Ţara în care trăiţi

De acum nu mai conteaza nimic: am ajuns si-n ziarul Click!

4 ani de zile. Atât a durat procesul meu cu cei doi prezentatori de la Radio Zu proaspăt amendați de CNA, prin grația superbului sîrb cu î din i de la Cimișoara. Aș mai scrie despre asta, dar avocatul meu nu mă lasă să mă folosesc de blog pentru a-mi declara dragostea pentru ei.

Între timp, ziarul Click mi-a luat un interviu. Lupta continuă, prieteni! Radio Impuls de la Cluj, în schimb, nu se amuză la postarea plagiată. Ce să-i faci, nu mă iubește realizatorii de radio, se pare că e un blestem cu care va trebui să trăiesc.

5 lovituri, dă-i și tu!

De fapt, cu cate lichide avem voie pe aeroport?

Înainte de a-ncepe cu poze cu plaje grecești mai mult albastre decât verzi și povești cu cum am ajutat fabricile de bere din Grecia să treacă cu bine peste criză, tre’ să vă zic despre o scenă din aeroportul din Cluj, care a fost epocală. (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!

Cum era să mă bat în Mănăștur pentru un loc de parcare

Aflat cu ceva treabă în Mănăștur – zona aia bună, de pe Plopilor, nu partea cu jungla africană – îmi parchez mașina preț de o oră după ce în prealabil am investigat cu foarte mare atenție terenul: știam că băștinașii de aici nu sunt dintre cei mai primitori dintre români. Aleg o alee perfect liniștită și parchez mașinuca pe trotuar, în loc nemarcat, lângă alta deja parcată acolo: era relativ OK, trecea câte o mașină pe oră, orice mămică cu cărucior avea perfectă vizibilitate să ocolească mașina în siguranță (le cer, totuși, scuze în gând dacă le-am inoportunat), mai degrabă aș fi luat amendă pentru parcare ilegală decât aș fi supărat vreun indigen, toate bune! Mănășturul dormea, era ora prânzului, oamenii plecați la serviciu.

Revin după o oră: o mașină de pițipoancă condusă de un adolescent slab ca iarba se chinuia să parcheze la milimetru de mașina mea, ca să-mi blocheze accesul pe partea șoferului. Ștergătorul atârna, inert și desprins, pesemne cineva făcuse exces de zel în a-l ridica ca să mă-nvețe pe mine minte!

Îmi ridic mâinile a exasperare: ficiorașul imediat dă în față și așteaptă să plec, dar cuminte, fără să iasă din mașină. Stau să văd dacă iese la făcut scandal, dar pesemne făcuse un pic de căcuță pe el de emoție.

Repar ștergătorul – eram prea zen ca să mă apuc de scandaluri – și planific să las geamul jos și să-l întreb ce mai face când trec pe lângă el.

Și se dezlănțujie jihadul.

Tati de ficioraș vine spre mine, amenințător, și începe să mă certe că de ce am parcat pe locul lui. Direct, fără introducere, fără bună ziua. Chestie pe care eu, dacă aș avea 55 de ani, aș face-o cu un ton mai împăciuitor, pentru că 1. oameni suntem; 2. diferența de 20 de ani dintre noi doi era cam în avantajul meu; 3. era, totuși, doar un loc de parcare nemarcat, pe un trotuar, nu pe locul cuiva.

Și mă ia la per tu, și îi atrag atenția că eu îi iau cu dumneavoastră; ”și ce-i, sunt mai bătrân ca tine!” Reușesc, totuși, să nu-l scot din dvs. până la final.

Îi cer să-mi arate unde scrie că e locul lui de parcare. Ia foc și îi crește tensiunea de zici că-i pușcă ochii cu sânge! Doară toată lumea știe că e locul lui de parcare! Și dacă mai parchez acolo, o să mă blocheze de nu o să mai plec de acolo veci! Și îi spun că dacă face asta, voi chema Poliția să-l amendeze.

Că s-o chem! Că toată lumea știe că el are patru (!) mașini, și că una o parchează în garaj, dar nu poate de a mea, și pe cealaltă o parchează fix pe locul ocupat de a mea! Și că el acuma nu-și poate parca mașina în garaj! Păi hai că vi-o parchez eu, dacă nu sunteți în stare.

Că eu unde locuiesc? (mai urma să mă-ntrebe ce meserie are tata) Că să parchez acolo unde stau eu cum vreau!

Și îi spun că bine, am înțeles, nu vreau să deranjez pe nimeni, nu voi mai parca acolo; dar eu, când cineva parchează pe locul meu, îl rog frumos și civilizat să nu o mai facă, într-o primă etapă, și oamenii înțeleg românește. Dar îmi dau seama, pe măsură ce discuția degenerează și omul vorbește la 20 de cm de mine de parcă ar vrea să mă pupe pe gură, că de fapt se urmărește nu convingerea mea, ci câștigarea disputei cu orice preț. Cu surle. Golănește. În văzul vecinilor. Alungarea mea cu coada între picioare. De asta aproape că mă atingea, agresiv, cu degetul arătător. De asta se apropia amenințător de mine în mod repetat. De asta arunca persiflări din bardă: cine sunt eu, un Neica Nimeni, să-i iau eu lui, clujean veritabil, locul de parcare? Și aud și cuvântul ”vinitură”, și alte grozăvii fără nici o legătură cu faptul că-mi desprinseseră ștergătorul pentru că parcasem pe locul nimănui. În mare, strategia aia nașpa folosită de oricine care știe că, de fapt, nu are dreptate, dar încearcă să te copleșească cu debitul verbal și de asta scuipă 1000 de idei pe secundă pentru ca tu să nu mai ai ocazia să îi demontezi unul câte unul argumentele trase de păr, cum ar fi faptul că el, clujean, are drepturi câștigate de pe vremea daco-geților. Practic, întreaga dezbatere devine o răgeală de măgar care poate zbiera cu mulți decibeli, oricât de calm mă încăpățânez eu să rămân.

Și toate bune și frumoase până când aud cuvântul pulă. Dublat cu momentul în care domnișoara de fiu-su, căruia-i puteam fi tătic fără probleme, mă somează ”du-te, , acasă!” Bă? Păi atunci mă hotărăsc să pun punct scandalului cât pot eu de abrupt: intru în mașină, scot telefonul și încep să-i filmez.

Ar fi trebuit să fac asta mai devreme, ar fi ieșit un filmuleț delicios. Urmăriți, vă rog, fâstâceala personajelor, care devin, dintr-o dată, brusc interesate de contul lor de Facebook.

Pentru că – nu? – așa rezolvă bărbații adevărați conflictele în ziua de azi.

22 lovituri, dă-i și tu!

Incepe sa-mi placa tot mai mult de Politia Romana

Navigam voioși către sau dinspre socri, dedicat menirii mele de a-i ajuta pe bieții oameni ai nordului să scape de pălinca în plus.
palinca de oas satu mare
Nu ești ardelean dacă nu ai pe undeva, prin țară, un asemenea uncheș pe care-l cheamă Ion

Pe drum, moștenitorul începe să zbiere că este musai să ne oprim la benzinărie, altfel ne arată el pe tapițeria mașinii ce culoare are situația actuală din România. Întrucât știam că nu glumește, am tras la prima benzinărie care ne-a ieșit în cale. Ca norocu’, după noi au oprit vreo 3 autocare de Italia cu suficienți români în ele cât să ridice PIB-ul patriei cu 2% (căpșunari din ăia care-și vând votul pe un mic și-o bere, așa-i, domnu’ Tăriceanu?).

După ce am terminat trebile, dau să ies din benzinărie, dar era interzis la stânga; și chiar la ieșirea din benzinărie era și o mașină de poliție care supraveghea traficul!

Dau să văd dacă nu pot face o românească, dar nu aveam cum: polițiștii erau cu ochii pe mine.

Zbier zâmbind către ei și gesticulez către stânga, dar nu s-o auzit nimic prin parbrize: ”unde pot face stânga?”

Moment în care polițistul se uită, complice, la traficul din stânga și, din mașină, îmi face semn să trec. Peste dubla continuă.

Am crezut că vin după mine cu girofarurile, dar nu au făcut-o. Șoferul dubei care încerca și el să iasă și căruia i-am tăiat calea din benzinărie o rămas atâta de perplex, că încremenise la volan de parcă avea diaree și îi trebuia să strănute; și pun pariu că s-o gândit că eu sunt ceva jmeker interlop, și acuma-și depune, scârbit, actele de emigrare în Sicilia.

Noroc că nu se gândește să scrie pe blogul lui ce a văzut, că sigur e convins că nu-l va crede nimeni.

5 lovituri, dă-i și tu!

Escrocherie prin metoda ”Accidentul” aplicată și părintilor mei

Duminică dimineața la ora 9. Mic dejun la socri, după ce tocmai o sărbătorisem pe soacră-mea cu o zi înainte. Sună telefonul. Mă uit: părinții gropărești. Din fericire, sociopatul de Groparu răspunde, altfel cred că se lăsa cu infarcturi.
– Salut, mamașă!
– Gropare? Ești bine?
– Da! zic. Halim niște colesteroale, că oșenii n-or auzit de iaurt dietetic.
– N-ai pățit nimic?
– Nu! Ce să pățesc?
– Păi ne-o sunat cineva că ai pățit un accident! Și că să le dăm bani de urgență!
– Ha?
– Da! Și știa și cum te cheamă!
– Ce? Cum?

Și-mi zice. Or sunat duminică dimineața de pe număr ascuns și le-or zis că eu (îmi știau numele) am avut un accident și am mare nevoie de bani. Când ai mei și-au exprimat neîncrederea, m-au dat pe mine la telefon, care am confirmat povestea. Totuși, stăpâni pe poziție, ai mei întreabă cum o cheamă pe nievastă-mea. La care eu răspund cu ”nu am vreme de detalii personale”, la care ai mei răspund, pensionărește:
– Vezi-ți de treaba ta, măi băiatule!

Și or închis. Și apoi m-or sunat.

Încep discuția cu ei și cu atitudinea lor mioritică:
– Musai plângere la Poliție!
– Nu ne băgăm.
– Ba să vă băgați, pentru că ăștia vor continua să le strice duminicile altor oameni nevinovați dacă nimeni nu face nimic.
– Apăi Poliția nu îi poate prinde.
– Dacă se strâng suficiente plângeri, nu vor avea de ales! Vor fi nevoiți să facă ceva!
– Păi și dacă află escrocii că noi le-am făcut plângerea? Dacă încep să ne deranjeze cu telefoane la miezul nopții?
– Lăsați telefoanele în altă cameră noaptea. Dacă se împute treaba, vă schimbați numărul.
– Ne mai gândim.
– Nu vă mai gândiți, fac eu plângere în numele vostru!

Închid telefonul, un pachet de nervi. Mă abțin cu greu să scot niște cuvinte cu p, pentru că soacră-mea de față, și oricum toți se uitau la mine ca la desert.
– Ce s-o-ntâmplat? întreabă nievastă-mea.
– Nimic, zic. Ai mei au primit un telefon de la BRD.

12 lovituri, dă-i și tu!

Acolo unde șarpele roz întâlnește gaura dulce

Puteți umbla pe șapte continente plus sectorul agricol Ilfov, puteți întreba prin toate speluncile din lume (din toate speluncile din lume, îl puteți întreba până și pe Humphrey Bogart), puteți să vă concentrați și să meditați chiar voi, împreună cu focus grup urban, 25-35, segment corporeit, care ies în oraș și le place să petreacă timpul în compania prietenilor, și nu veți reuși să găsiți nume de crâșmă mai inspirat!

Domnilor, sunteți invitați la restaurant Gaura dulce, din Piața Sfatului Nr. 12-14, Brașov!
gaura dulce Brasov

Și, pentru că nu e frumos să faci discriminare, doamnelor și domnișoarelor, dragelor, sunteți invitate la restaurant Șarpele roz, Calea Victoriei nr. 163, București.
Sarpele roz

S-aveți poftă.

LE: de la Crivățescu am primit o brașoavă: Gaura Dulce e chiar în… fundul Cerbului Carpatin.
img

7 lovituri, dă-i și tu!