Groparu facts

Mama, ce se-ntâmplă azi cu mine

SMS Cluj, decembrie 2010. La chef, ajung la masă cu Arhi, bârfim una-alta. Iau o bere, apoi mă ridic să întâmpin pe nu mai ştiu cine. Rămân în picioare, consum mai multe beri pe care le plătesc la bar. Într-un târziu, plec fără să ma revin la masă. A doua zi îmi dau seama că nu am plătit berea consumată la masă, mă crizez, dau pe Twitter, Arhi  zice să mă liniştesc, a fost plăcerea lui.

Booon.

În primăvară mergem la Cabana Moţilor. Gaben venea val-vârtej să bea şi el o noapte cu noi. Îl sun: ia-mi nişte duracelluri pentru baby-phone, alfel mă leagă nievasta de pat să fie sigură că are cine să audă dacă plânge Gropărelul! Gaben aduce bateriile, io le iau, uit să i le mai plătesc.

Tot în primăvară, plec în Amsterdam cu Revista Biz. Eu, proaspăt lăsat de fumat, dar încă în faza de negare, îmi zic: bă, vin bloagheri de seamă; dacă te păleşte pofta să bagi o ţigare, nu dă bine la google rank să cerşeşti de la Şuţu, de la Kapra sau de la Crivăţ şi Visurât ţigări ca ultimul boschetar blogger fomist ce eşti!!! (more…)

14 lovituri, dă-i și tu!

Groparu si Catavencu

– Alo, tata? Salut, ce faceţi?
– Bine! Cu frigu’ ăsta! Voi?
– Noi? Binie. Bă tată… am vrut să vă zic ceva. Deci io din anu’ II de facultate am visat să scriu în Caţavencu, mai ţii minte?
– Parcă…  zice Gropăroiu.
– No… şi vreau să zic că am reuşit! Am publicat două articole pentru ei săptămâna asta!
– CEEEE? urlă Gropăroiu, de instant am şi făcut otită. Te-ai vândut la revista lu’ Voiculescu şi a lu’ Băsescu??? Şi a lu’ Ponta şi Boc???
– Ce? zic io. A cui?
– …şi a lu’ porcu’ ăla de Dinescu? Ăla de i-o luat averea lu’ Ceauşescu? El şi Vântu?
– Stai oţâră, zic, ce tot zici?
– Nişte porci! Toţi sunt nişte porci! Ai auzit că de acum ne trag bani din pensii pentru CAS? Şi vor să ni le şi impoziteze? Porcii! O viaţă întreagă am muncit!
– Bă tată, stai să-ţi zic!
– Ce să-mi zici, nu-mi zi nimic! Nu-mi trebuie să mai aud nimic! Nişte porci!
– …
– Stai că vrea şi mamă-ta să-ţi zică ceva!
– Alo, Gropare?

Asta e mama.

– Da, mamă, servus, ce faceţi?
– Auzi aici! Sper că îţi dau ăia bani! Sper că nu mai faci iară muncă de voluntariat! Că amu ai familie şi copil!
– Tu mamă, nu de asta e vorba, e vorba de visu…
– Ce visuri! Nici un vis! Bani! Să-ţi dea bani! Dacă nu-ţi dau bani, nu-ţi mai pierde vremea cu ei!
– Da’ nici măcar nu am vorbit cu ei de bani… oricum, îs în faliment acuma…
– FALIMEEENT??? Şi tu lucrezi pentru ei??? Ca să facă ăia bani pe spinarea ta??? Sigur înainte or încercat să-i fraierească pe alţii şi alţii, şi nu le-o mers, şi te-or găsit pe tine, că tu eşti ardelean încet la minte!
– Tu mamă… da’ nu are importanţă asta…
– Ba are! Are! Că la bancă nu poţi plăti rata cu vise împlinite! Ai publicat deja?
– Da’ cum să nu, un cititor deja mi-o descoperit o greşeală şi mi-o zis că să mă las de meserie!
– Păi poate are dreptate! Poate ar fi trebuit să laşi tu deoparte şi blog şi firmă şi să te faci iară profesor. Aia-i meserie! Cu respect şi slujbă sigură! Nu ziarist şi blogger şi mai ştiu eu ce! Că astea nu-s meserii! Să te ia DNA-ul!
– ???
– Şi să ne impozitaţi nouă pensiile!!!

