Clujeni, nervi în trafic, curva lui Dragnea

Era plin traficul de nervi, pluteau prin aer şi ne ieşeau pe nas şi ne ardeau gâtul ca emisiile de la o maşină Euro 3; pentru că la noi în Cluj nu s-au mai băgat bani în trasarea de linii pe carosabil de 50 de ani, iar ultima dată când am observat poliţişti de la Rutieră să facă ordine prin centru era când încă dirijau cortegiul funerar al lui Mihai Viteazu.

Fireşte, situaţia asta durează de 5 ani, dar numai anul ăsta avem şi pe cine să dăm vina (“guvernarea Dragnea X 3 ne-a lăsat fără 20 de milioane de coco la bugetul oraşului, altfel trasam linii şi scoteam poliţia mai des, pe bune, bos”).

În fine.

Sătul de atâta nesimţire, exact ca alt blogger, mă hotărăsc să nu mai las pe nimeni să-mi taie calea, pentru că e plin de din ăştia prin oraş (fireşte, vinituri, nu clujeni adevăraţi).

Şi iau hotărârea asta fix pe drumul care te scoate de pe strada Dacia către Camera de Comerţ. Unde sunt trei benzi pe sens, fiecare dedicată unei direcţii (teoretic), iar cei din laterale (care care merg mai repede) taie adesea calea celor din mijloc, care stau, astfel, şi mai mult la coadă.

Clujenii ştiu despre ce vorbesc.

Parcă pentru a-mi dovedi că n-are rost să-ţi faci planuri, universul conspiră şi-mi scoate pe partea stângă un Suzuki Grand Vitara argintiu, care începe agresiv manevrele să intre în faţa mea, dar fără semnalizare. Cam aşa:


Săgeata mai lungă sunt eu, hehe, hehehe

Lipit de cel din faţă, Groparu nu dă nici un semn că doreşte să cedeze.

Suzuki aproape că se lipeşte de maşina lui Groparu, care-şi continuă netulburat drumul glorios înainte, aşa, de-a dracu’.

Suzuki începe să semnalizeze, dar era deja prea târziu.

Ajungem geam lângă geam şi-l gratulez pe şofer cu cel mai duios rânjet pe care mi l-am putut vopsi pe faţă. Şoferul – un nene mai către pensie, aşa, cu barbă căruntă – mai are puţin şi dă-n apoplexii cardiace de inimă.

Cel din spate, cu oleacă mai multă minte în acelaşi cocktail cu calmul, lasă Suzuki să intre după mine.

Suzuki dă gaz şi apoi iese în dreapta mea.

Şi coboară geamul.

Cobor şi eu geamul şi-l întreb ceva de genul că de ce nu stă şi el, frumos, la coadă?

În trafic nu se aude mare lucru.

Dar se aude cum Bărbuţă Albă începe să-mi zică de arborele meu genealogic, de mama şi cred că şi de bunica. Din nefericire, era una din zilele în care nu aveam camera video de bord montată.

Apoi parchează maşina 3 metri mai în faţă, în timp ce aştept în coloană.

Îmi zic: ce dracu’ fac dacă vine la mine şi începe să care pumni în maşină ca prostu’, mă dau jos la el şi ne bumbăcim? M-apuc de bătut pensionari acuma? Ajung la ştiri? Dacă face, naibii, vreun AVC?

Din fericire pentru toţi, şoferul dispare. Trecând de câteva ori de atunci prin zonă şi văzând maşina parcată lângă Samsara, trag concluzia că locuieşte pe acolo. Deci se grăbise ca fraieru’ şi fusese agresiv ca să câştige 2-3 minute.

Mno, şi acuma: înainte de scandalul ăsta cu amenda primită de TNR pentru curva lui Dragnea, fraza de-ncheiere a acestei postări ar fi fost: vezi, mamă, şi tu ziceai că nu mă gândesc deloc la tine!

Dar aşa, mă gândesc serios să-i cer despăgubiri, că am înţeles că vorbele astea costă pe la vreo 16.000 lei.

13 lovituri, dă-i și tu!