Deci primul efect al postului: l-am visat pe Becali. Da, ştiu, şi mie-mi pare rău. Dar un element de culoare mi-a mai dat totuşi puţină speranţă pentru poporul meu prigonit: Becali era taximetrist. Ca şi mine.

Stăteam şi beam nişte tutun împreună, undeva în staţia de taxiuri de la Central, ghe la Cluuuuj. Şi l-am întrebat:

- Bă, i-am zis eu, cu curaj. Eşti homofob?
- Nu, bă, cum să fiu, mi-a zis Jiji.
- Păi bă, i-am zis. De ce nu vrei să-l iei în echipă pe Ivan Ivanov?
- Taj, mă. Că nu-l iau.
- Di ce, îi zic. Numa’ fincă-i gay?

Mi-o răspuns ceva, dar nu mai ştiu ce, că am sforăit tocmai atuncea şi nu mi-am auzit gândul din vis. Eram amândoi taximetrişti Terra Fan, aveam Loganuri galbene. Aveam amandoi trening, maieu şi sandale, aşa eram îmbrăcaţi.

- Bă, i-am zis. Ia-l. Ia-l şi fă treabă cu el! Şi când termini cu el, ştii cum să te scapi de el! şi i-am făcut semnul acela misterios cu dunga palmei peste beregată.
- Aoleo, îmi zise colegul într-ale taximetriei , păi cum să-l machesc!
- Apăi nuş, îi zisei, dom’ Gigi, că dumneavoastră sunteţi chimistul!

Prima mea slujbă de înviere după post, amu doi ani, cu Greuceanu: popa mă vede pe mine că-s bărbat bine şi înalt şi frumos, şi mai ales perfect; şi ca să nu-mi pălesc dovleacu’ de candelabrul din bisericuţă, în timp ce mormăia “Doamne miluieşte”, când ajung la el, tocmai când io pupam plin de evlavie biblii, şi miruri, şi icoane, atinge candelabrul cu mâna ca să-mi atragă atenţia. Io, în focul meu evlavios, mă arunc şi îi trag un pupat, cu foc, la candelabru, că m-am gândit că aşa trebe. Popa era să se înece de râs. “Cel-care-pupă-candelabre”, aşa mi se zice amu printre căpeteniile villajoaze!

A doua slujbă, anu’ trecut: prudent, evit să mă mai fac de râs, da’ Greuceanu nuş cum face de ajunge în faţa popii tocmai când ăsta împărtăşea enoriaşii; popa sare să-i bage pita de cuminecătură la ăsta între dinţi, şi-l întreabă: “Te-ai spovedit, nu?” “Daaaaa, zice Greuceanu, cum să nu…”

Nu se spovedise, şi io zic că e meseriaş că l-o minţit pe popa în faţa sfântului altar.

Anu’ ăsta am nimerit lângă o tanti de 60 de ani care aşa de bine mirosea a brânză că numa la sex m-am gândit toată slujba. Şi zice popa în faţa altarului măi, copii, tu, Cel-care-pupă-candelabre, şi tu, Greucene, vreau să vă rog să rămâneţi după sfânta slujbă, că noi facem o masă câmpenească între noi, între peizani, şi musai vreau să vă hrănesc! Bine, părinte, sare Greuceanu cu vorba, rămânem dacă ne rugaţi, vai de mine, cum nu. 3 minute mai târziu se termină slujba, ne lom paştile. Mestecând încă pită cu vin, Greuceanu mă înşfacă de areapă şi mă târâie cu forţa afară din casa Domnului: AMU MEREM ACASĂ!!!! DA’ AMU!!! Bă, zic, eşti mucegăit la minte, i-ai zis lu popa că rămânem! Iară minţi feţe bisericeşti? Bă, zice. Io 7 săptămâni am ţinut post, cu tine, of cors. Tot postul, cu sfinţenie. Acasă am clădit focul, am dezgheţat carnea de grătar, şi pălinca face mărgele în clondir. PĂI TU CREZI CĂ IO RĂMÂN ACILEA SĂ MÂNC ZAMĂ DE CARTOFI ŞI PIREU CU MURĂTURI? CE DAC-AM MINŢIT, TU CREZI CĂ MIE IMI E OK CĂ TOT MINT LA POPA? Hai acasă, să mâncăm carne prăjită. Hai, lasă prostiile.

