Ţara în care trăiţi

Şi, când v-aţi crucit ultima dată?

Întrerupem niţel aventurile din Deltă pentru că tocmai am văzut asta share-uită de Robin, preluare de pe TraficTube, şi-am făcut ochii cât farfuriile.

Ştiu că primele 10 comentarii vor face mişto de albanezii din trafic, dar eu aş fi curios câţi alţi cetăţeni vajnici ai patriei s-ar fi dat jos la şoferul care conducea în halul ăsta ca să-l oprească chiar cu riscul siguranţei personale.

Deci – priviţi şi nu uitaţi să respiraţi, că riscul să rămâneţi fără aer e mare. Şi ochii în patru în trafic şi pe trecerile de pietoni, că până să ne fure homosexualii copiii murim pe drumurile de aici.

5 lovituri, dă-i și tu!

A ce miroase țara mea

După cum nu am apucat să vă spun, zilele astea sunt hăpt în județul Sibiu, unde jumătate din vreme lucrez de la distanță pentru firma corporatistă sorosista; și în rest fac tâmpenii cu nepoțeii mei nemțălăi și cu fiu-meu, ca un băiat bătrân ce sunt, că bărbații și așa nu se maturizează niciodată.

Și ieri seară merem la munte, pe dealuri.

Și ne oprim taman lângă un camion care trecea pe lângă noi! Și îi întreb direct, fără menajamente:
– Băi copii, a ce miroase țara noastră?

Trag copiii aer în piept:
– A cimbrișor întârziat! zice unul, semn că nu degeaba i-am învățat să distingă buruienile patriei.
– A pădure după ploaie! zice celălalt.
– A rășină! zice al treilea.

Mă uit la ei:
– Habar n-aveți de nimic! Miroase a viitoare inundații.

9 lovituri, dă-i și tu!

Mishu Călian – lansare oficială album


Știu că sunteți cu toții entuziasmați (sau siderați?) de ultima mea idee dar dacă vreți să mă credeți, omul ăsta cântă de ceva vreme despre cum se fură la noi în țară dar și despre cât e de frumoasă viața de fapt. Dacă nu mă credeți, vă invit să îl ascultați pentru că deși încă nu o promovează, “Noi N-am Văzut”, piesa care dă numele primului album solo al lui Mishu Călian vorbește despre exact acest lucru: la noi se fură ca în codru doar că am cam rămas codru :|. E oficial, albumul s-a lansat pe toate platformele de distribuție online, însă dacă nu aveți bani care să-i dați pe munca omului, Mishu Călian v-a mai pregătit o surpriza. Hai, vă las cu el, eu îmi ascut târnăcopul!

O lovitură, dă-i și tu!

Birocrația românească, momentul de dat ochii pe spate

Luni îmi expiră buletinul și trebuie schimbat, pentru că poza nu mai seamănă cu mine. Asta e, s-o mai buhăit și-o mai chelit fața Groparului și nu mai are prea multe-n comun cu ficiorul crocant care era el amu 10 ani.

Până luni, buletinul certifică o anume stare de fapt:
– adresa
– starea civilă (deși nu este trecută în docoment)
– faptul că sunt tatăl ficiorului meu Gropărel (deși nici asta nu este trecută în docoment)
– faptul că sunt născut și crescut așa cum sunt, conform certificatului de naștere
– și altele.

Înainte ca buletinul să expire, eu trebuie să aduc acte pentru a face dovada exact acelorași lucruri actualmente certificate de buletin. Și anume:
– act de proprietate – copie și original
– certificat de căsătorie – copie și original
– certificat de naștere al copilului  – copie și original
– certificat de naștere al meu – copie și original.

TOATE datele astea sunt, așa cum am scris, adeverite de actuala stare de fapt.

În altă ordine de idei, biroul de eliberat buletine, instituție de stat, ARE (sau ar trebui să aibă) acces la datele mele personale. Pentru că eu:
– plătesc impozit pe proprietate la stat
– încasez alocația micuțului (și i-o și beau) de la stat
– figurez cu datele certifiatului meu de naștere pe undeva tot pe la stat, pe la ei prin arhive.

