Ce facem acum, ne apucăm de blocat străzile?

În 1981, când mulţi dintre voi nu eraţi încă născuţi, în America a avut loc o grevă a controlorilor de trafic.


600 de locuri, dar numai 4 toalete (Foto: Gary Lopater, Unsplash)

În orice ţară, lucrătorii din industria aeronautică formează o castă aparte, iar beneficiile de care se bucură sunt pentru noi, muritorii de rând, de vis: pensionare anticipată şi pensie specială, programe de lucru diferite de alea plictisitoare, de la 9 la 5, ale noastre, piloţi şi stewardeze în uniformă (toţi frumoşi de pici, că, deh… există cineva care NU are fetişuri cu uniforme?), călătorii în toată lumea cât e ziua de lungă, concedii la tarife preferenţiale etc. etc. etc. Adaugi la asta statutul de semizeu pe care ţi-l conferă lucrul într-o pasăre de metal şi cu siguranţă acaparezi întreaga discuţie, la orice masă te-ai afla.

În momentul în care controlorii de trafic din SUA au ameninţat cu greva, întreaga opinie publică de peste ocean a fost de partea lor, pentru că meseria lor nu era deloc uşoară: schimburi de noapte, zile şi nopţi grele în preajma sărbătorilor, stres (o greşeală se poate transforma într-o tragedie cu sute de morţi), disponibilitate 24/7 (oricând poţi fi chemat să înlocuieşti un coleg care s-a îmbolnăvit, şi nu-ţi permiţi să mergi la serviciu beat ca fânul pentru că a fost ziua câinelui) etc.

Şi, după ce au ameninţat cu greva de mai multe ori, într-o bună zi controlorii de trafic au lăsat microfoanele şi căştile deoparte, au pus mâna pe pancarte şi au ieşit la proteste.

Fireşte, după treaba asta, întreg traficul aerian a fost dat peste cap. Sute de zboruri întârziate sau anulate, zeci de mii de oameni rămaşi prin aeroporturi, aeronave lăsate la sol, o grămadă de bani cheltuiţi de călătorii care au fost nevoiţi să-şi caute hoteluri, milioane de dolari în pierderi… nasol.

Şi, în doar câteva zile, opinia publică s-a schimbat: de la compasiune faţă de soarta lor, s-a ajuns la revoltă. E uşor să-ţi declari simpatia faţă de oamenii care trag din greu ca tu să ajungi acasă cu bine, dar e altceva să trebuiască să plăteşti o avere pe hoteluri sau să conduci 2000 km cu o maşină de închiriat pe bani grei până acasă.

După mai multe încercări de negociere şi bazându-se pe valul popular de antipatie, într-un gest devenit istoric, preşedintele Reagan a concediat peste 11.000 de controlori de trafic (!), motivându-şi alegerea cu faptul că angajaţii la instituţiile federale nu au voie să facă grevă, ei depunând şi un jurământ în acest sens. Opinia publică a aplaudat gestul, iar concediaţii nu au mai avut voie să se angajeze în instituţii federale tot restul vieţii lor. Între noi fie vorba, uitaţi ce declaraţie face Reagan şi comparaţi discursul Americii anilor ’80 cu orice discurs al României anilor 2000 şi vă veţi lua cu mâinile de cap.

Ce vreau să zic? Toate mişcările #rezist, #corupţiaucide, protestele ăstora neaflilaţi au avut succes câtă vreme au fost glasul onest şi sincer al revoltei. Şi sunt convins că avem simpatizanţi şi printre indecişi şi chiar printre pesediştii cumsecade (care mai sunt, dacă mai sunt), care aplaudă, în sinea lor, faptul că “neam trezit”: la urma urmei, ne exercităm un drept constituţional şi o facem paşnic, cu foarte puţine excepţii.

Ei bine, ce credeţi acum că rezolvăm dacă blocăm trecerile de pietoni ore-n şir, în afară de faptul că pierdem sprijinul populaţiei care rămâne captivă-n trafic? Am citit şi eu ce au făcut ăia din Armenia, dar credeţi că pesediştii fac şedinţe acum în miez de noapte, speriaţi de moarte, pentru că am blocat o intersecţie? (“Vai, Doamne, nu mai avem nici o şasă, trebuie să renunţăm, au blocat zebrele!!!!”) Pe bune? De ce ar face-o? Tu ai face-o, dacă ai fi în locul lor?

Şi dacă te-ar surprinde o asemenea mişcare de protest când eşti cu copil mic în spate, sau cu un bolnav, sau te trece RĂU la baie, ai deveni şi tu protestatar anti-PSD după ce stai o oră întreagă blocat în faţa trecerii de pietoni?

Ştiu, nu mai aveţi răbdare, doriţi o schimbare după 19 luni de proteste obositoare, doriţi rezultate. Şi eu le vreau, şi mai vreau să-i văd pe pesedei că se apucă în sfârşit de guvernat, că-n ritmul ăsta nu fac nimic până-n douăzecidouăzeci şi vor da tot vina pe Udrea, Băsescu şi tehnocraţi; dar eu, personal, cred că avem nevoie de alte variante de protest, în nici un caz blocaje de trafic.

My 2 cents.

PS: Şi, dacă vreţi părerea mea, eu tot pe metoda Gandhi aş merge.

50 lovituri, dă-i și tu!