Aici – şi aici.

36 lovituri, dă-i și tu!

Am mai găsit un Groparu

Ce aş fi putut eu spune în decembrie anul trecut, când am primit e-mailul asta? Să-l dau în judecată că era să-mi înghit proteza de uimire, sau că am râs până era să rămân fără aer în pleură?

“Salut.

Coincidenta face ca pe mine sa ma cheme Calin Groparu.
Se poate sa am parte de bunavointa din partea ta pentru o adresa de mail ? 🙂   gen: calin@groparu.ro ?

Multumesc.
Calin G.


CALIN GROPARU”

Deci automat m-au năpădit amintirile care mă chinuiesc. Oare şi lui îi spun ungurii “Groppyko”? Pe copiii lui cum îi alintă, Gropărel şi Gropărica? Da’ pe nevastă-sa – Gropăroaia, Gropăreasa, Gropăriţa, Gropara? Ce face el când trolează, “gropăreşte”? Cum înjură, tot ca mine (groquisda mâne-sa)? Când dă peste cap un rachiu, spune şi el, ca mine, “Groparu a dat groapă, hihihi!”, şi râde tălâmb, tot ca mine? Când se împleticeşte, îi spun şi lui prekinii “eşti Gropar de dai în gropi”? Îl întreabă şi pe el lumea “Groparu e numele tău, sau porecla?” – şi apoi, inevitabilul “dar de unde ţi-a venit ideea să alegi pronumele Groparu?” Şi, mai ales – mai ales – l-o întrebat cineva, vreodată: EŞTI RUDĂ CU GROPARU.RO???

PS: No… am discutat cu cine trebuia, şi l-am rezolvat pe om! Din motive lesne de inteles, am modificat numele adevarat al solicitantului in “Calin”, că mie îmi place să botez. Şi da, faza e pe bune!

31 lovituri, dă-i și tu!

Azi e prima vineri din saptamana asta

1. Vă era dor de-un Daily Cotcodac? Io-te! Julică rătăcitoriul dă în gură la jidovi.

2. Dacă nu aţi văzut eclipsa de marţi, uite aici poaze trimise de prekinul Konskriptor. Nu, n-o orbit, deci se vede treaba că tot scandalul cu eclipsa e o minciună de sorginte felix-băsesciană. E drept că s-o uitat prin dischete la nevasta soarelui care-i astupa gura, aşa cum face ele, nevestele, de regulă. Dacă sunteţi mai tinerei şi doriţi să aflaţi mai multe despre cine sunt dischetele şi ce vrea ele, căutaţi “floppy disk” pe google.

[nggallery id=2]

3. În perioada în care voi pârleaţi porci de Ignat, Groparu era publicat în capitala lui culturală europeană natală. Când l-o citit, că am făcut astfel încât să-i parvină şi ei un exemplar, mama o zis: “mda…” – şi atât. N-o condamn, că pe vremea ei era ilegal să faci avort, şi nu s-o riscat.

4. Io-te un blog pe exact tema pe care am început şi eu, amu o mie de ani. Şi uite ce bine am ajuns! Însurat şi fără dezlegare la beri (aici, Groparu oftează ruşinat; “Gropare, dar ştii că poţi merge când vrei la bere cu prietenii!” îmi va zice Gropăreasa. “Trebuie numai să ai răbdare până împlineşte Gropărelul 18 ani, că aşa ne-am înţeles, nu mai ţii minte?”).

5. Am apărut într-un calendar cu bloagheri. Ha! Mi-am şi comandat două bucăţi.

6. Ţineţi minte postarea asta? Ei… am schimbat bara spate, şi azi-dimineaţă s-o mai băgat unu în curu meu. Şi amu bara spate e mai varză decât a fost ea în toată existenţa ei efemeră de trei săptămâni.

FOOOOOOOCK!!!!!

14 lovituri, dă-i și tu!

Când vin cuscrii să-şi vadă nepotul

Ta-daaa, ziua cea mare: după aproape trei săptămâni de plâns la telefon, cuscrii au primit undă verde să vină să-şi vadă niepotul. 2 ore regulamentare, nu mai mult! Pe ceas.

Am dat cu aspiratorul, am făcut duş; ba chiar mi-am schimbat şi hainele. Am vrut să îi fac moştenitorului un ochi vânăt cu dermatograf, să le zic că am dat în el fincă nu e cuminte, da’ nu m-o lăsat nevasta, că “bancurile astea să le pui pe blog, nu să le faci cu mine!” M-a convins – nu atât ea, cât cuţitul de măcelărie pe care-l rotea ameninţător deasupra capului, strigînd ca 7cai faza aia cu ciocoii.

Vin socrii mei. Aveam camera de filmat pregătită, că mă aşteptam să-i văd cum plâng!

– Ăsta-i bebele? mă întreabă ei, imediat ce intră în casă.
– Acum! Vă descălţaţi, vă spălaţi pe mîini şi pe dinţi! Vă dezinfectaţi! Că sunteţi plini de microbi!

Când nevasta mea comandă, toţi execută. Ne clătim gurile cu Domestos, revenim.

-Ăsta-i bebele? întreabă socrii din nou.

Bebele ăsta e singura chestie frumoasă pe care am facut-o pe sfânta lume, şi totodată singura cu care mă pot mândri. A, şi cu recordul meu la bere.

– Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Socrii schimbă priviri.

– Ce seamănă aşa cu neamul tău?  mă înteabă.
– Cu neamul meu? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul vostru!
– Păi da! Că uite, are urechile tale!
– Cum să aibe urechile mele! zic io. Că îs urechile lu’ mama soacră, ui la ele!

Pauză.

– Ochii îs ai tăi, zic ei.
– Nu-s ai mei, are ochii lu’ mamă-sa şi şi ai lu’ mama soacră, zic.
– Da, da’ gura-i a ta.
– Nu-i a mea, nu vedeţi ce mult seamănă la guriţă cu tata socru?
– Nasul e 100% gropăresc, zic ei.
– Ntz! zic. Nasul e a lu’ cumnatu’, băiatu’ vostru!
– Seamănă, decretează şi ei, seamănă. Uite-te la sprâncene, îşi dau ei coate.
– Sprâncenele îs ale lu’ mamă-sa, zic. E clar, se vede de la o poştă.
– Bun, zic ei.

Răsuflă uşuraţi. Parcă le-a căzut Palatul Parlamentului de pe inimă.

– No, îşi trag ei sufletul, hai să vă arătăm ce cadouri v-am adus! Pune un pahar de suc, că suntem de pe drum! Dă-ne nişte păpuci de casă!

Nu trec 3 minute, că sună ai mei. “Suntem jos, urcăm acuma!” Ies să îi întâmpin, râd de ei că sunt emoţionaţi. Intrăm în casă. Se pupă cu cuscrii, schimbă politeţuri, vai, cuscră, ce ai mai slăbit, neaparat să-mi dai şi mie reţeta aia. Le aduc pruncu’.

-Ăsta-i bebele? mă întreabă Gropăroii.
– Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Cuscrii schimbă priviri între ei, suspicioşi.

– Ce seamănă aşa cu neamul lor? mă înteabă Gropăroii.
– Cu neamul lor? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul nostru!

41 lovituri, dă-i și tu!

Cel mai înălţător moment al zilei

– Bună ziua. Vă mai trebuie 124.05 lei!
– Aha, zic eu.

Mă uit lung la ghişeiţă, după care decretez cât se poate de serios:

– Bonuri de masă primiţi?

Se uită lung la mine.

– Glumesc, zic.

Mă duc la ghişeu, achit. Vin înapoi.

– Ştiţi că aveţi şi o taxă de administrare anuală, nu? Deci va trebui să mergeţi să mai achitaţi 25 de lei la ghişeu.
– Sigur, zic. Nici acum nu primiţi bonuri de masă?

Mă duc la ghişeu, achit din nou. Vin înapoi.

– E gata acum? E gata? zic.
– Da, e gata.
– Deci îi pot da foc? Îl pot muşca? Pot face pipi şi caca pe el, şi eu şi fiu-miu? Îl pot declara spammer şi hater? Şi şpăgar? zic.
– Cum doriţi dvs, spune ghişeiţa.
– Bun, zic eu. Superb. Magnific. Soleiman Magnific!

Câteva ore mai târziu:

În camera de zi, pruncul meu plângea de bucurie!

32 lovituri, dă-i și tu!