Tara mea de glorii, tara mea de blog

Investiți în Romania, au zis ei

O firmă germană a participat la licitația pentru sistemul de taxare cu barieră a unui aeroport din România, o țară în care e bine să investiți.


Normele europene cer să ai o evidență clară a căruțelor care intră-n aeroport

Firma germană a venit cu o ofertă bună – costuri zero, doreau numai procentaj din încasări. Aeroportul a acceptat, Primăria și Consiliul Județean au aprobat, firma a montat, iar călătorii au aplaudat negreșit la fiecare aterizare de succes, oricât de tare vă ofticați voi pe pe Facebook.


Legenda spune că, dacă închizi ochii, îi auzi și înainte de decolare (more…)

6 lovituri, dă-i și tu!

Poliția Română, așa cum sper să nu o cunoașteți

– Nu aici, zice avocatul. Aici e partea unde trebuie să vadă contribuabilii că sistemul s-a schimbat. Aici e partea pentru fazani.

Partea pentru fazanii de contribuabili, cum îi zice Cosmin Suciu, era cu termopane, gresie, inox și marmură din aia scumpă. Vorbeai prin microfon cu polițistul de serviciu, care era foarte amabil și serviabil în spatele geamului de siguranță curat ca o medalie.
– Noi vom merge prin spate.

Înconjurăm clădirea veche de 200 de ani și dăm de o ușă din alt secol care se deschide cu greu într-un hol fără lumină. Un miros de parchet învechit ne izbește nările, în tandem cu pereții insalubri, scorojiți de la igrasie și, probabil, invadați de ciuperci (more…)

2 lovituri, dă-i și tu!

De fapt, cu cate lichide avem voie pe aeroport?

Înainte de a-ncepe cu poze cu plaje grecești mai mult albastre decât verzi și povești cu cum am ajutat fabricile de bere din Grecia să treacă cu bine peste criză, tre’ să vă zic despre o scenă din aeroportul din Cluj, care a fost epocală. (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!

Escrocherie prin metoda ”Accidentul” aplicată și părintilor mei

Duminică dimineața la ora 9. Mic dejun la socri, după ce tocmai o sărbătorisem pe soacră-mea cu o zi înainte. Sună telefonul. Mă uit: părinții gropărești. Din fericire, sociopatul de Groparu răspunde, altfel cred că se lăsa cu infarcturi.
– Salut, mamașă!
– Gropare? Ești bine?
– Da! zic. Halim niște colesteroale, că oșenii n-or auzit de iaurt dietetic.
– N-ai pățit nimic?
– Nu! Ce să pățesc?
– Păi ne-o sunat cineva că ai pățit un accident! Și că să le dăm bani de urgență!
– Ha?
– Da! Și știa și cum te cheamă!
– Ce? Cum?

Și-mi zice. Or sunat duminică dimineața de pe număr ascuns și le-or zis că eu (îmi știau numele) am avut un accident și am mare nevoie de bani. Când ai mei și-au exprimat neîncrederea, m-au dat pe mine la telefon, care am confirmat povestea. Totuși, stăpâni pe poziție, ai mei întreabă cum o cheamă pe nievastă-mea. La care eu răspund cu ”nu am vreme de detalii personale”, la care ai mei răspund, pensionărește:
– Vezi-ți de treaba ta, măi băiatule!

Și or închis. Și apoi m-or sunat.

Încep discuția cu ei și cu atitudinea lor mioritică:
– Musai plângere la Poliție!
– Nu ne băgăm.
– Ba să vă băgați, pentru că ăștia vor continua să le strice duminicile altor oameni nevinovați dacă nimeni nu face nimic.
– Apăi Poliția nu îi poate prinde.
– Dacă se strâng suficiente plângeri, nu vor avea de ales! Vor fi nevoiți să facă ceva!
– Păi și dacă află escrocii că noi le-am făcut plângerea? Dacă încep să ne deranjeze cu telefoane la miezul nopții?
– Lăsați telefoanele în altă cameră noaptea. Dacă se împute treaba, vă schimbați numărul.
– Ne mai gândim.
– Nu vă mai gândiți, fac eu plângere în numele vostru!

Închid telefonul, un pachet de nervi. Mă abțin cu greu să scot niște cuvinte cu p, pentru că soacră-mea de față, și oricum toți se uitau la mine ca la desert.
– Ce s-o-ntâmplat? întreabă nievastă-mea.
– Nimic, zic. Ai mei au primit un telefon de la BRD.

12 lovituri, dă-i și tu!

Un copil romano-canadian versus rahatul stramosesc

Părinții aveau emoții cu el: crescut până la 9 ani în România, apoi dus în Canada până la 16 ani, apoi readus în vacanță înapoi în spațiul carpato-danubiano-(din păcate)victorpontic… oare o să-i placă în România, țara lor de PET-uri, țara mea de blog? Se va adapta, măcar pe perioada concediului? Nu va începe să miorlăiască după canadiencele îmbrăcate în canadiene, după străzile alea perfecte și natura plină de grizzly care umblă după budincă de om?


Înainte să te devoreze, ursul grizzly canadian își cere totuși, politicos, scuze (de aici)

În ziua aceea ieșiseră pe malul Someșului, la o plimbare. Briza clujeană le răcorea duios urechile, soarele scăpăra sulițe de foc, parfumînd pielea cu miros de plajă, păsările ciripeau, acoperind, aproape, zgomotul BMW-urilor Euro 3 care accelerau la semafor, cu toba spartă… România!

Când, deodată, îl auziră pe adolescentul româno-canadian cum își exprimă șocul lui cultural! Și-și varsă năduful adunat în țara barbarilor din est! Și cum protestează și blestemă țara care l-a născut!
– Shit! Shit shit shit! Shieeeeet!!!!

Se întoarseră, îngrijorați, să vadă ce-a pățit prințișorul! Băiatul, în schimb, număra senin rahații de câine nestrânși de proprietarii lor*.

____________________________________
* de mitici, firește, pentru că clujenii strâng mereu după câinii lor. Miticii își aduc câinii la Cluj să facă căcuță, apoi pleacă înapoi la București ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

8 lovituri, dă-i și tu!