Cazare la Belis

Hai s-o spunem p-a dreaptă: o iubire perfecta trebuie sincronizată cu o lipsă acută de intelect, căci oamenii deştepţi nu prea pot fi fericiţi (bine-nţăles, io mai am o şansă, fincă de când m-am pălit la capaţână crecă trei hemisfere cerebrale îs în şomaj tehnic de la guvern).

Mai sunt locuri pe lumea aceasta care şi-au păstrat prospeţimea de odinioară: Mărginimea Sibiului, iaurturile Napolact (NOT!) şi – bine-nţăles – Belişu’.

In acest din urma caz, as indrazni sa spun ca nu exista pe lumea asta o forta suficient de mare ca sa poata schimba greaua mostenire comunista din acel locas – de alfel – binecuvantat.

Comunistii or preferat sa faca tot complexul pe vreo 4 corpuri de cladire, fiecare aflat la o altitudine mult mai mare decat celalalt: jos de tot e restaurantu’, mai sus ii Receptia, si mai sus is vilele, si si mai sus de vile is terenurile de penis…. aaa, tenis. Binenteles ca locul de grătareală e si el la alt nivel decât astelante patru.

Dacă esti cazat la vila aia de 2 stele, la care am stat noi pentru o nimica toată de vreo 40 EUR/noapte/camera (ati cetit 2 stele? adica asa: ** ? ati cetit bine), atunci trebuie sa iti iei genunchiere si cotiere: la venirea de acolo, toti programecii aveau rani la coate sh genunchi de la urcat in patru labe treptele alea – din motive foarte temeinice, care au de-a face cu zeul ala grec care era sef peste bacante. La coborât era mai uşor, că numa’ te rostogoleau colegii pana langa navetele de bere.

P-orma – daca incerci sa gasesti un numar de telefon de la hotel pe Internet, poti mai bine spera sa gasesti o bratara dacica in ciorapeii pe care ii lasi pentru Mos Nicolăieş. Si dupa ce il gasesti, afli ca telefonul ala nu mai e valabil. Din 1992.

Hotelul sta foarte prost cu semnalul GSM, iar cand le spui de Zapp, oamenii cred ca esti turist francez care vorbeste in dialect; iar Internetul e sublim, dar (continuati voi fraza).

Tot personalul hotelului are o faţă impersonală, si aceeasi uniforma ca acum 37 de ani. Farfuriile si vesela au fost casate de la hotelul Belvedere din Cluj si aduse acilea. Decoratiunile interioare refac peisajul gospodariei de partid; si daca ai intelect de Gropar, nu ai cum sa nu musti furculita de tantalau ce esti (io mi-am ciobit incisivii fara sa vreau, dar asta o pun tot pe seama socului anafilactic pricinuit de privelistea conservata perfect din anii ’86, priveliste care m-a facut brusc sa ma simt ca atunci cand eram baietel rau, nu ma uitam la desenele cu Mihaela si il bateam pe varu-mio Vali).

Constructiile nu puteau fi totusi lipsite de – ati ghicit – termopane termopane.

La restaurant nu se serveste papa afara, pe terasa: si cand ti se comunica asta, chelnerul are grija sa se uite la tine cu o privire de popa ortodox care fixeaza un punker. Nici o forta din lume nu ii poate convinge pe chelneri sa mai faca 4 metri pana pe terasa cu supa in manutza, asa ca, desi afara e o zi frumoasa cu 28 grade sh lacul iti schinteie ca o dantura cu totul si cu totul de aur, trebuie sa stai sa asculti Julio Iglesias si Fuego (manca-mi-ar Turda) si sa te uiti pe peretii imbracati cu lemn si catifea.

La restaurant, dacă stai la hotel, îţi dă reducere 20%. Hmmm, zic io, ce tare! Şi la cat se ridică un prânz complet, fără reducere? La numai 50 lei, zice tanti. Voi stiti vreun loc pe lumea asta unde sa nu papi pe saturate cu 15 euroi? Ca in centrul Bratislavei am papat zamă de burtă la 2 euro, iar acilea o zamă cu pită şi smântână şi ardei ajunge la 3 euro şi ceva.

Nota bene: reducerea de 20% se aplica numai in weekend. Si stiti de ce? Cum Dumniezău sa ştiţi dacă nu aţi cetit mai jos? Uite, vă zic io acuma: finca in timpul săptămânii tarifele scad la restaurant, până devin rezonabile. Numa când prind un grup de turişti tăntălai ca noi preţurile se umflă. Mai poftiţi, ni s-a zis la plecare.

Balmos aveti? Da, zice. Ma satur cu o portie? intreb. Atunci va recomand sa mancati si supa, zice d-ra aia.

D-ra aia de serveşte e prevazuta din fabricatie cu un lant de aur la gâţi – asa de gros că ai putea priponi o balenă cu el. In capătul lanţului zace o cruce de aur care cred ca odată şi odată a stat pe vreo beserică, aşa e de mare. Mie imi placeau filmele alea cu mafioţi care te omorau şi apăi îţi pupau crucea de la gâţi, cuprinşi de evlavie. Am zis: tanti asta procedează la fel, te fură pe faţă şi apoi pupă crucea.

Comandăm o zamă de burtă cu un balmoş cu ciumperci (chinezăşti, clar! de la conservă), şi – daca se poate – scuipatul separat, sa nu ni-l amestece in mâncare. Si când să pun oţet in ciorbă (din motive de dezgreţoşare) OBSERV, MĂRE, UN INTREG CARTIER DE MUSCULIŢE DE OŢET NAUFRAGIATE IN OŢETIERĂ!!!!!

Ca sa nu inchei totul intr-o nota proasta, va zic numa atata: papa este dementiala. Deci respect. Totusi, am refuzat sa fac un tur al bucatariei de frica sa nu ma imi sara la gâţi paianjenii de care fugisera musculitele din otet.

Ca sa inchei intr-o nota sh mai optimista: toate pozele cu toti programecii consista dintr-o serie uriasa de cearcane de la beutura. Semn ca acolo te distrezi indiferent de.

Update: Uitai sa va zic ca tocma’ cand am ajuns acolo, ca s-o si pornit prohibitia la pastrav! Deci pa si pusi pescuit. Fuck well, dear fish! I’ll be eating your offspring in a couple of yearz.

11 lovituri, dă-i și tu!