WTF?

În ochii mamelor suntem mereu copii

– Ai grijă pe drum, că e seară! Și o trecut tractorul și o făcut șanțuri cu roțile și e noroi.
– Mamă! Am trei ficiori, cel mai mare are 28 de ani și e-nsurat și are doi prunci. Le-am făcut la tustrei casă în sat, casă mare, cu prispă; și i-am învățat meserie pe fiecare, fiecare e dogar, tâmplar, dulgher. Tustrei sunt voinici și harnici și vânjoși. Ăla micu e-n Grecia, lucrează de rupe și are mașină nouă. Germană. Nou-nouță! Ceilalți construiesc case și le merge bine. Și, mamă, io am 56 de ani! i-o zis uncheșul Mircea, ceva văr cu tata.
– Bine! Ai grijă la șanțuri, c-o trecut tractorul și sunt bălți și e noroi.

10 lovituri, dă-i și tu!

Cum mai fac băncile bani în plină criză

Mă uit acuma pe DigiWorld la un documentar despre manipularea LIBOR în perfidul Albion, şi mi-am adus aminte de asta, petrecută nu cu mult timp în urmă:

– Bună ziua, de la BRD vă sun.
– Poftiți.
– Știți, conform ordonanței 260/2008, republicată în 2013, trebuie să vă asigurați locuința. Obligatoriu.
– Așa.
– Și v-am sunat să vă întreb când puteți veni la noi la sediu ca să semnați actele.
– Ce acte?
– Păi de asigurare!
– Domnișoară scumpă! Din câte știu, asigurarea obligatorie a locuinței se face în cazul în care nu ai absolut nici un fel altă asigurare pentru locuinţă. Aşa-i?
– …
– Ori eu am deja de la dvs. un contract de asigurare pentru apartament, aşa-i? La BRD Asigurări. Că e obligatoru, ca să acopere în cazul în care mor din cauze naturale, că nici o altă cauză de deces nu este acoperită de contractul respectiv – mi-aţi spus că e standard, nu se poate modifica.
– …
– Şi dvs. încercaţi acuma să mă faceţi să mai închei încă un contract cu dvs., nu-i aşa? Adică să plătesc de două ori pentru acelaşi serviciu? Da?
– …

cersetori

25 lovituri, dă-i și tu!

V-am spus şi vă repet: nordul României nu e România

La o şcoală din Nordul sălbatec, da? Deci da? Şi ei sunt ai noştri; ba, poate noi suntem ai lor mai mult decât ei ai noştri.

Învăţătoarea le spune elevilor:
– Bun, cine-mi poate face o propoziţie cu verbul “a cumpăra”?

Din spate, se rădică o mână; singura. Învăţătoarea cedează:
– Zi tu, Ion!
(în Maramu’, de exemplu, pe toţi băieţii îi cheamă  – original, de altfel – Ion; şi ăsta nu era Ionul ăla bun). (more…)

30 lovituri, dă-i și tu!

Dacă aţi fost răi în altă viaţă, veţi primi un telefon de la un reprezentant Herbalife

Un prieten bun, inteligent şi de încredere. Da?
– Bună ziua, vă sun pentru a vă oferi un test de sănătate.
– De unde aveţi numărul meu?
– De la prietenul dvs. bun, inteligent şi de încredere. Puteţi luni?
– Da, luni e perfect, în pauza de masă.
– Excelent.

Vineri mă sună, dar pentru că nu răspund (eram la filmări la Posada) îmi dă SMS: “vă reamintesc de întâlnirea de luni, vă rog confirmaţi”… am confirmat. Eu răspund la SMS. (more…)

26 lovituri, dă-i și tu!

Memoirs of a ghişeiţă

Funcţionari publici à la Cluj, dom’le.

Într-un impuls civic, mă duc la primărie. Să plătesc o amendă că am parcat pe trotuar, şi să-mi trag şi un abonament de parcare în centru, ţac-pac, fincă nu trăim în junglă şi nu am SUV să parchez pe trotuar fără să iau amendă.

Şi la Cluj, mai nou, la primărie, îţi dă bilet. De ordine. Urmează numărul 4553 – te afişează undeva pe un ecran, ţac-pac.

Şi io am de aşteptat după vreo 5 oameni înaintea mea. Şi mă apuc să mă joc jocul meu pe telefon, cu sonorul dat la maxim, clinc, clinc, aşa se auzea! Ţac-pac.

Şi aştept vreo 15 minute, şi coada nu se micşorează.

Şi îmi dau seama că ţac-pac durează deja de suficient de multă vreme, şi  mie tocmai mi-a expirat pauza de masă. Şi cam trebuie să mă cărăbănesc la cooperativă. Şi dintr-o dată perspectiva unui abonament de parcare în centru nu mai suna chiar aşa de sexy.

Şi sar coada, mă duc la ghişeiţă, şi ca să nu aibă ea probleme cu continuitatea biletelor de ordine, îi zic:

– Poftiţi, zic, nu mai pot sta, sărumâna. Vă las beletul.

Îi dau biletul meu, şi dau să ies.