Ştia că e rost de carne când oamenii fac grătar: cel puţin trei-patru ciozvârte, başca oase de pui, başca cârnat prăjit. Pentru asta însă trebuia să rabde cu stoicism tot felul de glume sadice, cu musafiri care se fac că o aruncă în jar, sau că îi taie capul cu toporul de bătut carnea. Sau că îi pun, ca atunci, o picătură de pălincă pe bot, sau mujdei, de a ţâjnit către cer ca Apollo din Cape Carnaveral. Altădată a trebuit să stea, lihnită de foame, vreo 2 ore cu porţia de carne la 1 metru distanţă fără să se poată atingă de ea pentru că unei musafire gravide i se făcuse de mângâiat pisici şi nu mai voia să o lase din braţe. După ce o muşcase ca să îi dea de înţeles că îi e foame, luase de la un musafir vigilent un picior în coaste care o trimise vreo 400 metri in aer şi o făcuse să-şi piardă una din cele 9 vieţi pisiceşti.

De data asta însă, oamenii nu mai păreau violenţi pentru că nu mai beau din păhărelele acelea mici licoarea incoloră ce o făcuse atunci, mai demult, să strănute 20 minute în şir. Nu făceau bancuri, şi îşi purtau conversaţiile cu voce normală, fără urlete şi chiote sau râsete; mai mult, focul se aprinse din prima! nu ca în alte dăţi când aştepta câte o oră. Şi asta nu era singura surpriză: oamenii care o mângâiau nu se mai făceau că îi ard mustăţile, spre disperarea gazdei, cu ţigările, pentru că oamenii nu mai fumau. Şi nici nu mai lătrau la ea, nu mai tropăiau agresiv, şi nu mai goleau fundul paharelor cu apă minerală către ea, zicând că-i fac duş cu balsam de pisici Borsec.

Erau aceeaşi oameni, dar mai trişti. O ignorau. Era atenţi numai la tigaia mare, pe care o puseră oftând la foc şi pe care adăugară, cu feţele înnourate, orez. Vine ea şi carnea, îşi zise mâţa urmărind cu privirea farfuriile cu mazăre, morcovi tăiaţi şi porumb din conservă care se deşertau peste fiertură, probabil că oamenii încearcă o nouă reţetă în seara asta. Cu carne, sigur, dar probabil că legumele trebuie fierte înainte; ăştia nu or mâncat în viaţa lor numa legume, le trebe carne, carne! Trebuie să vină carnea ca ziua după noapte şi cearta la ciclu. Ăştia fără carne sunt morţi.

Aşa că, văzând că trebuie să mai aştepte – deşi foamea o chinuia rău, mâţa se linse pe bot cu anticipaţie şi se frecă de vreo doi invitaţi, care o mângâiară absenţi şi o impinseră mai încolo, să nu îşi lepede blana în farfuria cu ardei. Mieună sonor, sări pe pervazul de lângă grill – ştia că arătând cât de atletică e ea va câştiga instant aprecierea celorlalţi; le căută privirea, se puse cuminte şi aparent dezinteresată lângă bolul cu sos de roşii, îşi linse lăbuţele. Şi aşteptă.

Într-un târziu, se întâmplă ceva care o lăsă de-a dreptul consternată: oamenii terminară de adăugat toate legumele, şi după ce mestecară ei ce mestecară în fiertura aia bună de hrănit oile constipate, luară tigaia uriaşă pe sus şi plecară cu ea în casă, fără să-i dea nimic să mănânce! Băga-mi-aş pixu-n grătarul lor de post, îşi zise mâţa, că parcă i-o apucat pe toţi boala vacii nebune de mănâncă numai verdeţuri, pfuy!

Deci e groasă.

Deci în următoarele zile şi săptămâni, templul (sau închisoarea) spiritului meu va trece printr-o serie de schimbări fiziologice de nebănuit cu numai 3 zile înainte, când sorbeam la vinuri şi pălinci şi whiskane prin decenta crâjmă Naf, din Sibiu. Când – intrat acolo pentru o adăpare nevinovată, vineri noaptea pe la ora 2 – m-am pomenit în mijlocul chefului de zi de naştere a patronului, care chef atâta era de dezmăţat, că Sodoma şi Gomora pareau grădiniţe cu predarea în limba engleză.

Schimbările acestea mă vor afecta în mod direct şi vizibil: voi deveni mai turbat şi mai coleric decât un focos nuclear în mânuţa lui Bin laden; voi fi mai livid la faţă ca un poet francez de secol 19 şi cu privire mai pierdută ca un autist; şi voi ignora cu obstinaţie invitaţiile la beute, grătare şi cumetrii; şi voi fi atâta de rău că voi considera că fiecare personaj din raza mea vizuală vrea să mă facă de bani.

Voi înlocui berea cu nectarul de portocale din Kaufland, pălinca cu laptele de soia, şi în loc de coniac voi bea apă plată. Slana mea cea de toate zilele va face loc cârnatului vegetarian şi chiftelelor de cartofi; voi fugi de vin ca de poliţai în trafic, şi de pălincă – ca de şăfi. Telemeaua mea dragă va lăsa loc brânzei Tofu, iar ouăle – de găină, of cors – vor fi înlocuite cu pâine cu margarină şi cu gem.

Şi ceai. Da, şi ceai.

Adio ţigări! Deci adio (iar o să-mi pută gura a mirosul meu natural, când ar putea mirosi a parfum de filtru de tiutiun cu halenă de bere, usturoi şi ceapă).

Iar dacă postările mele devin uşor ecumenice, gândiţi-vă că e numai o fază temporară, până trece postul. Pe care tocmai am început să-l ţin. Şi-l ţin fincă sunt suficient de căpos ca să pot face ce vreau cu templul (sau închisoarea) spiritului meu, chiar dacă asta presupune ca timp de 7 săptămâni să nu beau alcool, să nu fumez, şi să mănânc numai legume.

COMENTAŢI????

La spovedanie, tre’ sa pari evlavios si spashit; mie imi pare rau de multe pacate savarsite, numa’ de fornicari nu, Doamne, iarta-ma! Stiu ca vorbele astea ma vor costa mult intr-o buna zi de giudeţ, finca Doamne-Doamne sigur imi citeste bogu’, da’ fara sa-i zica si la Sf. Duh, ca sa nu-l supere.

Asa. Despre ce era vorba? A, despre spovedit.

Popii ajung tarziu la spovedanie, numa pe la 7 fara 20 dimineatza (io eram acolo de la 6 si un pic, ca am visat ca m-am certat cu taica-meu, care e cel mai bland personaj din familia mea, si care vis asa tare m-o trezit din somn definitiv, ca n-am mai putut sa ma adorm, ca mi-am si cantat, si tot degeaba).

Si io, cand m-am dus la spovedit, m-am dus la popa al mai cu cearcane si cu privire de alcolic, ca am zis ca asta ma intelege, ca mi-i frate, asa, in eter. Si i le-am zis! Tot ce face un om pe lumea asta, fornicare, invidie, fornicare, clevetire, flatulatii, ura, fornicare, votat cu Basescu, locuit in Manastur, injurat, scuipat pe strada, certat cu bancile, fornicari am zis? am zis, asa, si pacatuit, in gandul meu cu toate studentele si unele eleve pe care le-am vazut pe strada, prin malluri, pe Hi5, pe flori, buza ori morminte. Era sa gafez ca m-o intrebat ca de ce nu-s maritat, si era sa-i zic “ce-z, prost???”

Da’ m-o iertat si o zis ca sa nu mai fac, si io am zis ca da, mah, bine! Am sa incerc, da’ nu promit nimic, OK? Oricum va promit voo ca daca mor inaintea voastra o sa depun o motiune simpla impotriva ideii de pacat, ca mie nu mi se pare corect ca beutura, tigarile si femeile sa fie considerate pacat!

Si la final, amu, Pofta mare s-avetz, si Paste fericit, si spor la calarit pe cele drage (pt masculi) si/sau supt cei dragi (pt voi, dragelor chinezoaice sau negrese!)

Sunt in stare sa joc ruleta rusească cu Saddam.

Sunt in stare sa bag o tura de judo cu Putin, Vladimir Putin, si sa sterg tatami cu el, si apai sa-l chinuiesc si sa-l pun sa zica “Tata, iarta-ma!” si sa-i si confisc sanvisul si sa-l fac de ras in fatza colegilor pe care pun sa faca hora in juru lui si sa-i strige “grasuuu, grasuuuuu!!”

Sunt in stare sa votez cu Becali.

Sunt in stare sa ma arunc in mijlocul galeriei dinamoviste si sa strig “Hai Rapiiiiiiiiid!”, desi eu sunt caine, finca is nascut din spermatozoizi campioni dinamovisti.

Is in stare sa ma duc sa le cer iertare bancilor despre care am scris atata de rau, si apoi sa ma inchid in seiful ala mare-mare care se vede prin filme cu 17 functionare tinere, in prima lor luna de serviciu, si unele sa fie si usor virgine.

Is in stare sa inot tot Canalul Manecii, desi is convins ca daca vreau pot umbla pe apa, atata is de Dumnezeu.

Is in stare sa imi pun putulica sa faca wrestling cu un taipan si 2 cobre, numa’ ca sa ma distrez cum mor reptilele.

Is in stare sa fac haltere cu elefanti turbati, si apoi sa-i pun la pamant si sa-i gadil, sa aud si io cum râde un elefant!

Sunt in stare sa o chem pe Nikita la o cina romantica.

Is in stare sa prind o balena albastra si sa o violez fara scrupule.

Is in stare sa fac skandenberg cu toti raketii ucraineni care activeaza in partea asta a lumii.

Sunt chiar in stare să rămân în mijlocul oceanului cu o gospodină în plin sindrom premenstrual, mi se pişcă.

Si toate astea din cauză că sunt în plin proces de lăsare de fumat şi sunt ca un reactor cernobâlian supt presiune!

M-am plans la lume ca nu pot trenunta la fumat, finca tigarile is sursa de inspiratie in bloagele mele, şi toti mi-or declarat la unison, in cor pe voci ca la biserică, că e timpul să fumez tigari cu mult mai bune.

Io am mai facut de 2 ori paoze din fumat in indelungata mea cariera de fumaci, una finca asa am vrut io (ficatzii amenintau cu greva!), de o saptamana, si a doua cand tineam Postu’ Pastelui, care cred ca bate de departe chinurile Golgothei, finca este un mod de chinuit mai rafinat ca decât The Death of 1,000 Cuts, manual chinezesc medieval de tortura, ca decât sa ascult pe balcon la firma review-uri cu meciurile Stelei in etapa a II-a, io fiind complet anti-folbal inca din fabricatie, sau ca decât sa spal vasele in care am facut asta-vara mamaliga, uitate pe balcon, vase care, de alfel, incepe sa mişte!!!

Deci decat sa ma las de fumat, azi, in a doua zi de fibrilatie si de sindrom premenstrual agravat, mai degraba as: (urmeaza lista, normal, ca in postarea aia cu buda firmei)

1. – participa la concursul de lins cadavre
2. – vota cu Nastase de la PSD la turul 2
3. – rontai Nicorette ca pe Orbit ca atunci, la prima mea intalnire cu o fata, io proaspat iesit de supt imperiul varstei de 13 ani, plin de coşuri, pe ea o kema Adriana si era deosebit de faina, atata numa ca era cam pocaita si avea cu totul alte ganduri despre prietenie, nu ca ale mele, care ganduri oarecum aduceau a pat mototolit si cearceaf aratat multimii; nij macar n-am pupat-o in sara aia, si am trait cu impresia ca ea nu o vrut sa guste Gropar finca am nasu’ mare, ceea ce mi-o traumatizat dezvoltarea mea ulterioara ca adult, finca io mi-am rugat toti prietenii care pana atunci ma alintau cu Lăptiuc să-mi spună Cyrano din acel moment incolo, fincacă Lăptiuc ar fi fost pupat în acea întâlnire păcătoaso-pocăită, finca toate prietenele lu sor-mea, care e mai mare ca mine, ma tineau in bratze si ma tot pupau cand eram mic si Laptiuc si dragalash, si io ma cuibaream  acolo, pe celulita lor;
4. – iesi la un suc cu o feminista convinsa care nu si-o mai barbierit tzurloaiele din anii ’80 si nici nu poarta sutien, finca asta le dezonoreaza;
5. – intarzia la sedintza cu parintii cand eram prof, si asta era cel mai najpa moment, ca intram in clasa tocmai cand ii vedeam pe cate unu-altu ca pleaca finca deja io intarziam de 20 minute (lol, imi ziceam, ce bou is!)
6. – mere la clasa cu shlitzu desfacut, sa ma vada fostii elevi (asa mi s-o intamplat, si unu dintre ei mi-o si zis in gura mare, de o ras toata clasa; nu l-am iertat si era sa ramana corijent, noroc ca nu-s chiar asa de vendettist)
7. – lasa o pensionara sa stea in locul meu in RATUC, desi ea tocmai declara in gura mare ca mai face doo ture cu troleu’ si apai mere acasa, desi acasa se plictiseste de muarte!
8. – mere la Oncologie ca sa ii incurajez pe bolnavii de acolo ca o sa fie bine totul (creca asta ar fi cea mai dura chestie omeneasca, daca avetz sange prin ovare, baietzii mei, meretz numa p-acolo si va veti simti mult mai bine cand iesiti afara! mult mai bine chiar ca dupa o cacare la buda!!!)
9. – prezenta cazul meu de femininopsesie în direct la Dr. Andrei
10. – alege să mă angajez iară prof, cu toată leafa aia mizerabilă şi copiii ăia obraznici.

Vă daţi seama ce disperat îs, noroc că-s şi căpos. Al dreq de căpos. Şi încă nu am de gând să renunţ la renunţat. Şi nici să iau Nicorette sau porcării d-estea, fincă-s CĂPOS!!!

Mă duc să ucid pe careva.

In cateva zeci de ore l-am terminat. A fost atata de greu, lung si gros (7 saptamani!) si atata lume s-a indoit ca voi reusi, ca amu ca am reusit am ajuns sa ma auto-respect pe mine insumi ca pe un Zaraz. Per total, am invins detasat: cu exceptia unui biscuite cu crema de iaurt mancat fara sa stiu ca era de dulce, nu am calcat stramb deloc. DELOC. Am rabdat cu stoicism privind la altii cum fumeaza, beau sau mâncă zamă de burtă şi cârnati usturoiaţi în prezenta mea, si am privit cu jind cum le mai şi ramanea in coltul buzelor cate o firimitura de carne cand vorbeau cu mine!

Asa ca incepand de azi sa nu mai aud

- “eu nu pot tine cura de slabire!”
- “eu nu ma pot lasa de fumat!”
- “biletele la control!”
- “care e faza cu chefu’?”
- “incearca sa vorbesti mai rar!”
- “te rog sa nu mai intarzii la serviciu!”
- “poti sa-mi traduci 50 de pagini pana maine? dau o bere”
- “da’ tu de ce te-ai hotarat sa tii post?”
- “in seara asta nu, dragul meu, ca ma doare capul”
- “gatesc eu si tu speli vasele, sau vrei sa si gatesti tot tu?” (nu mancam mai bine un pateu…?)
- “vecine, la tine in garsoniera cati locuiti de fapt? ca atatea fete am vazut ca ies… ” (una era chiar fiica-ta, asa-i?)
- “de ce nu ai mai dat nici un semn de viatza?” (ca nu te suport)
- “de ce nu mai raspunzi pe YM?” (finca esti pe ignore de doua semestre!)
- “fa-ma sa rad, ca am o zi proasta!” (uite-te in oglinda si o sa te pufneasca rasu’)
- “da-mi neste bani imprumut” (n-am! n-am! n-am!)
- “nu te mai lauda la toti ca tii post” (dar e ultima mea sansa de a reajunge in centrul atentiei!)
- “io, daca as fi in locu’ tau…” (nu esti. shat ap)
- “cine te-o nominalizat la cel mai prost blog din Cluj?” (nu stiu, dar daca aflu ii dau o bere, sunt cu adevarat flatat! Razvane, nu ai nici o sansa…)
- “ti-or disparut mah ciupercile alea de pe picioare?” (da, le-am mancat aseara, is de post)
- “fa-mi te rog rost de ultimu hit Voltaj” (incearca un pipi scurt pe priza!)
- “cand iti schimbi telefonul asta najpa?” (cand s-or inventa telefoane care sa si futa)
- “cand imi dai banii aia inapoi?” (inca nu te-ai prins ca e tzeapa?)

Is destul de foarte iritabil.

Cea mai mica adiere de vant ma scoate din minti, mi se pare ca toata lumea ma vorbeste pe la spate, imi sar mucii din nimic (io-s kiar un ficior pajnic), ma comport ca o femeie presedinte la ciclu si cu o manutza pe tamponu roshu si cu ailanta pe butonu roshu, vad conspiratii peste tot – in trolee, in magazin, in ochi, pe flori, pe buze ori morminte.

I. In primu’ rand ca am facut febra musculara la falci de la mestecat fara pofta cate trei ore mancarea scarboasa fara carne; nij nu mai pot pronunta cum trebe cuvintele.

II. In al doilea rand ca simt nevoia destul de DISPERATA sa bag o pipa in gura. Stiu ca la primu’ fum m-as ineca si as renuntza la reapucat (noa,….. poate de la al treilea, nu chiar de la primul), dar de doua chestii is covins 100%:

1. SUNTEM ROMANI, SI PUNCTUM;
2. NU VREAU SA BAG TIGARA IN GURA IN POST, SI PUNCTUM (desi am inceput cu d-alea “amu e o prostie sa renuti 100% dintr-o data, trebuie treptat etc” – numa de-a dreq nu ma las! nu ma si nu ma si nu ma las de renuntat);

III. In al treilea rand ca mi-am umplut frigideru’ de bunatati (buek…):
- lapte de soia cu 5 arome (capshuni, cacao, ciocolata, regular, banana shake) – numa 68.000 kilu’;
- pateu de soia de vreo 4 feluri, cu verdeatza, cu ciuperci, cu masline si cu marar, adica cu E445, E234, E853 si E896 (ultimu’, dupa cum se stie, este un delicios substitut al mararului);
- branza de soia de vreo patru feluri – cu verdeatza, cu ciuperci, cu masline si cu marar, adica cu E445, E234, E853 si E896 (ultimu’, dupa cum se stie, este acelasi delicios substitut al mararului);
- nush ce fel de porcarie de porumb conservat pe undeva prin Ungaria, care in zilele cand haleam carne si fumam avea gust mortal, da’ amu are gust de caca de pisicutza care o papat mancare granulata de Shinshilla;
- margarinaaaa!!! (nu am mai papat asa ceva de vreo cativa ani buni, si inca nu am avut curaju’ sa ma apuc de ea);
- paine – musai d-aia cu multe seminte pe ea, de arata ca un baton pentru papagali;
- broccoli.

Daca as fi caricaturist, as face haz de necaz desenand un OZN care coboara pe gazonu’ de la Casa Alba, si cand sa dea extraterestru’ ambasador plenipotentiar de pe Venus manutza cu George W Bush si sa comunice omenirii mesaju’ de prekenie, Groparu ar tzajni din multime si l-ar baga intr-o kukta si s-ar face nevazut si l-ar duce intr-o kimnitza si ar incepe sa il rontaiasca si sa il crontzaneasca (extraterestru e de post, ca nu e animal sau lapte!) Si as spune chiar “You chose the wrong solar system to make new friends in, ET!!!” (fuck, daca si ET are E-uri? E-uri de tip “T”?!?!)

Oricum ar fi, la anu’ m-am hotarat: o sa tin post exclusiv cu ciuperci halucinogene.

Ma dezbrac dintr-o pijamaua de soia, si incerc fara succes sa-mi potolesc erectia de soia, de dimineatza. Scot scama de soia din buric.

Fac un dush cu apa calda ca aia in care-o fiert soia, fac pishu in cada mea fara sa-mi pese si ma spal pe dinti cu pasta de dinti de soia.

Cobor din bloc intr-un lift de soia.
In troleu, ma inghesuie batranici de soia. Batranicile de soia miros a naftalina si a haine vechi uitate in dulap din 1972, si ma inghesuie chiar daca restul troleului e gol pujca. Si unele imi si zambesc surasuri stirbe, sau de aur si de soia.
Micul dejun e din covrigi cu susan, tot cu gust de soia. Si sarea de pe ei are gust de soia. Cand iau micul dejun, gandurile mele is din soia.

Stau pe un scaun ergonomic de soia 8-9 ore pe zi, si un tricou de soia se muleaza de spatele meu, tot de soia. Citesc mailuri de soia, si presa de soia. Uneori scriu si documente de soia. Alteori nu. Cetesc bloagele mele de soia. Si mai cetesc despre Uniunea Europeana care uneori e de toata soia. Si mai cetesc despre scandaluri politice, intre un prim-ministru de soia si un presedinte numa zgarciuri.

Plec in pauza de masa, ma uit pe strada dupa cururile de soia ale studentelor, da’ numa cand nu ma vede ele, ca cica e rusinos, asa zice taica-meu. Daca nu te vede, nu e rusinos.
In pauza de masa mananc ce apuc, eventual mai platesc si rate la o banca de soia.
Revin la documentele mele de soia, scandalurile politice de soia si eventual o mana de seminte de floarea soarelui, ca in post nu fumez. Nici macar soia.

Plec acasa la o anumita ora, ajung acasa, ma dezbrac si bag deshtele de la mana intre deshtele de la picioare si scot soia dintre ele. Ma uit la Dan Negru si la invitatele lui cu sani de soia modificata genetic. Pap soia. Si ma intind la loc in patu ala de soia, cu asternuturi de soia, si visez campuri de soia.
Si incerc sa inlocuiesc “Sa moara capra vecinului” cu “Sa se ofileasca lanul lui de soia!”
Ce soia mea!

Postul, in viziunea Groparului, nu prea are de-a face cu Dumnezeu. Adica sunt suficient de ne-fariseu incat sa admit ca Dumnezeu nu are nici o treaba (aproape) in toata afacerea asta care e mai degraba personala si autodistructiva. Undeva, asa, la capatul tunelului intunecat in care ma preumblu zilnic si in care am loat hotararea se intrevede un pkik de Dumnezeire, dar eu incerc sa nu prea am treaba cu Ea, ca nici Ea nu prea are treaba cu mine si nu ma lasa in ruptu’ capului sa castig la Loterie, mai ales (probabil) din cauza ca nu joc.

Nu – postul in viziunea Groparului are ca tzel primordial autocunoasterea pe mine insushi. Sa vad cata vreme rezist fara: tigari + beutura + carne + lapte + oua + telemea de Sibiu (care, dupa cum se stie, e singurul motiv care ma mai tine in patria mea). Si daca mai pot furisha cate un gand ecumenic despre cat de bine o sa-mi fie pe lumea ailanta, cu atat mai bine.
Deci:

1. Adio Kent Silver, tigari de femei pe care le fumez sperand in zadar ca le voi intelege mai bine (ce teapa uriasha!). Adio. Eventual pasiv.

2. Adio bere, bine ai venit, Schlossgold! (bag pula..)

3. Adio chiftele, jnitzele, zama de burta, sarmale, pui, sanvici Safari sau Kebap, sunculitza de pui, Kaizer cu ceapa si cu zacusca, si, bineinteles, SLANA. Si carnatzi.

4. Adio, lactate Napolact! Nu te teme, or sa ma omoare alte chestii, daca E-urile din produsele matale nu reusesc. Adio si tu, batranica din piatza care imi vinzi lapte de bivolitza 100%, cu 20% lapte de vaca si 80% napolact inauntru, si eu nu am curaj sa te evit, ba iti las si ciubuc!

Adio si tie, iaurt “natural” cu Biffidus Essensis (TM) pe care te tot ingurgitez a doua zi, sperand sa ma scapi de starea naturala de mahmureala, si tot iau tzapa, ca in afara de diarie nu castig nimic de la tine.

5. Adio, papara de sambata si duminica dimineatza, cand mancam ca porcu’ si apai zaceam gemand intins in pat, uitandu-ma la American Chopper (I hate that freakin show…)

6. Telemea. Shit. Telemea. Uite cum stau lucrurile: it’s not you, it’s me. Trebuie sa ne despartim. Relatia noastra nu mai poate continua asa, si vreau sa ma ierti ca te-am incurcat atata vreme. Am sperat ca vom fi nedespartiti, m-am rugat la Dumnezeu sa nu ne desparta niciodata, dar se pare ca nu mai merge. Asta e. Vei gasi pe altcineva care sa te iubeasca la adevarta valoare. Nu, te rog nu plange cu lacrimi sarate de zăr, e in zadar. Plus ca te-am mai si inselat cu cascaval afumat de fiecare data cand nu erai acasa. Imi pare rau. Hotararea mea e definitiva, irevocabila si inatacabila. O perioada.

Si tu, ba ficatu’ pulii, sa nu te bucuri! Ca dupa Pasti te vad io cum te umpli iara de pete!

Prima zi de post a fost un fleac.

Prima mea zi de post a fost de Lasatul DemiSecului. Finca eram rupt de mahmur, finca fusesem la a treia noapte consecutiva de chef, si cand esti ca frunza toamna de mahmur pana si aerul pe care il inspiri iti face rau. Asa ca daca oricum nu puteam fuma, si nici bea bere, si nici papa nimic, am zis ca e OK sa incep de ieri postul. Si de ieri am si inceput.

Azi, in schimb, azi e altfel.

Ma asteptam sa fie greu, dar NU CHIAR ASA DE GREU!!!

1. In primu rand ca am un gust anormal si neobisnuit de placut in gura dimineatza cand ma trezesc. Care se mentine si dupa ce trece prima ora din buna dimineatza mea, perioada pana la care in mod normal as fi bagat pana la tri tigari intre pleure.

2. Nu mi se mai usuca narile, si nu ma mai scurm in nas de fatza cu tot biroul. Asta imi permite sa socializez si cu colegii aia mai sensibili care imi evitau privirea din cauza asta.

3. Fiindca nu mai beau, riscul sa fac prostii mari cand is ametit scade considerabil. Asta imi permite sa socializez si cu masculii ale caror prietene erau indragostite de mine, dar care nu aveau voie sa socializeze cu mine, ca cand is beat nu mai fac discriminari sexuale.

4. Faptul ca mananc numai rodul gliei, nu si al grajdului, imi permite sa restabilesc relatii diplomatice cu Tara Viermelui de Galbeaza, cu Statele Unite ale Gripei Aviare si in Fosta Republica Yugoslava a Pestei Porcine. Voi semna noi tratate diplomatice ca bolile astea sa atace numa masculii, ca sa ramana mai multe femele de iubit pentru noi, heterosexualii.

5. De cand nu mai am voie sa ma bucur nici macar de o Sana, am redescoperit alte placeri esentiale ale vietii, cum ar fi:
- scarpinatul;
- cumparatul unei masini de spalat Samsung in rate;
- puterea de a refuza din priviri toate femeile care se uita la tine in troleu – e post, doara (nimic nu se compara cu placerea asta);
- placerea de a le spune colegilor ca fumatul ucide (asta iti da senzatia ca tu vei trai mai mult, ceea ce va elibera mai multe endorfine prin vene, si in cele din urma chiar vei trai mai mult);
- placerea de a rontai seminte Nutlain pana limba devine o halca mov si crapata, cu papilele gustatile umflate cat sa iti zgarie cerul gurii;
- …? (sunt sigur ca mai sunt)