Concediu 2015. Partea I: Sibiu

Nimic nu-şi dorise Groparu mai mult decât să plecăm la Sibiu, la ţară, la părinţii gropăreşti, să-şi lase Gropărelu’ la ei în vacanţă şi să le strige, la zeflemea, “mai ţineţi minte când mă băteaţi la cap să mă însor şi să fac copii? No, las copilul la voi două luni!!!” – şi să demareze în trombă, râzînd malefic.

Apoi, fireşte, să-mi suspend abonamentul, să nu-i aud cum sughiţă de plâns la telefon, că hai şi ia-l că ne omoară (părinţii care mă citesc vor înţelege!).

În fine. Cea mai mare găselniţă din concediul ăsta, pe lângă falimentara Grecie, este uriaşul ecosistem sălbatic şi acvatic de lângă Sibiu, de la o balastieră care a furnizat o mare parte din pietrişul şi nisipul necesar construcţiei autostrăzii Sibiu-Deva. 16 lacuri de care nu are nimeni grijă, pline de păsări şi plevuşcă fomistă, bagi cârligul, scoţi peştele de un deget, haha, ce mare pescar sunt eu! O să vă detaliez cu altă ocazie, că e păcat să nu.
IMG_0533

Mno. Şi la Sibiu, la munte, e frumos de pici, avem aer curat, plin de sate care se urăsc de moarte unele cu altele…
IMG_0504

…frăguţe… din ălea adevărate, nu de grădină!

Plus dealul de la Windows…
IMG_0510

Slană prăjită care picură sfârîind peste brânză veche, fuck cholesterol
IMG_0555

…toleranţă politică la maxim…
IMG_0489

…şi Dumnezeu care se joacă cu pensula pe cer.
IMG_0557

Şi no, am stat noi acolo până am uitat de noi, apoi am dat să plecăm în chiar ziua în care venisem de la frăguţe, şi Gropărelu’ era rupt de oboseală şi nervi de nu-i puteai intra în graţii nici cu Nutella. Aşa că l-am lăsat în maşină, să se liniştească, ne-am făcut bagajele cu care am umplut Opelu’… ne-am luat rămas bun de la părinţii care-şi făceau cruce că or scăpat de musafiri şi se pot bucura şi ei, în sfârşit, de pensie… ne suim la bord, accelerez, papaaa, rămâneţi cu bine!

Şi maşina nu intră în viteză. Deloc.

Mai încerc… nimic: schimbătorul de viteze era inert ca un ciucurel de moşneag de 90 de ani, altul decât Charlie Chaplin sau, prin voia zeiţei Cyalis, Groparu însumi.
– Gropărele! Ai împins cu piciorul schimbătorul de viteze?
– …
– Nu pot să cred.

Desfacem capota, apoi prepuţul de la schimbător… nu ne dăm seama, nu suntem experţi în schimbătoare!

Trece un vecin: Nicolae, hai că te pricepi la maşini, zice tata, hai vezi dacă se poate repara, că Groparu tre’ să plece în Grecia mâine!

Vine Nicolae, se uită lung… hai la mecanic! zice. Şi mă suie în Dacia lui papuc şi demarăm în trombă.

Şi mergem cu ea fix, da’ fix 143 de metri. Şi Dacia îi moare! A, e amestecul de benzină cu motorină pe care-l bag în Dacie, zice Nicolae! Hai pe jos, nepoate! Merem.

Ajungem la mecanic: aduceţi maşina la mine, o-mpingeţi, vă descurcaţi! Şi sună telefonu’, nievasta, panicată: naşu-to o rămas blocat de spate!!!!! Trebe dus la Urgenţe, în Sibiu!!!!!!

Trei ghinioane în 10 minute. Trei!

Apoi, ca prin miracol: Nicolae îşi repară maşina penetrînd jiglerul, ca un adevărat profesionist; nievasta şi tata îşi dau seama ce pinioane scosese Gropărelu’ cu picioarele, iar naşul, ţine-l, Doamne, amu e bine, la mare – dacă n-o fi venit deja!

Şi am plecat repede către Cluj, că a doua zi plecam în Grecia.

Şi – ghici ce! ghici, ghici ce.

Mă apropii de Turda, unde e giratoriul ăla către parcul industrial, unde încetinesc, văd o blondă pe celălalt sens de mers, cum făcea cu mâna, la ocazie. Mă uit la ea aşa, într-o doară.

Şi apoi mă lovesc brusc în nas amintiri olfactive violente, pentru că era – aţi ghicit! – Fecioara Maria.

Adică femeia care mirosea a gorgonzola, aşa cum v-am zis mai demult, în partea 1 şi 2!!!!

6 lovituri, dă-i și tu!