Este posibil ca și dacă trăiți într-o peșteră, sau chiar într-o comunitate de hippie într-o fermă de cannabis din California, să fi văzut cele mai recente filmulețe cu Mălin Bot dându-le peste nas persoanelor cele mai detestate din România: turnătorul Dan Voiculescu, hoțul Adrian Năstase și infractorul Sorin Roșca Stănescu.

Pe Mălin Bot nu-l cunosc personal (pierderea, vă asigur, este în întregime a mea), iar singurele lucruri pe care le știu despre el au legătură cu:
– munca sa de la Evenimentul Zilei, o publicație pe care nu numai că nu o mai citesc, dar o și evit din răsputeri de vreo 5 ani
– filmulețele de mai sus (și altele ca ele).

Legat de filmulețele de mai sus… ele ne arată un individ cu discurs agresiv, înarmat cu un tupeu formidabil, care-i ia ca din oală pe ăștia care se zbat ca bibanii pe uscat să-și reabiliteze imaginea aia vraiște și șterge cu ei pe jos. Mă rog, nu chiar, dar aproape.

Personal, strict personal, și după ce aduc și un vagon de logică în discuție, nu sunt de acord cu abordarea asta. Dacă alunecăm pe panta asta a agresiunii verbale, nimic nu-i mai oprește pe adepții celeilalte tabere să facă ce le trece lor prin cap. Cum ar fi un Mircea Badea care-l îmbrâncește pe Mihail Șora? Sau un Codrin Ștefănescu care-l atacă, berbecește, pe Moise Guran? Sau un Șerban Nicolae care-și întinde lăbuțele alea delicate și manichiurate, cu degețelele ca niște cârnăciori Csabay, către beregata lui Vlad Petreanu, în timp ce-i picură saliva din aia verde, pesedistă, din gură de poftă?

Păi, nu ar fi deloc bine. Ar fi degradant, ar fi urât și nu ne dorim asta.

Dar, pe de altă parte, uitați-vă cât de murdari și de mici sunt oamenii ăștia. Uitați-vă cât de necombativi și de moi sunt ei, de fapt. Cum se cacă pe ei, că acesta-i cuvântul cel mai potrivit.

Nici o replică pe buzele niciunuia. Adiță Năstase o bălmăjește intelectual, SRS îngaimă ceva din spatele unui zâmbet înghețat, iar Voiculescu o dă în tactica Vișinescu.

Nici unul din ei nu e pregătit de o asemenea confruntare, căci de prea multă vreme oamenii din jurul lor îndeplinesc tot ce aceștia ordonă. Trăiesc de prea mult timp în bulele lor personale, cu fundul pe ligheanul cu milioane și milioane de euro cu care-și cumpără presă favorabilă, prietenii, apariții la TV și imagine.

Voi gândiți că efectiv nu există altă cale de a le bate obrazul acestor infractori, care s-au reîntors, mai agesivi decât înainte, și confiscă agenda publică fără pic de rușine? Căci oriunde dai, pe Internet, pe televiziuni, la radiouri, auzi de ei non-stop. S-au cățărat ca o infecție, sunt peste tot. Cum ar fi dacă am proceda la fel cu ei, cu toți?

PS: Nu vă lăsați înșelați, ce a făcut Mălin Bot nu este un demers jurnalistic, ci unul civic și personal.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Nu e nici macar “demers civic”,e doar personal.Se reinventeaza ca om contra sistemului pentru ca pregateste alegerile.Sau e contra care ii va fura lui Ponta voturile.

  2. unu' Reply

    Sincer sa fiu, as administra o flegma verbala la multi din aia cu dantura in neregula de se perinda prin politica. Sunt sigur ca li se falfaie de ce cred eu dar macar or sa stie ca si mie mi se falfaie de teatrul lor ieftin. Iar daca le-am administra toti, in fiecare zi, cate o flegma, mai mult sau mai putin verbala, poate se gandesc de doua ori inainte de a-si arata mutra in public. 20.000 de oameni intr-o duminica nu inseamna nimic pentru ei. Vreo 2 milioane timp de vreo saptamana ar pune niste noduri in gat greu de inghitit. Dar vorbim povesti.

