Ceva fin, de Dragobete
Zi de luni: Gropărelu’, în urma unei zile grele la birou, primește un sad smiley (bulină neagră) pentru că a imitat un coleg și l-a maimuțărit. Drept urmare, vine acasă copleșit de dor și nonchaloir. Sensibil la problemele prințișorului, tati încearcă numaidecât să dreagă busuiocul:
– Tati, vrei să mâncăm o ciocolățică mică-mică?
– Nu.
– Vrei una mică-mijlocie?
– Mnu.
– Da’ una rezonabilă?
– Nu.
– Vrei să păpăm o bănănuță?
– Nu.
– Da’ ce-ți dorești?
– Nimic. Lasă-mă-n pace!
La mine în familie nu se discută așa; dar, până să apuc să îi spun că nu e frumos, numa’ ce sare nievasta în schemă:
– Gropărelu’, ia te rog să vorbești frumos cu tati, nu ca mine!
Degeaba domnu’ Groparu, se vede de la ”tri poști” cât de mult îți iubești matale jumătatea și familia; și e valabilă și reciproca.
Și apoi ciocolata e dulce, dar daca și pișcă oleacă gustul e mai intens.
de ce vorbesti asa cu copilul? “papam o bananuta”?
@ Corina Bodea: de ei ca de ei, da’ mai ales de o ceartă zdravănă cu nievasta!
@ wazap: mic truc fonetic. La 4 ani nu pronunţă bine “banană” (“balană”), dar pronunţă bine “bănănuţă”.
Ptiu, dracie! Ajunsei sa-nvat franceza pe blog la tine! Mno!
Prompt, Sf. Valentin si Dragobete si Intai Martie plus Opt si alte atentii sugubetze, se duc la Ea ! Sa ne rasfetze 🙂
Noi (eu si Andrei, 6 ani) cand vrem sa radem de mami (mama lui, nu a mea, ca mie mi-e nevasta) ii spunem asa:
La noi in familie conduce mami…prin teroare! 🙂