Ce trebuie să știi dacă te cuplezi cu un blogger

Dacă ai pierdut vreun pariu, ai tras o beţie crâncenă cu o noapte înainte şi nu mai ştii cu cine te-ai pupat, ai băut scopolamină sau ai primit cadou o găleată de cărămizi în cap, atunci există riscul să te trezeşti dimineaţa cuplată cu un blogger. Dacă, în ciuda teoriei că oamenii sunt fiinţe înzestrate cu raţiune, persişti în greşeală, iată lucrurile la care trebuie să te aştepţi de la el:

1. Va fi obsedat de blogul său

Se va gândi obsesiv la teme şi pluginuri de wordpress, va petrece ore în şir scriind postări în minte, va verifica comentariile când ţi-e lumea mai dragă, se va uita cu tine la filme romantice şi va pune update-uri ironice pe FaceBook în loc să plângă cu tine pentru iubirea nefericită a lu’ Gwyneth Paltrow. Se va trezi noaptea să verifice dacă telefonul aflat la căpătâi vibrează că a primit un RT. Dacă nu-i convine ceva, va prefera să comenteze pe Social Media decât să-ţi spună în faţă.

Pleci cu el în concediu? Instagram, FaceBook, Twitter, FourSquare – pentru ca apoi să verifice constant cine comentează la posturi şi ce succes are.

Mergi cu el la masă? Va sta 50 de minute înainte să comande cel mai exotic fel de mâncare (nu, fasolea frecată nu aduce Like-uri). Pac, poze la meniu, poze la local, poze la farfurii, poză la fundul chelneriţei şi la decolteul casieriţei. Verificări, apoi poze din nou – la celălalt cadru lumina nu cădea OK sau ISO era prost setat.

Vrei să-l vezi cum se bucură ca un copil? Uită de lenjerie de la secretu’ lu’ Victoriţa, zmeură ascunsă în buric sau ciocolăţică caldă unsă pe sfârcuri: dă-i un SMS cu “am un subiect de articol pentru tine, e beton!!!”

2. Va băga bani în tehnologie ca un nebun

Ultimul iPhone sau Google Nexus? Îl vrea, aşa că ia-ţi gândul de la concediu în Portugalia, anul ăsta mergeţi în 2 Mai sau în Saturn.

Tabletă sau laptop? Singurul mod de a se convinge este de a le cumpăra pe ambele – fireşte, ca să nu se simtă desktop-ul singur acasă.

Cameră video? Da, normal! Păi dacă vrea să se apuce de videoblogging? Cu trepied cu tot, fireşte (stabilizatorul de imagine de pe YouTube nu e prea grozav), plus baterii, 2-3 cabluri de rezervă, husă, vestă ca de pescar, memorii stick-uri din alea scumpe etc.

Camera foto? Da, dar numai măritată cu cele mai de sute de euro obiective, să moară ceilalţi bloggeri ce poze face el.

Dronă, GoPro, e-reader-e, camere spion, baterii portabile, adaptoare, mount-uri de camere pe ureche de ţânţar, hard-uri externe, accesorii etc. etc. etc.

3. Poze şi filmuleţe? O tonă. Japonezii? Mici copii

“Lasă-mă să mai fac nişte content pentru blog!”, îţi va repeta obsesiv atunci când, în loc să se bucure de concert, preferă să se uite la Bon Jovi prin ecran de telefon sau chiar de tabletă.

Îşi trimite pozele pe mail, le descarcă pe telefon şi apoi le bagă în Instagram. Stă cu orele să puţălească fiecare poză pe care-o pune pe blog, dar, când îi ceri o poză cu voi doi, îţi dă stick-ul şi-ţi spune: alege-le tu pe care-ţi plac mai mult!

4. Îți va iscodi toți prietenii și îi va seca de povești

Prietenii? Familia, cunoscuţii, vecinii, colegii de muncă, TOŢI.

Uneori va publica poveşti auzite la bere fără ca măcar să se mai deranjeze să le ceară voie păţiţilor, pentru că există riscul ca aceştia să nu fie de acord ca aventurile lor să ajungă pe net. Mai ales că în poveştile spuse la bere cineva sigur şi-o capătă nasol (de exemplu, poate tocmai şefa ta s-a împiedicat odată şi a picat cu faţa drept într-o baligă, aşa cum, consternată, aţi citit şi tu şi ea pe blogul iubitului tău a doua zi).

Discuţii private, mailuri, reacţii – absolut totul poate deveni public. 90% din cititorii lui nu vor şti despre cine este vorba; dar prietenii tăi vor şti.

5. Vei ajunge în postările lui…

Inevitabil. Petrece cel puţin o jumătate de zi cu tine, aşa că e firesc să-i devii muză. Lucrurile se complică în momentul în care vă despărţiţi (există şi riscul ăsta) şi trebuie să comunice asta comunităţii lui: dacă nu îi mai poţi aduce subiecte de postări, te va părăsi fără regrete.

