nazism vine de la Nazional Sozialismus, adica socialism nationalIST. Adica din aia care au fost impotriva evreilor ( ca Soros sa zicem ) si strainilor ( ca multinationalele sa zicem ) in general. Stii ce e sub omenesc ? Sa jignesti cateva sute de mii de oameni facandu-i in toate felurile de la adapostul unei functii publice. Intr-o tara normala orice om care s-a exprimat ca mai sus ar fi zburat din slujba statului, indiferent ca e parlamentar sau angajat la CJ. Sau nu vedeti nicio diferenta dintre injuratura unui cetatean si a unui parlamentar, dintre minciuna unui cetatean sau a unui ministru ? De razboi civil nu mai zic, ca nu are rost… De copii – ce lege iti interzice sa-ti iei copilul la miting ? Ai un link ?

  10. Groparu Reply

    Nu vă impacientați, cred că @ La Puscarie este Liviu Dragnea travestit. Va fi travestit și în zeghe, în curând.

  11. Andrei Reply

    Și mie mi-e scîrbă cînd văd ce politicieni avem…
    Și cînd văd cîți le ling ciorapii…
    Să protestăm deci în continuare !

Leave a Reply to alunelu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *