Într-o bună zi, prietenul Neaţă se îndrepta, cătinel, către casă. Fusese să-şi cumpere chiloţi de la un second, că nu mai avea lenjerie foarte curată acasă.

Pe drum, ce-mi vede! Un nene întins pe pavaj, cu faţa stropşită de trotuar, şi care zăcea cu buzele şi într-o mică băltuţă de sânge, din care se şi adăpa, că atunci când dădea să vorbească îi ieşea limba afară.

Lângă nenea ăsta, un tinerel cu spirit civic încerca să-l ajute să se ridice, şi să-l suie la el în apartament, apartament care, urma să afle Neaţă, era chiar vizavi de bordura însângerată.

– Aduce-ţi-l aici, spune o doamnă bine şi blondă, pe la vreo 50 de ani, de la balcon. Locuieşte deasupra mea! mai adaugă doamna bine şi blondă.

Cu chiu, cu vai, cei doi suie beţivul – căci beţiv era omul – până la etaj, unde doamna bine şi blondă îi ajută să descuie uşa, îl înfige pe canapea, îi pune o compresă de apă pe cap, şi îl descalţă. Închide apoi uşa cu grijă, şi coboară cu băieţii cu simţ civic, să îi conducă.

– Vai! spune doamna. Nu vă puteţi imagina, bietul om!
– Ha? zic cei doi tineri, ambii cu spirit civic.
– Da, zice doamna.

În fiecare bloc este câte cineva care e gata să îţi explice tragediile de pe scară, şi asta fără să te coste nimic.

– Vecinul, zice dama, este inginer la CFR.
– …, fac tinerii cu spirit civic.
– Şi – zice doamna – avea o nevastă! Da, avea o nevastă.
– …
– Şi atâta se iubeau! Şi ce om deosebit! zice doamna. Şi ce bine le mergea! Şi el o adora, zice doamna bine. Şi amu l-o lăsat femeia pentru unul mai tânăr cu vreo 10 ani, şi ui! Ui ce-o ajuns de el. Şi aşa de bine se înţelegeau, el cu nevasta, zice doamna bine, că cred că până şi chiloţii îi spăla ei!
– Da, zice Neaţă, după ce se gândi preţ de o secundă. Păi cred că de-aia l-o lăsat, zise el. Da, zise el după ce se mai gândi o secundă, sigur de-aia l-o lăsat.
– …? făcu doamna bine.
– Păi da! E simplu. Femeia te ridică, femeia te doboară, mai adăugă Neaţă, înainte să-şi ia tălpăşiţa.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. Buha Neagra Reply

    Nu exista un triunghi amoros intre Neata, nena depe pavaj si sotia care l-o lasat pe asta din urma? Ca lenjeria intima de la second si spalarea acesteia induc oarecum ideea asta.

  2. Runia Reply

    eh, mă bucur ca ţi-ai dus blogu’ la ginecolog şi s-o mai crăcănat un pic, de se vede din ridăr. În rest, bine că nu-şi apreta singur chiloţii.

  3. nonick Reply

    Domnu’ Groparu, te rog sa precizezi clar care e legatura intre “Nascut din spermatozoizi campioni” si clinica Sabyc din Bucuresti 🙂

  4. Ionut Reply

    Eu zic asa … ala era situl doamnei bine si blonda, iar ca sa nu se faca de ras ca are un sot betivan a inventat o poveste.

    Are desptate … cu femeia trebuie sa fii barbat, daca te simte moale (vede ca-i speli pana si chilotii) te va umili si te va pune sa-i sugi tocul.

    Un batran mi-a zis odata: “Ca sa ai o casnicie fericita tine mine un lucru: Femeia nu trebuie sa doarma nebatuta!”

    Mare om …

  5. yogibeer Reply

    Buna asta gropare. Observ ca ai cam dat-o pe tanjeala si, noua, cititorilor fideli nu ne place cand nu gasim ce citi dimineata. Asa ca pune mana la scris!!!

  6. Sangerica Reply

    si daca femeia de l’a lasat pe bietu’ om pe pavaj a plecat sa’i aduca mai multi chiloti la spalat? si el s’a imbatat ca si’a dat seama ca n’are bani de detergenti si balsam de rufe?

  7. ramo Reply

    Eu as vrea sa stiu ce-o patit de fapt Neata, inainte de acest episod, ca sa ajunga el la o concluzie asa amara… I-o taiat vreuna parul?

  8. nefe Reply

    Iar te-am prins in offside.
    “Aduce-ti-as” io aminte regulile de gramatica, limbvistule 😛

  9. Pescarita Reply

    Da! si eu zic la fel, d-aia l-a lasat, de bine ce se intelegeau! Daca-i mai carpea si el cate una din cand in cand, si acum erau impreuna! 😀

Leave a Reply to nonick Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *