Cel mai inconștient om pe care-l cunosc este din Cluj

– Deschideţi uşa ACUM!!!
– Errrr… de ce? Cine-i acolo?
– Poliţia!
– Care poliţie?
– Poliţia indoneziană!
– Care poliţie indoneziană?
– Poliţia indoneziană din Indonezia!!!!
– OK! Staţi numai să mă îmbrac.

Se îmbrăcă tremurînd. Nu era de la aerul condiţionat, căci tremuriciul îl urmă şi când ieşi afară dus la secţie, în aerul fierbinte din Jakarta. Ţara asta e ca un wok încins, îşi spuse el. Cum ieşi un pic în stradă, cum te păleşte în cap aerul ăsta de furnal şi te perpeleşti ca o bucăţică de pui marinată îndelung în bumbu.

La secţie, un Garcea indonezian îşi şterse uleiurile prânzului de pe bărbie:
– Paşaportul.

Programatorul scoase paşaportul.
– Şi… cu ce treabă în Indonezia?
– Păi muncesc la firma X, sunt în delegație.
– Exact cum credeam! pufni Garcea indonezian.
– …
– Băi, cum veniţi aici, mă, ca-n ţara lui Lotus Vodă!!!!!
– Nu vă supăraţi… de ce sunt acuzat?
– Cum de ce? Ia uite!

Şi Garcea îi arătă paşaportul:
– Ce scrie aici? La viză?
– “Viză de turist”.
– Exact! Păi şi vii aici şi munceşti?

Programatorul răsuflă uşurat.
– De asta sunt acuzat?
– Da!
– Ha! OK.
– Nu e OK. Te deportăm şi-ţi punem şi interdicţie pe Indonezia! Pe 5 ani!
– Pe 5 ani? Superb!
– Ce? Faci talente? Atunci îţi punem interdicţie pe 10 ani!!!!
– E OK! Accept! Când mă deportaţi?
– Mâine ai zborul! Luaţi-l din faţa mea!

Comisarul indonezian era deja în pragul apoplexiei infarctice groaznicistice.

Asta era situația! Așa-i când delegația se face pe repede înainte și o viză turistică de Indonezia se obține mai repede decât una de afaceri. Așa că programatorul se duse înapoi unde era cazat, începu să-și facă bagajele… și rupse în bucățele cele două plante de cannabis pe care le creștea pe balcon deja de vreo 2 luni de zile și care, dacă le-ar fi descoperit Poliția, posibil să-i fi adus ceva pedeapsă cu executare la moarte din partea guvernului indonezian, notoriu pentru toleranța zero față de droguri.

Da, true story.

9 lovituri, dă-i și tu!