– Cum să nu mai staţi! zice tanti aia, pe care o credeam o nesimţită indolentă.
– Nu mai pot sta, sărumâna! zic. Trebe să plec.

Şi fac câţiva paşi către uşă.

– CUM SĂ NU MAI STAŢI! strigă tanti, de-a dreptu’.
– Sărumânaaaa! şi acelerez.

Tanti, efectiv se ridică în picioare! Fermă, pe poziţii!

– Staţi! Că termin imediat cu doamna, şi cu restul de trei oameni înantea dumneavoastră termin repede! Şi poate vă lasă în faţă, dacă vă grăbiţi! Că doară suntem oameni! răsuna sala de parcă eram în camera clopotelor.
– La revedeeereee! strig eu, şi efectiv o iau la fugă spre uşă. Tanti ieşea de după ghişeu, să mă împiedice!

Am scăpat cu viaţă. Dar în noaptea aceea am visat-o cum m-o prins tanti şi m-o pus la plată, şi apoi mi-o eliberat abonamentul de parcare în centru mult visat şi răzgândit!!! Bine, că dupa aia am visat că am dansat tango cu Ştefan Bănică Jr, deci oricum nu se pune.

24 lovituri, dă-i și tu!

Mama şi Internetul, sor-mea şi avioanele

– Alo!
– Servus, zice mama, de gheaţă.
– Ce faceţi?
– Mă Gropare! zice mama, cu vocea pe care o avea când mă chema să dau socoteală fincă stropisem fetele cu apă şi îi mâncasem senvişul colegei mele Babeş Mihaela.

Io îs băietul mamei, că n-am avut de ales, că nu m-o întrebat nimeni la naştere, de fapt, ce-mi doresc eu.

– Mă, Gropare, care-i faza cu internetul ăsta?
– Păi… îi o reţea uriaşă, cu multiplexoare şi servere şi http-uri şi www-uri, porturi, modemuri, protocoale, IP-uri. Ştii? Da’ de ce mă întrebi, mamă?
– Păi ştii că soru-ta vrea să vie în ţară.
– Da, ştiu, că mi-o zis.
– No… păi te-o rugat să-i cauţi bilete de avion din Germania în România!!! Şi tu? Ce ai făcut? Că nu i-ai căutat! Ce mai stai? Ajut-o, că ea nu se ştie, şi ţi-o zis s-o ajuţi!

Sor-mea vrea tot timpul să vie în ţară.

– Păi, tu mamă! Io-i caut… da’ sorella nu ştie încă cum vrea să vină, din ce oraş, în ce perioadă, cu ce bagaje, cu cine – vine cu cumnatu-meu? cu amândoi pruncii? vine fără nimeni?, nu ştie cât stă…
– Nu contează astea! Astea îs detalii. Tu fă bine şi caută-i bilete de avion ieftine, că pe Internet se găsesc! Şi nu-mi zi mie că nu se găsesc, că io ştiu că se găsesc. Că te rog eu, şi te-o rugat şi ea, dar se pare că nu-ţi pasă de nimeni, că aşa eşti tu, că niciodată nu ţi-o păsat de nimeni decât de tine, că mă şi întreb cu cine sameni, că numai tată-tău mai e aşa; şi parcă numai năravurile lui le-ai luat, că nimic din ce e bine din mine nu ai luat! Când te-nsori? Când îţi găseşti şi tu o fată cumsecade? Ţi-ai plătit ratele luna asta? Ai pus ceva bani deoparte la CEC? Ai mers cu Dacia la service? Mănânci bine? Mai pierzi nopţile?

Stă un pic, că toate astea mi le-o zis într-un singur suflu; trage aer, şi marchează:

– Nimic nu faci bine!!!

43 lovituri, dă-i și tu!

Să moară dujmanii mei, lalala

– Gropare, de azi eşti cel mai mare duşman al meu!

Făcusem mai devreme mişto de el că joacă ping-pong ca o fată; că bea cafeaua cu degetul mic ridicat, ca un transexual filipinez; că tot timpul îi flutură un muc din nas când respiră, muc de care nu îşi dă seama; că poartă mereu acelaşi pulover şi aceiaşi adidaşi indiferent de cât de mare e zăpada sau soarele în patria mea; că mănuşile lui arată de parcă i le-a luat mă-sa din Cora, la reduceri, că-s chinezeşti, din fâş, şi şi portocalii; că are o chelie ca Aurel Vlaicu pe bancnota de 50 lei; că sigur are coşuri pe spate; şi mai ales că e programeci, mă, programeci!

– Dap. De azi eşti cel mai mare duşman al meu! şi se uită la mine, să mă vadă cât mi-i de frică.
– Bă, îi zic. Nu ai nici o şansă.
– …? întreabă în timp ce continuă să joace ping-pong ca o fată, din interiorul puloverului lui peren.
– Păi da! Că valoarea unui om e dată de duşmanii lui. Io ştiu că pe tine te avantajează să ai un duşman ca mine, unul aşa, de calibrul meu; dar mie nu îmi face nici o cinste să am un duşman aşa, ca tine. Dimpotrivă, mă, m-ar dezonora.

23 lovituri, dă-i și tu!