6. …fără să ştii vreodată EXACT în care

– Iubitule! La cine te referi aici când spui că, după ce se mărită, femeile nu mai gătesc, nu mai spală, nu mai calcă, ci numai se îngraşă ca vacile???
– Ah! Iubita mea, nu de tine era vorba, ci de altcineva. De altă Joiana.
– …
– Te iubesc.

7. Vei adormi singură

Invariabil: inspiraţia apare seara, atunci când iubita Joiana îşi doreşte cel mai mult să fie ţinută în braţe. Nu încerca să-l faci să renunţe să mai scrie postarea lui şi să vină să te mângâie pe păr: el trebuie să fie gata cu articolul pentru cititorii de peste ocean care la ora aia sunt în pauză de masă, plus că corporatiştii trebuie să primească ceva nou de citit mâine dimineaţă la cafea şi, dacă nu are conţinut, îi va pierde şi va trebui să renunţe la blog. Vrei să renunţe la blog???

8. Vorbeşte într-o limbă misterioasă, de pe planeta Zorg...

Poate nu neapărat pentru voi, dar ia pune-l să-i explice bunicii tale ce înseamnă blog! Page view-uri, conversie, bounce, demographics, trolli. Mainstream. Zelist. Hashtag. Meme. Wireless. LOL/ROFL. BTW. Share.

9…şi despre nişte dubioşi de pe aceeaşi planetă

Îi ştiţi şi voi pe ciudaţi: zoso, chinezu, arhi, visu’, nebuloasa, tevedeceii, hoinaru’, gaben, makavelis, siropel, robintel, piticigratis, nâvâradu, şiblondelegândesc, jeg, groparu şi ştie-i satana şi zelistu’ cine-or mai fi. Păi astea-s nume de creştini???

10. Va avea o fucking părere despre orice. O fucking părere despre orice

Păi nu de aia şi-a făcut blog, pentru că părerile lui sunt extrem, extrem de valoroase? Criza din Ucraina, ce ar trebui să facă Malaysian Airlines ca să scape de faliment, de ce nu să nu votăm cu Johannis, cum să salvăm agricultura în România, de ce ar trebui împuşcaţi cei care stau pe ajutor social – etc.

Alte puncte de vedere pur şi simplu nu există: el deţine adevărul absolut. Oricum şi-a format deja un hobby să şteargă comentariile cititorilor care nu sunt de acord cu el.

11. De-a valma:

Se va plânge de alţi bloggeri care au scris despre un anumit subiect, deşi are şi el în draft o postare fix ca aia, pe care acum nu o mai poate publica.

Se va plânge de alţi bloggeri care au publicat cu 4 minute înaintea lui acelaşi filmuleţ de pe YouTube, deşi el îl văzuse primul.

Telefonul lui va avea mereu 800 de aplicaţii instalate pe care tu habar nu ai să le foloseşti, şi asta-l va irita.

Va sta mai mult cu nasul în ecrane decât la tine-ntre bulane.

Va citi mai rar cărţi, mai des bloguri.

Te va duce la întâlniri cu bloggeri dubioşi aflaţi în trecere prin oraşul vostru, bloggeri care nu îl invită decât cu o oră înainte de întâlnire, stricîndu-ţi ţie planurile de seară. Va declara apoi, tot el, că bloggerii ăia sunt mult mai OK în online decât în offline şi că, de fapt, sunt nişte îngâmfaţi şi nişte sălbatici; dar te va târî negreşit la întâlnire cu următorul blogger care vine în oraş – asta în cazul în care nu îl invită de-a dreptul să vină să doarmă la voi acasă două săptămâni.

Dacă îl duci într-un mediu din care nu poate fura subiecte, sau cu oameni care habar nu au de online sau – păcat de moarte! – nu au auzit de el, va sta mereu cu ochii în telefon, vexat de moarte. Când nu va mai avea baterie, te va trage toată seara de mânecă să plecaţi odată acasă.

O să vă alegeţi concediul în funcţie de disponibilitatea wireless-ului la destinaţie şi va refuza cu obstinaţie dacă vrei să-l duci la cort, la munte, numai voi doi, într-o poiană fără prize. Oricum, concediul va fi ales într-un weekend fără Smart Web Conference-uri și Biz SMS Camp-uri și alte cele.

LE: Nu se poate trezi dimineața? Bagă-te lângă el în pat și șoptește-i la ureche “iar o comentat heităru’ ăla pe blog la tine!”

Click aici:
freelanceblogger

Acuma ştii. Şi nu mai bea şi tu ca o pâlnie la petreceri, măi fată, şi evită găleţile de cărămizi!

15 lovituri, dă-i și tu!