Ce mai pierde lumea prin taxiuri

Tocmai mă suisem într-un taxi curat ca o floare de mușețel, veneam cu viteza unei țestoase furioase pe calea Mănăștur înspre frumosul Florești, acest Băneasa al Clujului.

La ceasul la care eu lustruiesc cu fundul banchete de mașină, puteți fi sigur că afară este oră de vârf, iar mașinile, încolonate ca un cor de bocitoare oftânde, se pârțâie la deal – prilej numai bun de a mai trage de limbă niște taximetrist clujean cu – probabil, mai mult ca sigur – hemoroizi.

Prin stație, dispecera trântește un apel disperat:

– 343, un client și-a uitat (aici n-am înțeles ce, că se auzeau la purici pe stație de zici că era furtună solară) la tine în mașină, sună-l la telefon (și zice numărul de telefon).
– No! decretez eu, deși nu înțelesesem foarte bine ce pierduse clientul.
– Mda! îmi confirmă taximetristul, mucalit.
– Pățăști! completez eu, ca să fie conversația conversație.
– Odată și-a uitat cineva un cercel la mine în mașină, zice dom’ șofer.
– Și? zic. I-ați dat înapoi căscatei cercelul? întreb.
– Era un băiat, zice șoferul.

Și jur că mi s-a părut că își face cruce cu limba.

16 lovituri, dă-i și tu!