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ ion ion: Așa o fi. Dar tu? Tu nu cred că ai veleități de a te promova ca om împotriva sistemului. Tu ce faci dacă te trezești, într-o zi, nas în nas cu Adi Năstase pe stradă?
    @ unu’: Nu știu dacă într-adevăr li se fâlfâie. Îi poți vedea cu familiile la Mamaia, sau la schi. Nu li se va fâlfâi când le arăți obrazul de față cu copiii lor.

  4. Nemultumitu' Reply

    Mălin Bot le-a pus o oglindă în față. Practic le-a adus aminte cine sunt ei, iar ăstora trebuie să le vorbești pe limba lor. La guerre comme a la guerre ! A greșit Bot cu ceva ? I-a făcut infractori, iar ei sunt altceva ? Nu ! Câtă vreme n-au înțeles că locul lor nu mai este în prim plan și nu au făcut necesarul pas în spate, este clar că bunul simt le lipsește cu desăvârșire și o să li se mai întâmple chestii din astea.
    Cât privește “deontologul” de la a3 … E altă gâscă în altă traistă… Ceea ce face Mircea Badea este un șir de insulte, un delir verbal cu pretenții de pamflet, jigniri grosolane la limita penalului.

  5. Anonymous Reply

    Imagineaza-ti ca in civilzata Franta acesti expirati ar face ceea ce fac in Romania. Presupun ca firma de curatenie ar petrece mult timp la standul ala sa adune cartofii putrezi si ouale stricate.

  6. mac gregor Reply

    Cineva care a urmarit cum Trump face praf competitia, cand l-au intrebat de ce Bush + alti 20 nu reuseau sa-l bata pe Trump: “Can’t beat SOMETHING with nothing.” – Nu poti bate CEVA cu nimic.

  7. Atti Reply

    Gropare, ce face nenea Bot e mai eficient decat zece duminici plimbate prin centru + hashtag #rezist.

    Da, noi trebuie sa fim mai elevati, eleganti, civilizati, bla bla bla, da da, fix o p*la bleaga trebuie sa fim. Ce sa iti povestesc ce se crucesc toti de marsurile noastre.

    Dar de un razboi de guerilla a la Madalin Bot? Na, de aia le e un pic frica. Eu zic ca trebuie facut fix la fel. Haituiti, vanati, scuipati.

  8. mac gregor Reply

    @Gropar

    problema noastra e ca Johannis ca si Ciolos, e tipul regelui – trebuie sa il puna supusii sus. Si e bun, ca atare. Dar nu e suficient sa ai rege, independent, deasupra tuturor, etc.

    Iti mai trebuie si generali, care sa iti spuna ce sa faci, sa coordoneze, sa se arunce in lupta primii si sa conduca asaltul, sa inspire. Basescu a fost un general excelent. Dar prea bataios ca sa fie “rege”.

    La ora asta care sunt generalii nostri?

  9. Peredhil Reply

    @mac gregor

    Sictir general si Apatie generala. Cu rezultatele pe care le vedem.

  10. Emil C Reply

    Bot e un infect dat afara de peste tot pe unde a lucrat, acum vrea sa cistige ceva popularitate prin scandal, doar-doar ii da cineva un os de ros.

  11. Sendroiu Reply

    E dificil sa inveti un brontozaur sa traga apa dupa ce se caca. Malin Bot e un dubios care pare ca se pricepe sa dreseze dinozauri … Sau, macar, incearca 😉

  12. mac gregor Reply

    30.000 de oamen in strada nu inseamna apatie.

    Cand nu iesea nimeni pe timpul lui Nastase desi il urau, ce mai era atunci?

  13. super_fotbal Reply

    Eu mereu am zis ca orice om poate tremura ca varga, daca ai mijloacele potrivite.
    E amuzant sa vezi situatii de genul, dar e amuzant doar pentru ca ne convine noua. O intrebare din asta care incuie nu e ceva care sa fie folosit prea des. In cazul asta e ok ca e prima data cand astia sunt pusi in asemenea situatie, dar a doua oara nu o sa fie la fel de usor si poate efectul o sa intarzie sa apara.

Leave a Reply to Emil C Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *