Ce poţi face cu cel mai prost copil de pe lume?

Trei tătici. Zice primul:
– Bă, mi-e foarte greu să recunosc asta faţă de voi, dar fetiţa mea de 6 ani abia reuşeşte să numere până la 12 – şi asta numai dacă se concentrează foarte tare. Am încercat să-i dau ore de engleză, dar în 4 luni nu a învăţat decât un cuvânt: “the”; plus că nici să scrie semnul “+” nu e în stare. La cum merg lucrurile, cred că o dau la şcoală până prin clasa a 10-a, să-şi poată lua carnetul de şoferi, apoi o fac asistentă de platou la Capatos. Nu-i trebuie te miri ce minte, ba dimpotrivă, dacă i-ar sări IQ-ul de 70 ar dezavantaja-o!
– Clar ar dezavantaja-o, sar ceilalţi, dar e o meserie bună, apare la TV, joacă-n reclame, se mai combină cu Leo din Strehaia, nu e rău!

Mai stau o vreme, apoi al doilea zice:
– Bă, fiu-meu e cam dezastru. Dacă-l întreb câte degete are la o mână, trebuie să stea să le numere 4 minute, deşi are 8 ani. L-am dat la şcoală de la 6 ani, dar abia a trecut în clasa a doua, şi dacă se uită la TV nici nu-şi dă seama că sting televizorul, el rămâne nemişcat! Nu ştiu ce să mă fac cu el, e prost ca o buturugă, mă gândeam să-l fac direct asistat social, îi vine un ban fără să se chinuie prea tare!
– E OK să fie asistat, banu’ vine fără efort, mai vinde un vot pe un kil de ulei…

Al treilea ezită îndelung. Într-un târziu, trage adânc aer în piept, îşi face curaj şi se destăinuie şi el:
– Fiu-meu este cel mai bătut în cap copil de pe lumea asta. Cu părere de rău trebuie să recunosc că asta e, e prost ca bâta. La 12 ani trebuie să îl supraveghez să nu-şi încalţe pantofii în cap; frecvent uită să-şi bage limba în gură când mestecă, şi când aleargă calcă şi în mâini, ca gorilele! Trebuie să-i scutur eu ciucurelul după ce face pişu, să-l păzesc să nu se şteargă la fund, apoi la gură cu hârtia igienică, nu ştie culorile, nu ştie care-i stânga şi care-i dreapta, urlă când nu-i dau voie să se îmbrace cu fuste… ce mai, e pur şi simplu bătut în cap! Şi mai e şi obraznic, guraliv, mincinos, exagerează şi se plânge de orice…
– Ioi, nasol! zic tăticii. Şi ce ai de gând să faci cu el?
– Păi îl mai las o lună-două şi îl fac prim-ministru.
– PRIM MINISTRU???? La 12 ani??? Cum aşa???
– Ce are? Păi cu siguranţă se va descurca mai bine ca Ponta!

PS: Cum Dumnezău să declari tu, cu propria ta guriţă de prim-ministru, suma pe care poate o va cere RMGC-ul despăgubire de la statul român, mă? Cum?

10 lovituri, dă-i și tu!