Ce mi-aș dori să știu eu despre serata de la Ateneu

Nu cât a costat evenimentul – e irelevant.

Nici cine a organizat serata – am, așa, o bănuială a cui a fost mâna, altfel nu ajungea un porcovete ca Adrian Severin, condamnat și închis pentru corupție ca un șobolan lacom, în absolut toate cadrele cu loja președintelui; nici un geamgiu de doi lei ca Năstase umbra lui Dacian Cioloș.

Nici cine l-a sfătuit pe Tăriceanu să-și vitupereze discursul în engleza aia parțial sovietică, asta în timp ce ai lângă tine crema interpreților profesioniști de conferință de la nivel european.

Nici cine le-a spus pesedeilor să-și umfle gușile către înalții demnitari veniți în vizită. Prost, prost sfat! Datina străbună cere să-i întâmpini pe oaspeți cu pită și sare, nu cu avertismente și amenințări; mai ales că, din tot satul ăsta de case alsaciene, nordice și mediteraneene, tu ești singurul care ai construit în valea cu bălegar o casă de chirpici, ai gardul dărăpănat, șindrila smulsă, prispa prăbușită, dar te ții mândru, nevoie mare.

Ar mai fi chestii, dar un singur lucru aș dori să aflu: de câte ori și-au citit în prealabil demnitarii discursurile înainte de a le rosti în public.

De câte ori și l-au repetat ai noștri și de câte ori și l-a rostit Donald Tusk al său. Mai ales Donald Tusk, polonez care citește de pe foaie într-o limbă latină, cvasi-absentă din spațiul mediatic european, o limbă cu care nu ai contact decât extrem de rar și numai la ea în țară. De câte ori a făcut-o până a reușit să-și articuleze cuvintele cu răbdare și fără să înghită silabe, într-o română aproape perfectă, una din cele mai bune auzite din gura unui vorbitor ne-nativ – ce mai, mai bună decât o vorbesc aproape toți deputații UDMR.

Asta e diferența dintre noi, ăștia, rupții murdari în fund, dar mândri nevoie mare, și europenii ăștia pomădați, obrazurile astea subțiri mirosind a parfumuri scumpe care-și fac treaba bine și mai mult decât bine.

33 lovituri, dă-i și tu!