(P)

Aici facem bani de un vinişor, de o palincuţă

10 ani de la cea mai mare catastrofă profesională și personală pe partea de interpretariat

Era fix acum 10 ani. Groparu, care-n viața lui reală are și el o meserie adevărată, era mândru că era traducătorul și interpretul invitat ca tălmaci la conferințele de presă organizate de Polus Center (așa-i spunea pe atunci actualului Vivo Shopping), primul mall din oraș.

Au fost vreo 5-6 evenimente la care m-am descurcat cu brio, zic eu, altfel aș fi făcut un pas în spate: ground breaking ceremony, topping out ceremony, anunțarea chiriașilor și încă câteva sindrofii din astea în care lumea bea șampanie din pahare de plastic și sar toți pe chifteluțele alea bilă adusă de catering. Engleză vorbită cu accente de canadian, de austriac, de englez, de ungur și nu mai știu de care grai, diferite tehnici de interpretare (chuchotage, consecutivă, phrase by phrase, simultană), un Groparu care reușea decent să-și stăpânească emoțiile, deși era învoit de la corporație și deci tot cu ochii pe ceas, per total au ieșit chestii decente, zic eu – limba engleză, între noi fie vorba, este singura chestie pe care o știu pe lumea asta.

Și, după conferința de presă de dimineața (am primit atunci o șpăguță pentru invitați, un Gillette Mach 3 pe care-l folosesc și acuma; dar să știți că i-am schimbat lamele!), urmează seara Marea Lansare.

Marea?

Gigantica Lansare.

Băi, deci urma să vorbesc pentru prima dată în viața mea în fața a 2600 de oameni LE: de fapt se dăduseră 5000 (!) de invitații, și cam fiecare a mai adus pe careva. Atâția erau înregistrați să vină; dar tot românul făcuse cumva să intre prin spate, mai o cunoștință, mai un pretenar la intrare, ce mai, food court-ul era ticsit de lume. (more…)

3 lovituri, dă-i și tu!

Momentul în care am vrut să înfiez un cățeluș

Eram la pescuit, în locul meu preferat de înmuiat bețele-n apă (după Delta Dunării): la o balastieră din Sibiu. V-am mai spus de ea, în urma autostrăzii nomade Sibiu-Orăștie au apărut la un loc vreo 20 (!) de lacuri sălbatice pline de roșioară, caras, reginuțe, bibani. Nu te întreabă nimeni de sănătate, este plin de păsări (cufundaci, lișițe, rațe, găinușe de baltă), am văzut bizami, șerpi de casă (Natrix Natrix – asta o știu și eu), vulpi… ce mai, o minideltă în toată puterea cuvântului.

11 luni și vreo 20 de zile pe an trebuie ca nevastă-mea să tragă cu Regimentul 4 Artilerie la urechea mea ca să mă trezească la 7, să ducem copilul la școală; dar atunci când știu că trebuie să merg la pescuit nu am nevoie de ceas, la 5 și un pic sunt treaz lumină.

Și… în dimineața aceea de vară ajung pe baltă cu puțin înainte de 6, cu inima zvâcnind de emoție ca locul să nu-mi fie ocupat de vreun pescar mai harnic.

Și dau de EL.

Cum umblam prin iarba plină de rouă, atent să nu mă ud prea tare, l-am auzit cum schelălăie. Știți voi cum urechea umană este special construită ca mintea să o ia razna atunci când aude un copil plângând? Cum orice scâncet îți sfredelește urechile ca un burghiu de beton de 5?

Ei bine, m-am înmuiat tot când am văzut ghemotocul ăla minunat de blană albă care mieuna ca un bebeluș.

Amărât și pricăjit, plin de scaieți, burtos și caraghios și frumos și absolut adorabil. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

De ce la Cluj se construiesc clădiri din blocuri de zidărie Macon

Cineva zicea, la un moment dat, că dacă nu cunoști obiceiurile de consum ale clienților tăi e ca și cum te-ai afla într-o trăsură fără vizitiu care gonește prin noapte: mai devreme sau mai târziu tot te lovești zdravăn de ceva. Așa că cei de la Macon Deva, producător românesc de BCA, s-au luat și le-au pus clienților lor constructori (mai ales fericiților care au găsit muncitori) o-ntrebare simplă: frați constructori, de ce ne-ați ales pe noi?

În această postare vă prezint răspunsul Grand Hill Residence, o clădire P+10 cocoțată de pe dealul Clujului, într-un loc unde poți gâdila barza la subțioară sau chiar să-i ciupești de obraz bebele pe care-l poartă-n cioc, că se știe că bebelușii adoră asta.


Hei, barza, singurică-singurică? (more…)

8 lovituri, dă-i și tu!

Soferul cocălar

Iese:
– din parcarea pentru persoanele cu dizabilități
sau
– de pe pista de biciclete
sau
– după ce a lăsat mașina pe trecerea de pietoni
sau
– după ce a parcat la 2 cm de gard, pe trotuar
cu scrâșnet de roți și fără semnalizare, cu degetul arcașului scos preventiv pe geam, ca să evite efortul de a interpreta dacă flash-urile și claxoanele celorlalți sunt însoțite de înjurături sau nu.

Schimbă benzile fără grețuri în timp ce conduce cu o singură mână, pentru că cealaltă îi ține telefonul lipit de ureche.

Semnalizarea e pentru fraieri.

Accelerează când vede galben la semafor, dar numai după ce a încetinit suficient, pe verde, ca să se asigure că cel din spate nu mai prinde traversarea.

În oglindă, își vede mereu fundul mașinii. Îi place la nebunie fundul. Mașinii.

Poartă ochelari de soare până seara târziu, umbriți de o șapcă (vara) sau o glugă de hanorac (iarna) trasă mult peste ochi.

Nu lasă mașina nici pentru mers până la non-stop să-și ia o cutie de lapte.

Are grijă să parcheze mereu în buza locului unde are treabă. Dacă poate bloca traficul, cu atât mai bine.

Avariile sunt degeaba, nu le folosește nici pentru oprire, nici pentru dat cu spatele.

Nu suportă să stea în spatele unei mașini de marcă inferioară.

Dacă aude ambulanța-n spate, încearcă să se înscrie imediat după ea și să meargă în coada ei.

Dacă este trafic îngreunat pe autostradă, intră direct pe banda de urgență.

Claxonează luuuung și gros dacă ceva nu-i convine. Sau când vede un cunoscut la 300 de metri de el. Uneori claxonează și preventiv.

Reviziile le face la un prieten din cartier.

Devine agresiv mai ales dacă cel cu care are ceva de-mpărțit este un copilandru la volan, sau un pensionar, sau o femeie.

Bota de oină este la îndemână, în portieră.

Numărul din spate este șters. ”Nu știu, bos, m-am trezit într-o dimineață și cineva a dat cu o cârpă cu diluant peste! Eu ce să fac, că n-am bani să-mi fac plăcuțe de înmatriculare noi?”

Bicicliștii, pentru el, sunt săracii ăia care n-au bani de mașină.

Lumini aprinse-n trafic? Ce-i aia?

Frână de motor? Ce-i aia?

Cauciucuri de iarnă? Ce-i aia?

Curățat mașina de zăpadă – ce-i aia?

Ziua în care nu apucă să conducă, să vorbească la telefon și să fumeze în același timp e o zi pierdută. Iar dacă nu vorbește la telefon la volan, sigur scrie ceva pe WhatsApp sau rupe Facebook-ul.

Dacă are un eveniment în trafic, povestea va începe, invariabil, cu ”s-o băgat un prost în mine”.

Dacă-l oprește Poliția, răspunde agresiv, ia agentul la per tu și scoate telefonul să înregistreze cum îi cere acestuia ordinul de deplasare, certificatul metrologic al radarului și ultima revizie la mașina echipajului. Nu suportă să fie interpelat de polițist fără chipiu pe cap – deși, în fața unei asemenea majestăți, polițistul are obligația să se descopere.

Când este amendat, protestează public, iar vocea oscilează între tonul rugător și cel amenințător. Sună pe cine știe el și se referă la polițiști drept ”gabori”, ”curcani”, ”poteră” în gura mare. Refuză să semneze procesul verbal, pentru că știe el din auzite că asta-l va ajuta la proces.

În articolul ăsta nu mă refer la șoferii de duminică, care scot și ei mașina o dată pe lună să facă o croazieră. Nici la cei veniți din creierii munților sau pe la spitale, aterizați dintr-o dată într-un oraș cu bandă de autobuz, tramvaie, intersecții, linii de demarcare șterse. Nici la seniorii care au de mers o dată la câteva săptămâni până undeva, și sunt întâmpinați cu ostilitate de ceilalți participanți la trafic. Ci mă refer la șoferii cocălari, cei agresivi inutil în trafic. Este plină țara de ei.

Unele din situațiile de mai sus vă sunt familiare. Poate le-ați trăit și voi, poate le-ați făcut și voi, poate din răutate, poate stresați de grabă și de țara asta fără autostrăzi și locuri de parcare.

Oricum ar fi, vă trebuie RCA.

Emag vă oferă o tonă de oferte RCA. Detalii – aici. Evitați RCA-urile ridicol de ieftine, s-ar putea să aveți un eveniment nedorit cu mașina cuiva care are prea mult timp liber și care e dornic de mers prin procese, dacă plata despăgubirii întârzie de la asiguratorul vostru.

Conduceți preventiv. Aveți grijă. Gândiți cu 2-3 mișcări înainte, ca la șah. Scopul vostru este să ajungeți sănătoși acasă, nu să-i învățați bunele maniere-n trafic pe tot felul de șoferi cocălari.

Am mai scris pe tema asta aici și aici.

13 lovituri, dă-i și tu!

Casa cu un singur regret

Finul gropăresc o moștenit un teren fain de tot de la bunic, în Cluj. Fain de tăt! 1600 mp într-o zonă extrem de liniștită, lângă Someș, în cartierul numit – cum altfel! – Someșeni.

Ești ca la țară: în afară de zborurile din și spre aeroport, care nu trec deranjant de aproape, nu se aude nimic toată ziua. A, bine, se aud:
– foșnetul frunzișului de corcoduș;
– vântul cum culcă iarba;
– copiii cum mai strigă pe uliță, când nu sunt la școală;
– Someșul cum curge înceeeeet, da’ încet de tot, ardelenește (cu ”no…!”)
– norii cum zboară în înaltul cerului, dac-ar fi să se audă.

Pe teren, omul și-a făcut casă. Să fie. Nu cât un iceberg care să scufunde Titanici, ci cu un living jos, 3 dormitoare sus, plus bucătărie și 2 băi (fiind un sofisticat, nu a dorit să-și facă toaleta în curte – de ce, nu știu!).


(poză făcută chiar de el)
(more…)

4 lovituri, dă-i și tu!