A, și mai trebuie să fac și o cerere (WTF!!!) să-mi schimbe buletinul. Cerere! Să fac o cerere, să o completez de mână și s-o înmânez la tanti-nenea de acolo. Taxa de 7 lei nici măcar nu mai contează.

Știți cum voi duce toate actele astea originale + copie la ei, nu?

Într-un dosar cu șină. Bat tot Clujul până găsesc unul și li-l duc, să fie mulțumiți.

Firește, poate le desenez și un penis mic pe undeva, pe-o copertă.

22 lovituri, dă-i și tu!

Știți voi cum e țara asta?

– Vă spun eu cum e țara asta, zise pescarul.

Tocmai ne reparase motorul bărcii (așa cum v-am scris în Delta de anul ăsta – partea 1, partea 2…)


Această Deltă

…și îl ademenisem pe mal să-și înmoaie buzele în niște vin de Apold. Podgoria de la Apoldu a fost luată de un privat (ceva prieten de-al sibienilor cu care nu prind pește în Deltă) după o pauză de 20 de ani (!) și vinul este excelent, natural, limpede, nu face acid la burtică a doua zi, merge șprițu’ ca epopeea lui Homer.

– Nu beau tărie, ne spusese mai devreme, după ce încercasem să-l ademenim cu beutură pentru bărbați – pălincă de Racșa, la recomandarea expresă a socrului gropăresc, Chief Tasting Officer pe zona de nord a României, când mergi pe mâna lui n-ai cum da greș, vă zic asta din experiență (hâc!).

Noi ciulim urechile, că tocmai se terminase lunga sa perorație despre viața în Deltă, despre braconieri și Poliția de Frontieră care patrulează, îi fură plasele și le vând apoi pe OLX, și procesele pe care le are cu aceștia; pentru că se-ntâmplă și asemenea blestemății prin locurile alea uitate de Poseidon.
– Deci cum e țara asta? întrebăm noi, băieți finuți de la oraș veniți cale de 600 de kilometri chitiți ca să nu prindem nici coadă de crap, în ciuda măiestriilor artei noastre.
– Păi să vă zic eu cum e țara asta. Țara asta e ca o familie din aia de alcoolici care trăiesc în cea mai neagră sărăcie: dar când au beutură, toate-s roz, toți se iubesc și se pupă și n-are nimeni treaba nimănui. Apoi, la un moment dat, rămân fără beutură; și atunci încep scandalurile, se ascut topoarele, își aduce fiecare aminte de ce a făcut celălalt, se iau la omor și se taie ca bezmeticii. Apoi, ca prin minune, le mai vine la mână câte-o sticlă de ceva, și apoi iară se-mpacă și se iubesc și se drăgălesc de zici că-s cei mai uniți și mai fericiți… până la următoarea dată când rămân fără șpiluc!

Dragii meu, vă provoc să găsiți vreo definiție mai definitorie pentru țara în care trăim, pentru că acest raționament îmi pare a fi im-pe-ca-bil.

5 lovituri, dă-i și tu!

Birocrația nu există numai la stat, ci și la firme

Credeați că numai la stat e birocrație? Neeee, nici pe departe. Și nu zic aici de campaniile pe blog în care mi se cere să trimit factura și contractul și prin curier, deși formatul fizic nu mai este obligatoriu de ceva ani de zile deja (sau și de ele zic…?).

Nfine: acum două săptămâni, la Cluj s-a constatat o mega furtună, cu extorsiune de burlan… ce s-o mai lungim, acoperișul și-a băgat picioarele în guvernarea PSD și a zburat către alte spații mai prietenoase (probabil Siria), susurând niște muzică veselă în timp ce se juca de-a Nils Holgersson prin văzduh.

După trei zile au început ploile; moment în care am și descoperit migrația acoperișului. (more…)

9 lovituri, dă-i și tu!

Cel mai românesc lucru de la furtuna de duminică

Un coleg venea de la Huedin, de la grătărelele de duminică, către Cluj duminică după-masa, tocmai când se dezlănțuise urgia.


Pozele sunt din Baia Mare, via Radu Boloveschi

A văzut cum pleznesc și se rup stâlpii de curent ca scobitorile și cum rotocoalele alea rotunde, uriașe de paie sunt măturate de pe câmp. (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!