Oameni care merită

Cât să fumezi să-ţi fie numai bine

Colegu’ Nârţoagă zis Pârţoagă are rendez-vous cu un tailandez. Să discute nuş ce afaceri cu chirii şi alte şele.

– Ia o ţigare, zice Nârţoagă zis Pârţoagă către cetăţeanul din ţara cu papa thai.
– Nu fumez, zice cetăţeanul din ţara cu papa thai şi masaj de-ţi face pielea găinii şi alte chestii măciucă.
– Ete fleosc, zice Nârţoagă zis Pârţoagă! Eşti tailandez, voi toţi fumaţi.
– Abia m-am lăsat,  zice cetăţeanul.
– De câtă vreme? se arată neîncrezător Nârţoagă.
– De un an… un an şi ceva.
– Şi de ce te-ai lăsat?
– Am avut o bunică, fuma. Şi a murit acum un an.
– Naşpa, Dumnezău s-o ierte, sau s-o ierte zeul ăla al vostru cu trompă de elefant, sau ce idoli ăţi avé voi p-acolo, prin ţara aia a voastră cu plăji faine. De ce-o murit? Inima?
– Nu, zice tailandezu’. Cancer.
– Da, nasol cu canceru’ la plămâni.
– Nu, nu la plămâni a făcut.
– Nu? Da’ la ce? La gât?
– Nu. La ceva organ intern, da’ nu avea legătură cu fumatul, l-a făcut că aşa îi era scris ei.
– Câţi ani avea?
– 97, zice tailandezu’.
– Şi cât fuma pe zi? nu se lasă Pârţoagă.

Şi aici intervine partea cea mai meseriaşă a postării.

– 200 de ţigări pe zi.
– ?????
– Un cartuş de ţigări. Un carton de ţigări pe zi. 10 pachete. 200 de ţigări!

41 lovituri, dă-i și tu!

O familie de tigani

Nu va zic cum am scăpat foarte razant de încă o tăiere de curent, că am şi crezut că le tai vinele. Dar venind pe drum de la Electrica să mă regrupez cu nişte colegi care păpau în oraş, am stat să-i aştept la colţ de stradă.

Moment în care au apărut ei.

El cu ceva Burn în mână, că cafeaua-i scumpă; ea cu doza de Holsten, ca o pirandă care se respectă; pruncii fiecare cu sucul si gustarea lui/ei.

Se opresc la un metru de mine, io nu mă feresc de ei, că n-am de ce.

Pruncul scoate din ambajaj nuş ce, vede coşul de gunoi la doi paşi; face cei doi paşi, aruncă ambalajul la coş.

Prunca (bag samă că deja era bună de măritat, dacă nu cumva prea bătrână) scoate şi ea ce avea din ambalaj, vede şi ea coşul de gunoi la doi paşi; face cei doi paşi, aruncă ambalajul la coş.

Ea, care mai avea doi gâţi de bere, îi dă groapă, vede şi ea coşul de gunoi la doi paşi; face cei doi paşi, aruncă doza  la coş.

Un nene vine pe trotuar, nu are loc sa treacă de familie. Se opreşte, ostentativ. Îmi zic în gând: “să vezi amu ce-i va scoate şi-i va băga!” Nenea zice ceva, io nu aud, că e cu spatele la mine. Ţiganu’ începe să zâmbească, piranda zice “Scuzeeee…!”, şi îl trage pe prunc, să aibe loc să treacă nenea. Nenea trece, întoarce capul să vadă dacă nu trece vreo maşină, zâmbea şi el, bag samă că făcuse o glumă cu ei.

No. Chestii din astea se petrec la Cluuuuuj.

56 lovituri, dă-i și tu!

Festivalul Bujorului – Gura Râului, 2010

No. Deci la Gura Râului are loc anual un festival rural tradiţional, numit Festivalul Bujorului. Iată mai jos un sibian cu bujorul lui de munte în mână! (în dreapta, că în stânga are, după cum se vede, un deţ de sare iodată import Ucraina, că merge bine cu pâinea de bun venit din Carrefour).

Io faţă de festivalele rurale din Sibiu păstrez o distanţă de siguranţă, că m-am fript. Dar am zis că merită să văd primirea festivă a oficialităţilor, mai ales că anul trecut la festival s-a nimerit Băsescu, hăhăhă, aşa a făcut el; dar anul ăsta, nemaifiind an erectoral, n-a mai venit, că s-a dus la inundaţi, să-i ameninţe că le scade cu 15%.

În schimb a venit prefectul Sibiului. Tocmai la timp ca să îmi întrerupă micul dejun. Mamă, nu poţi mânca mămăligă cu telemea de capră şi smântână şi păpăradă cu cârnaţ când e prefectul la 50 m de noi! s-a indignat mama. Şi le-am lăsat de izbelişte şi am ieşit în stradă să fac poze, suficient de mult timp încât să-mi ajungă bunătate de mic dejun la temperatura salatei de varză. Şit, mi-am zis.

Prefectul a venit cu un gip cu numere de MAI, că nu i se suportă în Logan, că ăla e pentru ţărani. Şi a ajuns cu 20 minute înaintea alaiului de primire, şi o vreme o frecat ţiparu; şi, aşteptându-i, a băgat supt nas dintr-o ploscă cu conţinut misterios, şi organizatorii nu or vrut să-i dea şi Groparelui să-şi degreseze micul dejun, deşi i-am rugat frumos.

Io cred că prefectul ar mai fi băgat, dar cred că îi era cam jenă de noi, că ne-am strâns acolo ca la inundaţii, şi ne uitam la el ca la Dumnezeu (cum ne uitam la el? ca la Dumnezeu!); şi când am văzut că nu mai poate bea, m-am hotărât să nu mă fac niciodată prefect.

În timpul ăsta, Ghiţă ne privea!

Într-un final, organizatorii or ajuns, cu alai; cu primarele din Gura Râului călare pe un cal mega fain (deşi mie mi s-ar fi părut mai haios să fie invers!). Prefectul a vrut la un moment dat să-l muşte de nas pe unul din participanţi, sau batâr de-o ureche, dar nu prea i-o ieşit.

Un cal avea o şa, şi varice de cal sub ea!

Vazând că nu s-a reuşit de prima dată, s-a mai încercat încă o dată mozolirea vreunui element facial.

La final, s-a făcut o poză de grup. Opservaţi că lentila Groparelui cam fixa plosca tradiţională, că ea exercita aşa, un magnetism mai aparte!

Totul s-a încheiat tradiţional: unui şofer oprit în coloană i-a pornit tradiţionala alarma la maşină, şoferul nu reuşea să oprească alarma, aşa că înjura tradiţional, o fătucă vorbea la mobilul tradiţional…

…sibienii i-au cântat prefectului tradiţionalul Captain Jack

…iar tradiţionalul Ghiţă – bine-nţeles – ne privea.

PS: o gajică în port tradiţional românesc e a mai faină şi mai sexy femeie de pe lumea asta, chiar dacă arată ca Iosif Boda; şi v-aş mai spune eu una-alta, da’ mă strânje verigheta.

PS2: Alte detalii mai filmate decât ale mele (io am rămas la grătare tradiţionale la noi în ogradă) se pot vedea aici.

23 lovituri, dă-i și tu!

2 veşti năpraznice

1. S-a re-redeschis B-Café. Arată mai sexy, se mişcă mai bine, are ţâţe mari şi poartă decolteu generos. E un site atât deştept, cât şi inteligent! Mai puţin partea cu interviul luat Groparelui care, după cum se ştie, e un nemernic. Şi interviul, şi omul, că bloggerul deja îl caută ucrainienii pentru nişte bani şi o insulă cu ceva gaze.

2. Una din cele trei petreceri anti-Valentine’s Day de la Cluj de care ştiu eu (anu’ asta bag samă că trebe să-i rupi gura la muiere şi/sau să te cam desparţi de el – daca esti muiere si ai gura rupta -,  după cum se prezintă lucrurile!) va fi hostată vineri seara în Le General, unde va cânta Mişu cu brigada lui artistică. Ni ce anunţ şi-or tras! Atâta numa’ că-l cam fură clienţii pe poster din birt fincă le place şi fincă vor să îi rupă gura la muiere şi/sau să se cam despartă de el (daca esti muiere cu gura rupta). Clic-clac pentru zum!

fuck-valentines

UPDATE URGENT! SAMBATA E CHEFUL! CA AM RECITIT! AM RECITIT ANUNTUL!!! DA!!! ma gandeam la ale mele.

10 lovituri, dă-i și tu!

Tu cum faci să-ţi vezi nou-născutul?

Ştiu, sunt la vârsta la care toţi prekinii mei au familii, copii, ba chiar şi ceva divorţuri la activ – în afară de cei prea alcoolici ca să fie băgaţi în seamă de fomei. Că io aşa am auzit, că există şi pretenţioase d-astea cărora nu le plac masculii mirosind a vin, şi nici nu vreau să mă gândesc ce vor face ele în viaţă, sireacele, că vor muri singure!

Deci poveşti despre prunci aud fest. Cât o cântărit la naştere, cât o dat şpagă la doctor, cât la anestezist; de ce nu e bine să laşi soacra să vie la tine să te ajute în primele zile după naştere, în schimb mama e binevenită; unde poţi găsi jucării chinezeşti mai eftine, şi de ce e bine să-i iei băieţelului păpuşă negresă – ca să nu ajungă nazist, plm!

Dar povestea de azi are parfum de credibilitate. Fincă o păţit-o Greuceanu’. A cărui Greuceană (co-autoarea de aici) tocmai născuse prima fetiţă. Şi ăsta, că e tătic de tătic, se dădea de ceasu’ morţii să meargă să-şi vadă copkila! Da’ cum? Că în maternitate nu intri decât dacă eşti Sfântul Duh, sau instrumentar de naştere.

Greuceanu duce lipsă de multe, dar mai puţin de minte – mai ales când e vorba de făcut ghiduşii. Şi fincă mama lui e doftor, după naştere, s-a dus glonţ în vizită la ea. “În vizită”. Sărumâna, mamă, te-am făcut bunicuţă, ce mai faci tu? Stai să mă duc la budă, zice proaspăta bunică, şi vorbim; meri, dară! zice Greuceanu, care instant i-a subtilizat mamei sale, doctor eminent din Sibiu, halatul şi stetoscopul, şi le-a băgat în sân, după care i-a strigat mamei sale care era în budă: mamă! m-o sunat de la spital, merg să-mi văd nevasta! Te sun când ies. Pa, pussy.

Fuga mare către spital, şi se îmbracă în stetoscop şi-n halatul de doctor în maşină; şi – ştiţi voi cum îs servietele alea de îs pline cu colecţie de cuţite, de încearcă ţiganii să ţi le vândă prin parcări? Le ştiţi? Aşa o servietă lucioasă avea şi el, că într-o vreme făcuse afaceri prin parcări, când încerca să vândă nişte cuţite. Scuipă peste adidaşi să le dea lustru, îşi greblează părul să pară savant german nebun, şi aşa, îmbrăcat în halat alb, stetoscop şi servietă de cuţite, cu adidaşii scuipaţi, se îndreaptă hotărât către maternitate.

– Heeey! Unde mergi? îl întreabă portarul-şpăgarul, aka Hidra din Lerna.
– Sunt medic doctor Greuceanu, îi aruncă ăsta din mers, cu privire de somon expus la Carrefour, privire rece şi echidistantă. Şi face o pauză strategică.
– Da, şi? întreabă portarul-şpăgarul, mai muiat, aşa.
– Am un caz. Aici.
– …poftiţi! zice portarul-şpăgarul. Da, poftiţi. Scuze, mai zice portarul-şpăgarul, urmărându-l cu privirea.

Olimpian, Greuceanu traversează pragul, cu ochii portarului în spatele cefei. Ia prima la dreapta, să scape de priviri portăreşti; şi întreabă un pacient (care născuse, bag samă):  unde e salonul 4? Ha??? Acolo? Bun! Trece prin spital ca Hitler prin Danemarca, nici nu catadicseşte să răspunză la salut – că-l salutau surorile medicale, că-şi scrijelise pe un carton cu carioca “ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM”. Şi ajunge la prima uşă care se deschidea cu cartelă; şi sună la interfon: neaţa, sunt ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM, am un caz aici pe secţie! Şi trece mai departe, şi mai trece de o uşă, şi de încă una, şi se face că se uită preocupat în servieta lui de cuţite când se intersecteză cu alt ecuson de medic plm, şi tot trece, şi ajunge, într-un final, la ultima poartă, unde sună insistent, şi îl cârâie la interfon o soră medicală comunistă şi grasă şi cu coc, ca aia din reclama la Unirea: cine-i acolo? Sunt ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM! Şi ce doriţi? mai întreabă sora medicală grasă, din reclama la Unirea.

Vreau să-mi văd copilaşul şi nevasta! a răspuns, sincer, Greuceanu, ecuson medic doctor.

Şi uşa se deschise. Haidaţ, mai zise sora. Că nici un tătic nu vine să-şi vază copiii, că toţi se îmbată ca porcii, şi portarul o zis că-i lasă pe toţi să intre, numa’ să-i lase şi lui de-o cafea. Intraţi, d-na Greuceanu e acolo, în salonul 4.

23 lovituri, dă-i și tu!

Şi începem cu drumul către Sibiu

Către căşi, mai exact, de sărbători. În cea mai rece zi din cariera anului defunct: minus vo 12 grade. Furia vişinie – fără încălzire, că nuş ce s-o bulit pe la radiatoare.

Frig, mâncu-v-aş. Io – fără mănuşi, că-s mai călduros. A, şi fără RCA pe 2009, că nu l-am mai găsit deloc, deşi-l aveam. Ce Dacia mea, zic io, nu m-or opri tocmai amu!

Şi m-or oprit. În frumosul judeţ vecin Alba, p-undeva.

Dacia mea nu mai mergea cum trebe: la relanti murea motorul, trebuia mereu turată maşinuca. Aşa că trag pe dreapta, motorul moare, şi-mi zic: numa’ d-al dreq nu ies din maşină! Şi când se apropie agentul, încerc să deschid geamul, şi dijaba: frigul înţepenise mecanismul care la Dacie e mai sensibil ca la Honda Civic, asta deja se ştie.

Agentul îmi cere buletinul, io, bucuros ca nu ma intreaba de RCA nimic, i-l dau şi îi zâmbesc de mi s-o vazut spanacu’ dintre dinti. Şi ies afară, că în maşină era mai frig ca înăuntru.

Şi îl urmez pe agent ca pe un tătic:

– Mo! zic. Nu vă pricepeţi la Dacii?

Era un tinerel okeiuţ, zic eu.

– Nu-mi mere deloc încălzirea, zic eu. Mor de frig în ea!
– Nu mă pricep, zice agentul. Stai să dau prin staţie, poate se pricepe careva.

Şi dă prin staţie. Şi află.

– Trebe să băgaţi un carton la radiator, zice el, să nu intre aer rece la motor. Aveţi?
– Nu am, zic eu, da’ stai să verific.

Prin Dacii – se ştie asta – poţi face rost de tot ce îţi trebuie. Şi descopăr cele două cutii de bielete, cu bielete in ele. Şi încep să o scot pe una, şi să o rup. Zic:

– Nu o rupi tu? Că mi-i mâna îngheţată!

Chiar aşa era, nu prea o mai simţeam. Că bătea şi alizeul nopţii de decemvrie acolo, în plin câmp.

– Ba cum să nu! şi preia el sarcina.

Cu asta m-o înduioşat. Îi desfac capota, şi îi indic pe unde să o strecoare, între radiator şi mască. Şi el o strecoră, şi se umple de funingine d-aia de la motor, şi se mânjeşte, cred, puţin, pe lăbuţe. Şi îi mai dau şi celălalt ambalaj de bieletă, pe care îl rupe, şi-mi baricadează cum trebe radiatorul.

Şi îmi inapoiază buletinul, în mulţumirile mele tropical de fierbinţi! Că amu nu îmi mai murea motorul la relanti. Şi parcă şi dădea o briză de aer subpolar pe la parbriz, nu ca înainte, că l-ar fi omorât Dacia mea şi pe Roald Amudsen dacă l-aş fi luat la ocazie, halal explorator polar norvegian.

Şi ca să fie toate bune, în şpriţul Crăciunului, opreşte Garcea traficul pe drumul european, ca să să poată înscrie maşina Groparelui în trafic. Care maşina Groparelui pleacă către miazăzi, claxonând prietenos, mai mult din greşeală, că aşa-s vitejii, se înspăimântă numai după ce a trecut pericolul, şi io nimerisem claxonul în loc de semnalizare, de frică.

Şi până-n Sibiu nu m-am mai oprit!

31 lovituri, dă-i și tu!