Ce, credeaţi că sistemul privat de sănătate este mai bun?

Aveți o coastă ruptă, dar am retuşat-o în Photoshop: după ceva mucişori de primăvară, mă văd siluit să mă deplasez la ORL-ist: o ureche rămăsese înfundată ca o ţeavă de la duş într-un cămin de fete extrem de creţe care se epilează de două ori pe zi. Nu auzeam nimic, şi pace! Fapt care mă lăsa orfan de însăşi dulceaţa vieţii, că mă certa nievastă-mea şi eu nu auzeam nimic.

IMG_5574
Practic, eram mai surd ca trei babe surde îmbrăcate în port tradiţional

Aşadar mă duc la tanti doctor, la o clinică privată de sănătate cu care cooperativa are contract. După ce mă scotoceşte cu nişte ace înroşite în foc prin trompa lui Eustachio, tanti doctor emite verdictul final, fără variante ajutătoare:
– Musai să faci o audiogramă!
– Nu vă supăraţi, zic; am două întrebări: 1. Cum se zice corect, Eustache, Eustachio sau Östaş? şi 2. De ce să fac audiogramă?

Însuşi gândul că trebuie să scot bonuri de masă să-mi plătesc consultaţiile îmi dădea frisoane.
– 1: Se zice Eustachio; şi 2: pentru că trebe, zice ea. Nu vă faceţi probleme, nu vă costă nimic.

Pe mine nu, îmi zic eu în gând; dar pe biata cooperativă, care-şi vede amploaiatul trimis din cabinet în cabinet pe banii ei, ca o minge de pingpong lovită de nunchak-ul lui Bruzli, cred că o ustură fundicul la final de lună, sireaca!

Pentru că deşi sunt blogger, nu ştiu chiar de toate, am acceptat că trebuie să mă caut la foile de varză. Aşa că m-am dus la cabinetul de audiograme. Situat pe str. Moţilor: adică acolo unde trec ambulanţele cu sirenele pornite ca de borbandament în Ucraina, deşi în cabinetul ăla ar trebui să fie mai linişte ca-n mintea lui Mircea Geoană (un deziderat, nu-i aşa, imposibil de atins).

Şi acolo m-a trântit o domnişoară într-o cabină ca de radio romantic şi mo pus să apăs pe un buton roşu de fiecare dată când aud ceva în căşti. Mutare perfidă din partea ei, căci aşa nişte sunete din ălea handicapate se auzeau, că nici nu se auzeau!

Dar bloggerul a tot apăsat pe buton; şi la final, printre zgomote de trolee, tobe sparte şi motoare de viteză de pe uliţa cea mai zgomotoasă din Cluj, când am ieşit din cămara cu cofraje de ouă pe pereţi (pentru izolare fonică şi de sunete), domnişoara a decretat:
– Auziţi foarte bine! Mă duc să văd ce zice şi colegul despre audiograma dvs.

Şi pleacă.

Şi revine după 40 de secunde şi, fără să spună un cuvânt, se pune la calculator și se apucă să-mi corecteze parametrii: unul mai sus, altul mai jos… eu mă foiesc neliniştit:
– Păi… ce faceți?
– Nimic, va reajustez parametrii, o zis colegul că nu aveți cum să auziți așa sunete joase.

23 lovituri, dă-i și tu!