Semi-intelectual angajat

Daca vreti sa ingropati o cauza, dati-mi sa scriu despre ea.

Filantropia la unii români

Postez din nou fotografia asta, ca să nu uităm pentru ce luptăm

Citesc comentariile la postarea anterioară și mă minunez și nu-mi vine a crede.

Un pic de istorie: acum vreo 8 ani, am pornit cea mai mare campanie umanitară pe care am administrat-o. N-a fost ceva gen ”haideți să donăm niște bani pentru X, care are cancer”, și gata, uităm de caz; ci m-am implicat, pe persoană fizică, în strângerea de fonduri, cumpărarea de materiale, adus oameni la muncă, apoi găsit meșteri și muncitori dispuși să lucreze, până când casa lui Zolty a fost consolidată și izolată. Eterne mulțumiri unor oameni extraordinari, între care Cosmin F., Attila I. și fratele său, Daniel O. și fratele său, plus Cristi Gog, plus întreaga blogosferă care a reacționat exemplar, plus Sebastian Bârgău care a donat harta campaniei sale ”cu motorul prin toată România”, plus Liviu Alexa care a cumpărat-o pe bani grei la vremea aceea, plus Adi Hădean care a făcut rost de mobilă, plus o sumedenie de donatori anonimi, plus o groază de alți oameni pe care nu mai am loc să-i menționez aici și îi rog frumos să mă ierte. N-a fost ușor, aveam copil mic, locuiam în Florești, cu naveta de rigoare, dar cu ajutorul unui Dumnezeu sau Allah sau ce-o fi fost care a conspirat alături de mine am scos-o la bun sfârșit.

Mi-a luat un an întreg.

În toamna aceea am fost invitat la Zilele Biz ca să discut despre cum am reușit să fac o faptă bună pornind de la nimic. Și, după ce am povestit plin de entuziasm unei întregi colectivități de directori de CSR din companii, oameni care stăteau cu fundul pe bugete de milioane de euro, cum am reușit (nu singur, da? nu singur) să ne îndeplinim dezideratul, o domnișoară (doamnă?) de la Fundația Vodafone m-a întrebat, puțin acră și de la obraz, cu cât mi s-a mărit traficul pe blog în urma campaniei.

Întrebarea a bubuit ca un trăznet și nu m-am așteptat la ea. Am bâiguit ceva despre faptul că, dimpotrivă, traficul pe blog a scăzut, în primul rând pentru că oamenii intrau la mine pe blog ca să se hăhăiască, nu ca să citească despre oameni cu dizabilități și cum îi ajut eu, și despre campania asta scrisesem, poate, mai mult decât ar fi trebuit.

Apoi mi-am dat seama că doamna se gândise că întregul efort de un an și ceva fusese, de fapt, un exercițiu de PR pentru mine, și mi s-a făcut silă. De tot. Pentru că, în ciuda aparențelor, am și eu sensibilitățile mele, pe lângă alte defecte majore. Ei bine, scena de mai sus m-a făcut să mă țin departe de lumina reflectoarelor atunci când am mai făcut fapte bune (și am buget lunar pentru așa ceva, atâta cât pot), dar am preferat să ajut, dacă am putut, fără să mai cer altcuiva ajutorul – cel puțin nu pe blog, cu excepțiile de rigoare. Nu le mai enumăr, n-aveți decât să căutați printre alea 4-5-6000 de postări de până acum, că am cam scris de câte un caz umanitar în care m-am implicat uneori mai des de trimestrial.

Dar am preferat să nu mai zic nimănui despre asta, nu în sensul de a mă lăuda, ci de a-i îndemna pe alții să facă la fel. OKOK, i-am zis nevestei, că mă mai întreba de ce nu am bani de bere, de-i tot cer uneori.

Au trecut ani ca nouri lungi pe șesuri, și mi-am dat seama că, în ciuda înjurăturilor sau suspiciunilor că nu fac, poate, bine, campaniile umanitare pe care le susținusem până atunci în secret erau mai importante decât înjurăturile chibiților de pe margine. Era vorba de vieți de oameni, nu de sensibilități de fată mare ale bloggerului.

Drept urmare, tura asta m-am hotărât să strâng haine pentru nevoiași. În ciuda lătrăturilor (din fericire, puține). Cât se poate de public, cât se poate de deschis.

Așadar: dacă ai vreo teorie revoluționară prin care pot face ceva mai bine pentru niște copii care suferă de frig, atunci spune-mi-o, sau aplic-o tu, și te ajut cu ce pot, inclusiv cu bani. Dacă nu, STFU.

Dacă ai experiență în a administra cazuri din astea sociale grave, cum sunt cei cărora le voi duce sâmbătă hainele, cazuri soldate cu succese incredibile, spune-mi unde greșesc și mă voi îndrepta. Dacă nu, STFU.

Dacă mă acuzi că numai acum, în prag de sărbători, mă gândesc la nevoiași (deci sunt un ipocrit oportunist), te provoc să-mi arăți cât ai donat tu anul ăsta pentru cazuri umanitare. Și facem concurs. Dacă nu, STFU!

Dacă ai ceva cu faptul că ajut romi, află că ajut oameni. Deci STFU.

De fapt, STFU oricum. Nu te oprește nimeni să faci ceva bun pentru univers, pentru oameni, cum crezi tu mai bine, și eu nu voi comenta absolut nimic despre felul în care tu, pe reputația/banii/timpul tău, înțelegi să o faci. La fel nu voi comenta dacă-ți arzi banii la păcănele, pe țoale de firmă sau pe eleron la BMW în timp ce umbli cu ciorapii rupți. E timpul tău, sunt banii tăi și nu e treaba mea să te judec. Nu am făcut-o, nu cred că o voi face. Deci STFU. EU atâta știu, atâta pot, atâta-mi permite timpul și energia. Și o voi face, pentru că frigul îndurat de copiii ăia e mai important decât teoriile și comentariile tale meschine că nu fac bine. Fă, mă, tu mai bine, și eu te ajut.

Accept feedback constructiv; dacă nu, STFU. Nu primesc comentarii de la căldură de la oameni care se culcă seara cu burta goală numai pentru că sunt la dietă, nu pentru că sunt nevoiți să caute-n gunoaie.

Și de la Zolty am învățat că aceste comentarii pot lua forme grotești. Zolty a fost înjurat, amenințat și făcut cu ou și oțet de exact același gen de oameni, și a făcut la bine cât nu încape rai să-l primească. Și Zolty are mult mai mult bun simț decât mine, pe când mie îmi mai sare muștărilă când dau de asemenea oameni. Așadar, STFU. Fă tu mai bine, cabron.

Și acum, mesaj pentru oamenii ăia faini, ăia care donează și se strofoacă laolaltă cu mine să ajute: sunteți superbi și vă mulțumesc.

Între timp, până acum am adunat o cameră plină de haine, plus un Opel Corsa ticsit. Și abia am început să strâng de sâmbătă, deci suntem bine. Și am găsit și loc extra de depozitare, la Betfair (thank you, Mr. Șupeală!), și vreo 6 mașini pentru transport, mici și mari. Am adunat niște alimente, haine și încălțăminte, niște jucării, și am promisiuni de medicamente (truse medicale, anti-inflamatoare, din astea). Suntem foarte bine. Mai aduceți! Faceți curățenie de sărbători, oricum jumătate din garderobe sunt în plus, pot pune pariu că nu le-ați mai purtat de un an sau doi.

Și o sobă, dacă aveți, ar fi excelent de bună.

PS: Nu am pus linkuri acolo unde trebuia, am niște bube cu blogul și mă disperă noua interfață. Scuze…

16 lovituri, dă-i și tu!

Cluj, adun ajutoare pentru oamenii nevoiași din zona Turda/Câmpia Turzii

Acum câteva zile, prietenul meu Zolty din Bogata scria pe Facebook că a găsit o zonă extrem de săracă în zona Câmpia Turzii. Atâta de săracă, încât copiii au ieșit să primească dulciurile de la Zolty îmbrăcați în tricouri și desculți, deși afară erau minus 7 grade, cu vânt rece de iarnă.


Poză făcută de Zolty

Sâmbătă am mers să văd zona și arată exact ca-n cele mai negre coșmaruri ale noastre: case încropite din placaje, noroi, gunoaie, copii săraci, desculți și dezbrăcați.


Echipa de șoc: Zolty, fratele lui Andras, Cosmin Cel Foarte Cumsecade și subsemnatul

Așadar: dragi clujeni, dacă aveți
– haine CURATE
(pot fi pătate sau cu ușoare rupturi, dar să nu aibă miros) împachetate în pungi/saci pe grupe de vârstă (gen băiat, 4-6 ani/adult, M, 1.75 m)
– încălțăminte (așijderea – fetiță, 5-8 ani)
– jucării
– alimente neperisabile
(ulei, zahăr, făină, conserve, bulion, cartofi, mălai, habar n-am, orice, zacuscă, pateu, murături, din astea – orice se poate depozita o săptămână la temperatura camerei),
rechizite școlare
– săpun, detergent, pastă și periuțe de dinți

– o sobă de încălzit, de orice fel (vezi mai jos cazul Otiliei, 70 de ani, de la familia cu numărul 9)
vă rog să le faceți pachet și să le aduceți la clădirea The Office, Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 77. Le preiau eu și le duc acolo sâmbăta viitoare, discutăm după ce-mi scrieți un e-mail la groparu punct ro pe gmail.

Mai am nevoie de ajutor cu încărcarea lor sâmbăta viitoare și transportul până acolo (zona este în spatele pensiunii Milexim din Câmpia Turzii). Am nevoie de un microbuz, dacă se poate, plătesc eu motorina. Voi scrie vineri detaliile și vă rog, dacă aveți o mașină mai voluminoasă și vă puteți rupe 2-3 ore sâmbătă dimineața, să veniți să ajutați, că degeaba le strâng dacă trebuie să fac 60 de drumuri cu Opel Corsa (care e deja plin, am adunat de la două persoane și nici măcar șoferul nu mai încape!).

Dacă aveți copii, puteți să-i aduceți să ajute, eu vin cu fiu-meu în ceea ce-mi doresc să fie o experiență educativă pentru el.

Dacă doriți să dați bani, vă rog să o faceți pe contul lui Zolty, cu mențiunea Câmpia-Turzii.

Cont Raiffeisen
CONT lei RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118
Deschise la RAIFFEISENBANK sucursala Turda
RaiffeisenBANK (BIC/SWIFT: RZBRROBU )
Titular de CONT: EGYED PETRU ZOLTAN
Cont Banca Transilvania
În RON: RO78 BTRL RONC RT03 8839 4401
În EURO: RO28 BTRL EURC RT03 8839 4401
SWIFT: BTRL RO22 BIC: BTRL (xxx)
Ambele conturi sunt deschise la
Banca Transilvania – Sucursala Turda
PE NUMELE: EGYED PETRU ZOLTAN
CONT paypal: zoltybogata la yahoo punct com
Adresa Poștală
EGYED PETRU ZOLTAN
Str. Principală Nr 50 com. Călărași
Loc. Bogata Jud. Cluj

Am făcut sâmbătă un recensământ rapid și am scris beneficiarii, cu prenume și vârstă:

1. Familia Varga:
Sergiu – 5 ani
Simona – 10 ani
Adrian – 11 ani
Loredana – 17 ani
Alin – 27
Nela – 16 ani
Stelian – 25 ani
Simona – mama, 45 ani
Stelian – tata, 42 ani

2. Altă familie Varga
Maria – 13 ani
Valentin – 16 ani

3. Moldovan Carolina – 53 de ani

4. Familia 4
Moldovan Alexandru – 23 ani
1 copil, 3 anișori
Varga Narcisa
Un bebe care apare peste 2 luni

5. Familia 5
Valer – 32
Nevasta Rita – 36
Valer – 14 ani
Petruța – 6 ani

6. Familia 6
Nică – 55 ani
Monica – 46 ani
Crina – 8 ani
Alin – 20 ani
Nora – 14 ani

7. Familia 7
Gabi –
Ebora –
Un băiat de 5 ani
Un băiat de 1 an

8. Familia lui Gusti
Gusti – 28, tatăl
Nicoleta – 29, mama
Nicoleta – 1 an și 4 luni
Andra – 4 ani și jumătate
Ștefania – 10 ani
Gusti – 11 ani
Beti – 12 ani

9. Otilia, 70 de ani. A fost operată de 4 ori, i-ar prinde tare bine o sobă pentru că doarme prin vecini în nopțile geroase.

10. Familia 10
Carla – 4 ani
Un bebe de 7 luni
Ina – 9 ani
Maria –
Samir – 8 ani

11. Familia 11
Nicoleta – 50 de ani
Ioana – 24 de ani
Ioana – 1 an și jumătate

Dacă sunteți de la mare distanță (gen, București) și doriți să ajutați, nu cred că are rost să cheltuiți cu transportul până la Cluj, cu siguranță găsiți oameni nevoiași la maxim 5 km de voi și le puteți face și lor o bucurie.

Dacă doriți să ne lansăm în discuții despre cum ar trebui, de fapt, să ajut, că de fapt nu le fac un bine ducându-le o haină și hrănindu-i cu un pește în loc să-i învăț să pescuiască, va trebui să așteptați până bem o bere împreună, că anul ăsta sunt sătul de certuri pe internet, și nu promit că am răbdare cu teorii din astea.

O ultimă notă: sunt familii de romi, ca să nu avem discuții. Și nu, nu-mi par genul care să umble prin gunoi ca să aibă bani de beutură și țigări.

Și să știți că nu numai bărbații români se fâstâcesc când sunt întrebați ce vârstă au soțiile lor, hahaha.

26 lovituri, dă-i și tu!

Cum dezveţi copiii şi parlamentarii să-ţi mai arate fuck you

Iordache pare fix genul de vecin care alungă copiii din faţa geamului său nu pentru că-l deranjează zgomotul de minge bătută pe maidan (oricum are termopane cu 7 straturi, n-ar auzi nici măcar un motor de Concorde care exlodează pe scară), ci pentru că asta-l face pe el să se simtă viril şi important în bloc.

Acum un miliard de ani, după ce am picat la facultate ca nişte boşi, Groparu şi naşu-său Greuceanu (de care sigur vă e dor, dar e prea prins cu capitalismele româneşti ca să-mi mai furnizeze postări cumsecade, deşi orice ochi plânşi le e dor de aşa ceva) s-au văzut foarte şomeri şi foarte neangajabili, că milenialşii încă nu se inventaseră şi tot ce puteam spera era un job de vreo 20 mărci germane pe lună. Aveam, practic, de ales între a lucra în fabrică sau a preda engleză la grădiniţă. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

Cu asemenea oameni putem scoate şi noi obrazul în lume

Am văzut reportajele astea (1, 2, 3) despre românii care braconează fluviul Po, din Italia, şi mi s-a făcut o ruşine şi o jenă de mine şi de noi şi de ţara asta şi de oamenii din ea de nici nu-mi vine să mai ies în lume. Români verzi, de-ai noştri, din popor, care distrug orice urmă de peşte din ditamai fluviul, violenţi cu autorităţile şi care vând cu bună ştiinţă peşte contaminat cu metale grele către compatrioţii lor – către noi, adică – fără absolut nici un regret.

Nu am scris, însă, postarea asta pentru a vă întrista, ci pentru a vă da o veste bună şi pentru a vă cere ajutorul în a o concretiza. (more…)

Deocamdată fără lovituri. Dă-o tu pe prima!

Înțeleptul își face vara sanie și toamna chopper

După ce au înființat primul taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități din Cluj (plus o tonă de alte campanii caritabile), inimoasa și bărboasa asociație Beard Brothers din Cluj dorește să cumpere o ambulanță pentru SMURD, pentru că niciodată nu sunt suficiente, asta se știe.

Așa că strâng bani de la oameni până pe 10 decembrie, pentru că ambulanțele nu cad din văzduh, ci costă bani pe care statul mai degrabă nu i-ar da. Deci donați, pentru că fiecare dintre noi va avea nevoie de ambulanță, mai devreme sau mai târziu (Doamne, dacă-mi citești blogul, fă să fie ”mai târziu”, pls; aliluia, aliluia). (more…)

9 lovituri, dă-i și tu!