Dadeam cu bidineaua cu furie peste rafturi, şi mă gândeam: ce naiba, vine cineva la expoziţie în pivniţă ? Ce l-o fi apucat pe tata?

Afară era vară, şi-i auzeam pe tovarăşi cum se joacă folbal. Fără mine. Normal că nu-mi simţeau lipsa, că niciodată nu am fost bun la aşa ceva. Nici măcar să mă uit la folbal nu am fost bun.

Dar deşi eram pastă la miuţă, preferam să fiu afară cu ăia şi să iau goluri decât să vopsesc în miezu’ verii rafturile din pivniţă. În pivniţă era răcoare, dar afară era aer curat, aer de vacanţă, de vară, de luna august, de mers cu prietenii la Seviş, la râu, la pescuit, la făcut slană prăjită şi la picurat pungi arse peste muşuroaiele de furnici, pungi care făceau jjjvvvvvrrrrruuuup, jjjvvvvvrrrrruuuup…! Parcă erau Stukas, aşa se auzea. De când eram mic îmi plăceau avioanele, şi când mă gândeam la ele parcă deja le vedeam cum zboară prin jurul meu, mici, şi eu eram ditamai, cam cât o statuie a lu Hristos din Rio, şi mă uitam, king-kong-ian, la ele de sus, le vedeam parcă şi piloţii de pe ele, erau parcă nişte ursuleţi panda cu căşti de piele pe cap, căşti cum ştiam că numai tanchiştii poartă, dar parcă văzusem la TV că şi aviatorii, da, şi aviatorii, da’… stai un pic, de unde naiba mi-or venit mie în cap urşi panda să kiloteze avioane? Mă uit în continuare cu ochii minţii la avioanele care zboară pe lângă mine prin pivniţă, într-adevăr, zburau la greu, da’ chiar la greu, şi da, erau conduse de urşi… panda, da mă, panda, panda…! Avioane conduse de urşi panda… De ce nu koala? Koala nu-s urşi, mă, îs canguri. Şi-apăi ce, dacă au voie panda să conducă aveoane, de ce n-ar avea şi koala? Ce-i asta, discriminare împotriva cangurilor? Gropare, zice tata, te strig de o juma de oră, de ce nu răspunzi… ce faci, vopseşti de vreo trei ore şi nu ai vopsit decât un raft mic… pfuuuuuu, ce-i cu mirosul ăsta de diluant? Ioi, ce pute… de ce nu răspunzi? Ia uită-te în ochii mei… urşi panda? Ce urşi panda? Koala? Panda şi koala? Panda si koala, sau koala si panda? Hai sus repede, fiule, ca te-ai drogat de la diluant…!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. burkush Reply

    da-i in **** de koala, io lasat si pe ei odata si-o intrat in WTC. De-atunci, numa panda mai kiloteaza. Ei is mai pe felie . Koala is cocalari puturosi!

  2. WaTzaP Reply

    e simpatica senziatia..cand inhalezi diluant, fara sa-ti dai seama :))), dar iti da dureri de cap …cumplite

  3. Basty Reply

    Foarte interesant ce poţi înţelege din “pastă la miuţă” daca citeşti repede, repede. De tot.

Leave a Reply to Little Dot Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *