Ce păţeşti când mergi la client

Mergeam la un client.

Cu o factură.

Mie-mi place foarte mult să duc facturi la clienţi. Dar mai mult îmi place să şi primesc banii.

După aceea, cel mai mult îmi place să-i cheltui.

În fine.

Mergeam la client cu o factură.

Fluieram liniştit o arie celebră de pe KissTV şi păşeam, destul de Zen, prin centrul Clujului.

Trec prin piaţa Mihai Viteazu. Mă uit cum pavajul din jurul statuii marelui voievod cu toporişcă în mână arată ca o gură de bunică spartă de parodontoză.

În fine.

Observ cu plăcere că fântîna arteziană dintre posteriorul calului marelui voievod şi cinematograful Florin Piersic merge!

Eu mă bucur când văd că se fac chestii frumoase în Cluj-Napoca. Gen fântâni care merg.

În fine.

Trec pe lângă fântână şi casc uşurel gura de plăcere. Mie tot timpul mi-a plăcut apa, îmi dă aşa o senzaţie plăcută, pelagică, hidraulică de-a dreptul.

În fine.

Din senin se iscă o rafală puternică de vânt.

Jumate din piscina arteziană aterizează pe pantalonii mei. Mă smiorcăie iremediabil în jurul părţii denumite anatomic “şliţ”.

Calm ca un ardelean: îmi scot telefonul şi mi-l storc.

Mă uit: arăt de parcă am vărsat un PET de şuşu pe mine. Şi eu purtam pantaloni din ăia pe care se vede imediat umezeala.

Îmi continui plimbarea, evit cu eleganţă privirile insistente ale oamenilor.

Ajung la client.

Mă întreabă disperat ce s-a întâmplat. Îi explic.

Se uită la mine zâmbind neîncrezător.

În fine…

25 lovituri, dă-i și tu!