Ce mai face Gropărelu’?

Simplu: ne face de râs.

Duminică, da? Parcul Mare, da? Tati, vreau-ciocolată-prăjitură-suc-pâinepentruraţe-pufuleţi-tort-bicicletă şi să cumpărăm taxi-basculantă-maşinădegunoi-maşinădepoliţie-ambulanţă-avion-şi-‘licoter! Şi ‘licoter, tati! Cumpărăm şi ‘licoter, ficior, numai să fii cuminte.

Pentru că în săptămâna care tocmai se încheiase Gropărelu’ nu ne trăsese decât o smetie peste ochi când încercasem să-i administrăm nişte picături în nas, consiliul de familie gropăresc hotărăşte în unanimitate că pruncul merită o pungă de popcorn. 3 lei punga mare (cam scump; dar ce nu face un tată pentru fiul său?) şi o coadă de zici că erau ruşi la coadă la Crimei.

În fine.

Ne punem la rând.

Mama copilului – distinsa nievastă gropărească – îşi povestea viaţa unei prietene pe care tocmai o întâlnise; deci eram numai eu cu Gropărelu’.

La un moment dat, lângă noi se pune la coadă un nene de vreo 60 de ani.

Nenea ăsta avea ditamai burtanul. Deci era ca un cimpoi, ca şi cum purta un elefănţel într-un marsupiu. Nici să fi băut un lac cu peşti n-ar fi avut un asemenea balon. Fusese nevoit, totuşi, să-şi sugă burtica niţel, ca să nu cauzeze o eclipsă şi să strice oamenilor duminica. Om cu burta mare, în Parcul Mare.

Şi se pune, aşa cum vă ziceam, exact lângă noi.

Gropărelu’ îl observă şi, cum e el obsedat de burţi, dintr-o dată erupe voios, arătînd cu degetul:
– TAAAATIIIII, IUI’ CE BURTĂĂĂ MAAAREEE-MAAAAREEEEEE!!!!!! IUITE, TATI!!!

Într-o secundă, Groparu s-o înroşit ca furnalul de la Câmpia Turzii, ăla de laminează sârmă roşie ca îmbujorarea lui de atunci. Încercînd din greu să nu izbucnească într-un râs cataclismic, Groparu încearcă să peticească pe loc carenţele de educaţie pe care grădiniţa nu le-o peticit, că-n locul ministrului educaţiei îmi dădeam de mult demisia:
– Gropăreeeeel! Da’ cum zici aşa ceva? Da’ nu-i frumos, mă tati! Uite… nici nu-i chiar aşa de mare, uite! Nu e nici măcar cât un depou de tramvaie…

Şi alte asemenea chestii cu care am încercat să salvez situaţia.

Domnul, cu o imensă delicateţe – pe care presupun că o ţinea în burtă – s-a făcut că nu aude nimic; dar s-a luat şi a plecat şi s-a tot dus de la coadă.

Fără să zică absolut nimic. Şi fără popcorn.

Update: în Polus Center, în seara asta, da? Trecem pe lângă un nan, da? Adică un pitic, da? Gropărelu’, în gura mare:
– Mami, de ce e nenea ăsta aşa mic?

20 lovituri, dă-i și tu!